URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
30 Noiembrie 2017, 10:14

KFC se deschide în decembrie la ERA Park Oradea: 10 branduri noi, până la finalul anului, în centrul comercial!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

10 retaileri vor intra până la sfârşitul anului, în centrul comercial ERA Shopping Park Oradea!

Lantul KFC va inaugura la inceputul lunii decembrie un nou restaurant de tip fast food in incinta centrului comercial, cu o suprafata de 200 mp. Venirea KFC va  intregi oferta celor 7 unitati deja existente pe segmentul de restaurante si cafenele, reconfirmand totodata succesul pe care acest model il reprezinta pe piata de fast food.

In Era Shopping Park isi anunta deschiderea si Casa Rusu, unul dintre cei mai mari producători şi dealeri de mobilier din PAL si tapiterii din ţară, cu o suprafaţă de aproximativ 2800 metri pătraţi. Casa Rusu s-a dezvoltat constant, detinand in prezent o retea vasta de magazine in intreaga tara, o tehnologie moderna si o capacitate crescuta de producţie.

In plus, magazinele de mobilier Kalenda si Glamour completeaza oferta celui mai mare centru de mobila si decoratiuni din Transilvania - Era Home Center.

Deschiderea locului de joaca Dumbo Land, alaturi de atractiile existente - trenulet electric, pista masinute, filme si activitati pentru copii - nominalizeaza Era Park ca cel fiind cel mai atractiv loc de distractie pentru copii din Oradea.

Steilmann, prezent pe piata din Romania din 1991, si Rouge Avenue din Ungaria, au intrat pe segmentul de fashion, iar Alexandria Librarii - una dintre cele mai importante reţele de librării din ţară – a deschis o locatie in cadrul centrului, alaturi de Xpress, Dr Battery si KM Shop parte a grupului Lechpol Electronic.

Prin inaugurarea noilor magazine, gradul de ocupare al centrului comercial se apropie de 96%, iar initiativa companiilor de a se extinde intareste dezvolatrea proiectului ERA Park Oradea.

"Aceste noi deschideri fac parte din strategia de revitalizare a centrului din perspectiva mixului de chiriasi, transformand centrul intr-un real punct de atractie pentru cumparaturi si distractie in familie", au transmis reprezentantii ERA Park.

Parte componentă a portofoliului companiei britanice Argo Real Estate Opportunities Fund, ERA Shopping Park - prima fază este cel mai mare retail park din Oradea şi a fost deschis în 2009. După inaugurarea în semestrul II al anului a celei de-a doua faze, proiectul a ajuns la o suprafaţă închiriabilă de 64.000 mp. O nouă fază a dost deschisă în septembrie 2013. Proiectul se adresează unei populaţii de 210.000 de locuitori şi are o arie de acoperire de aproximativ 600.000 locuitori. Printre magazinele prezente aici se numără BricoDepot (DIY), hypermarketul Carrefour, Altex si Mobexpert.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON