URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Octombrie 2018, 11:01

KiK şi Kenvelo deschid în ERA Shopping Park Oradea!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Retailerul de îmbrăcăminte Kenvelo şi discounterul german de modă KiK vor deschide, în curând, două magazine noi în Oradea, în centrul comercial ERA Shopping Park, aducând la 97% gradul de ocupare al celui mai mare retail park din oraş.

Noul magazin KVL by Kenvelo, Lee Cooper și Time Out, de tip multibrand, va fi inaugurat la finalul lunii noiembrie, pe o suprafaţă de 277 metri pătraţi, chiar la intrarea de la cupola complexului orădean. Având o istorie născută la finalul anilor ‘80, în Praga, Kenvelo a devenit brandul de modă cu cea mai mare expansiune din Estul Europei. Parte a grupului Montecristo Retail, este astăzi una dintre cele mai apreciate mărci, care ţine pasul cu dinamica tinerei generaţii, promovând moda străzii - Urban Free Style.

Brandul german KiK, unul dintre cele mai puternice cinci branduri de profil din Cehia şi Ungaria, a intrat recent pe piaţa din România şi îşi va deschide magazinul din ERA Park Oradea în luna decembrie. Noua facilitate se va întinde pe o suprafaţă de 850 mp, fiind cel mai mare KiK din această zonă a ţării.

Aflate în segmentul de discount, magazinele KiK cuprind o gamă variată de produse, de la haine de calitate germană pentru toate vârstele şi mărimile, până la obiecte decorative pentru casă, accesorii, jucării si produse de papetărie. Ca furnizor de produse textile de bază, lanţul promovează calitatea la preţuri avantajoase.

Recent, în centrul comercial orădean a fost deschis, pe o suprafaţă de 44 mp, şi magazinul de produse naturiste Esenţa Plant, care oferă mii de produse bio şi naturale, exclusive, suplimente nutritive, cosmetice naturale, produse alimentare ş.a., selectate cu mare atenţie. De asemenea, Daniela Mobel, întins pe o suprafaţă de 745 mp, este cel mai nou magazin de mobilă inaugurat în zona de Home Center. În curând, pe acelaşi segment se va deschide Duval Furniture, care oferă pe 133 mp varianta unui mobilier ce îmbină armonios tradiţia lemnului cu tehnicile moderne.

Prin aceste noi inaugurări, ERA Park Oradea ajunge la un grad de ocupare de 97%, cu peste 70 de unităţi comerciale deschise până în prezent.

ERA Park Oradea face parte din portofoliul fondului britanic de investiţii Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail şi centre comerciale din Europa Centrală şi de Sud-Est. Cu o suprafaţă totală de închiriat de 64.000 mp, ERA Shopping Park Oradea este cel mai mare retail park din oraş, reunind retaileri de renume precum Carrefour, Brico-Depot, Altex dar şi Mobexpert, Lem's, Kalenda sau Casa Rusu.

În ultimul an, în centrul comercial au fost inaugurate şi alte branduri cunoscute precum Animax, Soffi Planet, Silca, TXM, Steillman, Alexandria Librarii şi KFC.

Centrul comercial este situat în apropierea şoselei de centură a oraşului, în Calea Aradului nr. 62, nu departe de Aeroportul Oradea, şi dispune de 2.000 de locuri de parcare.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON