URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2019, 14:56

În Oradea de un sfert de secol! Optica Ovidiu a sărbătorit 25 de ani de activitate! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Joi, 7 martie 2019, a avut loc aniversarea primului sfert de secol al unuia dintre cele mai cunoscute magazine de optică din Oradea. Alături de colegi, prieteni apropiaţi şi clienţi fideli, familia care deţine Optica Ovidiu a ţinut să marcheze acest moment special chiar în salonul de optică în care muncesc în fiecare zi, de peste 25 de ani.

Invitat de onoare, viceprimarul Florin Birta a ţinut un discurs prin care a transmis aprecierile sale către Optica Ovidiu, o companie locală care merită să fie dată ca exemplu pentru capacitatea de adaptare, reinventare şi pentru tehnologiile unice în nord-vestul ţării în ceea ce priveşte tratamentul şi investigaţiile ochiului uman.

Felicitări familiei Demian

"Doresc să felicit familia Demian pentru faptul că au avut puterea de a susţine timp de 25 de ani o companie cu toate urcuşurile şi coborâşurile, ameninţările şi oportunităţile ivite de-a lungul timpului. Nu cred că este uşor să fii antreprenor! Să lupţi în fiecare zi pentru a ţine o companie în viaţă este un lucru mare şi un efort susţinut pe care doar proprietarii de afaceri îl cunosc. Ca angajator, mai ales, ai în responsabilitate siguranţa zilei de mâine a echipei tale şi chiar a familiilor acesteia", a spus viceprimarul Florin Birta.

Invitaţii au depănat amintiri, s-au bucurat de preparate alese, s-au fotografiat şi, bineînţeles, au probat rame de ochelari, totul într-o atmosfera caldă, vorbăreaţă şi prietenoasă. O sărbătoare în familie, în care s-a mulţumit angajaţilor din ultimii 25 de ani, partenerilor care au avut încredere în Optica Ovidiu şi, în special, clienţilor fără de care această poveste nu ar fi fost posibilă.

"Începuturile noastre au fost umile, doi oameni, un atelier de optică şi un vis. Cu pasiune şi muncă susţinută, am reuşit să construim ceea ce vedeţi astăzi. Iubim ceea ce facem şi acest lucru ne motivează să pornim spre serviciu, în fiecare zi, cu zâmbetul pe buze. A primi o pereche de ochelari îţi oferă o stare bună, o bucurie imensă. Suntem martorii acestor poveşti de bucurie, unice, de peste 25 de ani", a mărturisit Rodica Demian.

Povestea Optica Ovidiu

O afacere de familie, începută în Oradea, în anul 1994, în atelierul opticianului Ovidiu Demian care, împreună cu soţia sa, Rodica Demian, au construit pas cu pas, cărămidă cu cărămidă un brand autentic şi local, în care oamenii cred. Încrederea a condus spre loialitate, iar clienţii, care au fost alături de Optica Ovidiu încă de la început, şi-au îndrumat copiii şi nepoţii către serviciile Optica Ovidiu.

Comunitatea Optica Ovidiu se întinde peste generaţii şi chiar pe întreg globul. Pentru cei care au nevoie de ochelari, puterea unei vederi clare este extrem de importantă. Sunt persoane care, după ce au beneficiat de serviciile Optica Ovidiu, au simţit o schimbare radicală a calităţii vieţii lor - nu doar vederea îmbunătăţită, ci şi o imagine armonioasă a chipului lor.

Pentru a putea creşte şi dezvolta ca afacere este nevoie sa te reinventezi în permanenţă, să inovezi şi să investeşti în tehnologia de ultimă generaţie. Industria opticii româneşti s-a schimbat extrem în ultimii 25 de ani – dacă la început degroşarea lentilelor minerale se realiza fie manual, fie cu ajutorul aparatelor semi-automate, acum, Optica Ovidiu deţine cea mai nouă şi performantă tehnologie atât de testare şi evaluare a stării de sănătate a vederii, cât şi pentru realizarea lentilelor şi a ramelor de ochelari. Investind încontinuu în infrastructura de atelier şi cabinet, Optica Ovidiu a devenit recunoscută atât pentru precizia şi acurateţea prescripţiilor, cât şi pentru aspectul şi calitatea montajelor realizate în laboratorul opticianului Ovidiu Demian.

Anul 2016 a fost anul transformării imaginii Optica Ovidiu. După o amplă acţiune de rebranding, Optica Ovidiu a devenit un salon de optică modern, profesionist, cu o nouă atitudine. Noul design interior, acompaniat de un branding puternic, reflectă personalitatea proprietarilor până în cel mai mic detaliu – de la aranjamentul ochelarilor, la spaţiul de aşteptare, atelier şi cabinete până la grija şi atenţia faţă de bunăstarea clienţilor Optica Ovidiu.

Optica Ovidiu: "Dincolo de produse şi servicii impecabile, o experienţă pe măsura aşteptărilor dumneavoastră"

Echipa Optica Ovidiu iubeşte ceea ce face şi asta o motivează să muncească cu drag pentru clienţii săi, în fiecare zi. Este dovada vie că atunci când munceşti susţinut şi cu pasiune, având grijă de nevoile fiecărui client şi rezolvând fiecare problemă pe care o întâmpină acesta, poţi să ai o poveste de succes. Acest succes nu a apărut peste noapte, însă, tocmai din acest motiv Optica Ovidiu este o afacere solidă şi de încredere.

Valorile Optica Ovidiu: integritatea, loialitatea, respectul, încrederea, grija şi recunoştinţa se regăsesc în fiecare dintre acţiunile pe care echipa le face pentru clienţii săi, din momentul în care trec pragul salonului şi până în momentul în care păşesc în lume cu noii ochelari pe nas şi cu zâmbetul inconfundabil, de reuşită, pe chip.

www.opticaovidiu.ro

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON