URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iunie 2018, 21:00

Să îndrăznim să visăm!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Ziua Internaţională Art Nouveau, Oradea s-a întrecut pe sine în dorinţa de a-şi pune în valoare comoara de clădiri. Pătrunderea în fascinanta lume a Artei 1900 a început cu călătorii ghidate în intimitatea spectacolului arhitectural al unei arte noi ce oferea soluţii stilistice total opuse celei clasice.

Ca răspuns la acest spectacol inedit, preţ de două zile „fierbinţi”, mii de orădeni au luat cu asalt interioarele palatelor Art Nouveau înscrise în tururile ghidate. Au fost aduşi la rampă comanditarii şi arhitecţii vizionari, care au înţeles perfect aspiraţiile unei societăţi cosmopolite, iubitoare de progres, aşa cum era societatea orădeană la început de secol XX.

Tururile ghidate  au evocat minţile luminate care acum 100 de ani au remodelat oraşul istoric şi l-au adus la unison cu cele mai moderne creaţii arhitecturale ale Europei. Fiecare dintre vizitatori s-a lăsat sedus de ambianţa colorată a interioarelor ce îşi etalau vitraliile, feroneriile, picturile parietale, grădinile interioare, adică acea frumuseţe ascunsă, în mod obişnuit, publicului.

Tot ce au văzut orădenii pe viu în interioarele palatelor a explodat, pur şi simplu, într-un spectacol video extraordinar în pragul nopţii, pe faţada Palatului Vulturului Negru. Acest final grandios Art Nouveau a fost precedat de concerte de muzică de epocă, în care protagonişti au fost membrii Ansamblului de suflători al Filarmonicii orădene, care au excelat sub bagheta lui Lorenzo Moroni.

Şi pentru ca spectacolul să fie, cu un termen de epocă al Secesiunii vieneze, un „Gesamtkunstwerk”, adică să tulbure şi să exalte toate simţurile şi să unifice toate acţiunile, vraja sunetelor s-a suprapus, în boarea vântului de seară din plein-air-ul Pieţei Unirii, peste imaginile luminoase ale expoziţiei „Valurile Dunării-Valurile Art Nouveau”. În mod vizibil, patrimoniul Art Nouveau din Oradea s-a arătat la unison cu cel din Viena, Budapesta, Zagreb, Ljubjiana, Belgrad, Szeged, Subotica.

Beneficiile acestei constelaţii patrimoniale pentru turismul cultural al oraşului nostru se bucură de toate premisele în a ne depăşi aşteptările.

Ramona Novicov
Critic de artă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
!!!
@poiu: Ramanem l NN... Daca nu se va afla cine sunt Sandu si CHRIS sper sa raspunda altii.. De dat aceasta NU CEDEZ!
Postat 20 Iunie 2018, 11:53 de cainerau
Sandule
Nu fii rau..hai sa fim mai buni. Zic si eu. La fel si tie cainerau (ramanem la nicknames). Vorba romanului, sa facem bine, rau la nime!
Postat 19 Iunie 2018, 22:06 de poiu
ramona nouveau
I have a dream...PS: surprise!!! Dar daca e asa mai stai nițel!
Postat 19 Iunie 2018, 21:10 de cainerau
Cuțu rau
Bolojan nu te baga-n seamă. Ești fericit că te băgăm noi ::::::)))))))
Postat 19 Iunie 2018, 20:42 de Sandu1201
BOLOJAN știe despre ce e vorba?
Stimată doamnă! Mai visați și pe acasă ...zic...de atâta Art Nouveau nu mai dorm noaptea ( Un pic de pleonasm dar... asta e!).
Postat 19 Iunie 2018, 20:27 de cainerau
Dar până acumce ați făcut?
Că numai din vise v-ați alimentat.
Postat 19 Iunie 2018, 11:28 de CrisDumi
varza la putere
@sANDU1201: Dar se va rezolva! Numai sa ajung inapoi! Pana atunci ascultam ceea ce debiteaza art-nouveau-ista!
Postat 19 Iunie 2018, 10:32 de cainerau
!!!!
@Sandu1201: Se prezinta exact cum a lasat-o creatorul ! Pentru ca numai aceea este asa! Restul au fost facute relativ bine!
Postat 19 Iunie 2018, 10:24 de cainerau
Cuțu rau
Clădirea de pe S.O. Nr. 49 in ce condiție se prezintă?
Postat 19 Iunie 2018, 10:14 de Sandu1201
Cuțu rau
Corect clădiri leșinate. Până îi obligă Bolojan sa le repare. Și apoi dai din coadă
Postat 19 Iunie 2018, 08:57 de Sandu1201
!!!
Nouveau-ista obsedată de niste cladiri leșinate...
Postat 19 Iunie 2018, 08:25 de cainerau
Art nouveau versus PMO
Sa vedem cum ce va iesi din intilnirea cladirilor secession din oradea cu noile standarde de inaltime si aliniere ale primariei.Plus alte reglementari ce se vor infiripa si intrupa in creuzetul CL pina la extinctie.
Postat 19 Iunie 2018, 00:03 de excalibur
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON