URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Ianuarie 2013, 11:06

Spor la verde! Anul 2013 aduce Oradiei noi zone verzi, terenuri de minibaschet şi aparate de fitness în mai multe parcuri

Spor la verde! Anul 2013 aduce Oradiei noi zone verzi, terenuri de minibaschet şi aparate de fitness în mai multe parcuri LA CASCADA "CIUPERCA". Lucrările de amenajare a Dealului Ciuperca, ce vor începe în vară, prevăd inclusiv realizarea unei cascade care va curge într-un lac cu nuferi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

An auster, în care trebuie cofinanţate multe din proiectele mari ale Oradiei realizate cu fonduri europene, 2013 nu va aduce foarte multe schimbări pentru spaţiile verzi din oraş. În schimb, ele vor fi spectaculoase, căci e anul în care vor începe lucrările la câteva proiecte de amploare şi de efect, precum Parcul Salca ori Dealul Ciuperca.

Pe lângă acestea, Primăria vrea să mai amenajeze câteva spaţii verzi în diferite zone ale oraşului şi să doteze parcurile deja existente cu aparate de fitness. În plus, pentru ca orădenii să poată face mai multă mişcare în aer liber, vor fi realizate cel puţin zece terenuri de minibaschet.

Campanii de primăvară

Aşa cum fiecare persoană îşi face planuri la început de an, şi Primăria şi-a propus câteva obiective la capitolul amenajări de spaţii verzi. În primul rând, chiar zilele următoare, municipalitatea va preda parcurile Liniştei şi Padişului firmelor care au câştigat licitaţiile pentru îngrijirea lor. Parcul Padişului, din Calea Aradului, va fi îngrijit de Adenandra, iar Liniştei, realizat pe locul fostului cimitir Olosig, de RER Ecologic Service. Cele două firme vor avea obligaţia întreţinerii, dar şi de a face lucrări de amenajare specifice fiecărui sezon.

Odată ce va veni vremea bună, municipalitatea va demara campania de plantări de primăvară, care va fi realizată, la fel ca anul trecut, doar cu firme specializate, pentru ca toţi puieţii plantaţi să se prindă. De asemenea, în martie se va da startul campaniei de curăţenie generală, în cadrul căreia orădenii vor putea scăpa, gratis, de deşeurile voluminoase, şi care va fi repetată şi în aprilie, astfel încât cetăţenii să poată să-şi deretice casele şi curţile şi înainte de Paşte.

01 Mircea Stejeran.jpgParcuri noi

Tot când vremea va permite, municipalitatea va da comanda şi pentru realizarea unor noi zone verzi. "Pe strada Războieni vom amenaja un părculeţ pe aproximativ 3.000 de metri pătraţi, unde va exista şi un loc pentru copii, cu diferite aparate de joacă", spune Mircea Stejeran (foto), şef serviciu la Direcţia Tehnică a Primăriei. Alte zone vor fi amenajate pe străzile Haţegului (în spatele Şcolii Gimnaziale nr. 12), Matei Corvin (în faţa fostului bloc al Serelor) şi de-a lungul noului drum creat între străzile Traian Blajovici şi Armatei Române.

De un parc nou se vor bucura şi orădenii din Oncea, unde Primăria vrea să transforme un teren viran în zonă verde. Cum va arăta, încă nu se ştie precis, căci municipalitatea e doar în faza de preluare a terenului de 6.000 de metri pătraţi de la Direcţia Agricolă.

Pe banii altora

Dacă birocraţia nu va împiedica mersul licitaţiilor, vara aceasta vor mai începe lucrările şi la alte două zone verzi importante, realizate de Primărie cu bani obţinuţi de la Fondul de Mediu şi de la UE: Salca şi Ciuperca. Parcul Salca, din apropierea Lotus Center, se va întinde pe 34.140 metri pătraţi şi va avea un labirint din gard viu, lac artificial, grădini cu trandafiri şi alei pe care orădenii se vor putea plimba printre zeci de arbori. Pentru amenajare, Primăria a primit de la Administraţia Fondului de Mediu 2 milioane de lei.

01 Marius Mos.jpgDealul Ciuperca va fi transformat şi el într-o veritabilă grădină botanică. Zona, odinioară atât de frecventată graţie panoramei asupra oraşului, va avea o cascadă în trepte, un lac cu nuferi la bază, arbori sequoia şi o zonă viticolă. "Suntem în faza de achiziţie a proiectului tehnic, iar în vară ar trebui să avem un constructor", spune Marius Moş (foto), şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.

Sport în aer liber

Pentru ca orădenii să-şi poată petrece mai sănătos timpul liber, municipalitatea plănuieşte să cumpere anul acesta şi diferite aparate de fitness de instalat în parcuri. Două astfel de aparate au fost amplasate anul trecut, unul în Parcul Seleuş şi celălalt pe malul Crişului, după ce au fost primite ca donaţie.

Tot pentru condiţia fizică a orădenilor, prin toate cartierele vor fi amenajate şi noi terenuri de minibaschet, municipalitatea având în plan să realizeze între 10 şi 15 astfel de terenuri, în zone precum Parcul Ghioceilor, Sovata, Vaporului, malul Peţei şi altele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
PISTA DE BICICLETA
O PISTA PENTRU PRACTICAREA ,,MONTEN BIKE '' SI IN ORADEA ,UN SPORT ACCESIBIL TUTUROR SI FOARTE SANATOS NU S-AR PUTE FACE !?
Postat 18 Ianuarie 2013, 07:31 de politicos
asa da
cind nu vom mai putea plati darile catre statul uslas o sa avem de unde sa ne alegem boschetii unde o sa locuim,tot ce face gibonul e pt un trai mai bun pt pensionari si cei ce sint la limita supravietuirii,as vrea sa stiu si eu citi restantieri sint la intretinere in oradea, daca cineva stie citi sint in plus fata de anul trecut ca sa stim cit de usoara ne-a facut viata edilii nostri
Postat 17 Ianuarie 2013, 12:52 de luky
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON