URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Noiembrie 2010, 16:12

Toţi suntem răspunzători!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adesea noi, ecologiştii, suntem acuzaţi că exagerăm, că panicăm lumea degeaba atunci când atenţionăm asupra poluării, când spunem că încălzirea globală va avea consecinţe ireversibile, când criticăm distrugerile provocate de civilizaţie. Suntem acuzaţi că ne împotrivim dezvoltării şi progresului...

Dar tocmai cei care ne blamează dau dovadă de ignoranţă, de nepăsare, de nesocotirea vieţii. Cei care o fac dovedesc necunoaşterea noţiunilor elementare de ecologie pentru că le lipseşte educaţia, aceea care trebuia însuşită la vârstele copilăriei.

Criticii noştri folosesc şi ei noţiunea de biodiversitate, dar ce înţeleg ei prin asta? Oare realizează cu adevărat ce bogăţie este mulţimea speciilor de plante şi de animale, începând de la cele mai simple organisme şi până la om? Oare înţeleg ei că orice deranj în această ţesătură are consecinţe imprevizibile?

La fel, se foloseşte anapoda şi noţiunea de dezvoltare durabilă. În realitate, aceasta s-ar putea rezuma printr-un îndemn simplu: Ia din natură cât să-ţi ajungă, dar lasă să şi rămână pentru alţii! Aplicat în toate aspectele vieţii de zi cu zi - de la alimentaţie, vestimentaţie şi locuinţă până la nevoia de a circula şi de a te distra - acest principiu înseamnă să faci totul cu măsură.

Trăim vremuri în care "pâinea şi cuţitul" ajung în mâinile ignoranţilor. A unor indivizi care sunt imorali pentru că risipesc resursele şi iresponsabili pentru că lasă tot mai puţin pentru generaţiile viitoare. Mă întreb dacă asemenea indivizi nu au şi ei copii şi nepoţi? Nu-şi dau seama cum vor trăi aceştia într-o lume cu tot mai puţine resurse, fie că vorbim despre apă, fie despre aerul curat?

În ce mă priveşte, sper totuşi că îşi vor descoperi cândva conştiinţa, inclusiv cea ecologică, şi că apoi vor trata Pământul cu mai multă blândeţe. Sper de exemplu că, dacă oraşul va avea cetăţeni mai educaţi şi mai conştienţi, în Oradea se vor tăia mai puţini arbori şi arbuşti! Că se vor extinde tot mai mult zonele verzi, cele care asigură calitatea vieţii mai mult decât orice altceva.

De aceea, le recomand şi conducătorilor, şi concetăţenilor, să citească "Pământul e bolnav", cartea lui Hubert Reeves. Vor afla poate mai repede că toţi răspundem pentru cum este această lume şi planeta pe care ea trăieşte!

Ana Marossy
biolog

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Respect, doamna Marossy!
Doamnei Marossy i se datoreaza in buna masura infiintarea Parcului Natural Apuseni. Ca botanist de exceptie si explorator polar ce este, doamna Marossy stie mai bine ca majoritatea dintre noi cat de grav este afectata clima de activitatea umana. Faptul ca isi spune parerea nu este aroganta, ci e dreptul dumneaei, iar ceea ce spune spune bazat pe stiinta si o mare experienta de viata.
Postat 08 Noiembrie 2010, 16:50 de Petru
pentru viata
Inteleg foarte bine demersul dvs si o iau ca pe un "drept la replica". Sunt cetatean al Oradei, am instructie peste nivel mediu, dar nu fac caz de asta! Si am plantat -fara sa denumesc asta activitate ecologica-mai multi pomi decat media/oradean... Intalnesc in fiecare zi "ecologisti" care n-au plantat in viata lor un arbust, dar dau din gura cu vehementa unora autentici. Daca judecam mai mult decat sunteti dvs. dispusa sa acceptati, iesiti la atac cu o aroganta nedemna( daca nu suntem cu dvs. , suntem impotriva dvs. , nu-i asa ?). Lumea merge inainte, valorifica fosilele gasite in diverse locuri, dar nu ramane incremenita in ce ne-au lasat batranii nostri... Nu sunt ignoranta, iar pentru viitorul copilului meu sadesc pomi, nu fac scandal; intr-o societate inteligenta se gasesc solutii care sa impace modernizarea cu ecologia, pentru ca Oradea are cetateni inteligenti, educati si posesori de constiinta (inclusiv civica), chiar daca dvs. nu vedeti padurea de copaci...
Postat 08 Noiembrie 2010, 08:28 de maria
Doamna Marosy
D-na Marosy este cea mai autorizata voce din Bihor pe taramul ecologiei.Ea nu ezita sa ia atitudine in orice imprejurare atunci cand considera ca principiile vietii curate sunt incalcate.Imi amintesc ca acum vreo luna ii atragea atentia unui tinar care fuma in curtea spitalului judetean ca nu e sanatos ce face si ca ar trebui sa renunte la fumat
Postat 07 Noiembrie 2010, 21:09 de Meda
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON