A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: getimagesize(https://cdn.ebihoreanul.ro/static/gallery_big/03 RER.jpg): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request

Filename: controllers/ebh.php

Line Number: 1077

Oradenii de la case vor colecta deseurile selectiv
URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă nu se deschideau graniţele şi romii nu puteau pleca, mânaţi de sărăcie, să cerşească şi să-şi valorifice talentele în UE, azi, în mod cert, întâmplări ca la Borod, ar fi fost banale şi frecvente. Ce s-a întâmplat la Borod? Nişte săteni care au avut tupeul să-i surprindă pe ţigani la furat, au fost bătuţi de întreaga şatră şi s-a înregistrat şi o premieră absolută în zonă, agresorii punând pentru prima oară mâna pe lopeţi, furci şi topoare, dar nu neapărat pentru a munci.
Zic şi eu
Adrian Cris
Merită, totuşi, măcar pomenite numele senatorilor şi deputaţilor bihoreni care au modificat Codul de procedură penală şi Codul penal aşa încât victima să rămână fără apărare, dar infractorii să capete, practic, imunitate. Şi nu numai. Căci într-un elan bezmetic, aceiaşi inşi au votat şi alte proiecte mortale, cum e, de pildă, cel care pune „clopoţei” Poliţiei, obligând-o să presemnalizeze maşinile cu radar, astfel încât vitezomanii să poată încetini în dreptul lor, dar în rest să fie liberi să gonească nesancţionaţi, cu riscul uciderii altor oameni, pe şosea sau pe trotuar.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Taximetristul cu care am călătorit săptămâna trecută mi-a spus că, dacă ar fi trăit în altă ţară, şi-ar fi ales o altă meserie: "M-aş fi făcut asasin profesionist. Ai luat comanda, ai executat-o, ai luat banii şi gata. Simplu! Nu ai nimic personal cu omul, îţi faci doar meseria". În ochi i se citeau indicii clare că vorbea cât se poate de serios. L-am privit perplex, căutând replica potrivită pentru o astfel de confesiune. N-am găsit-o. Am plătit şi am coborât.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Arătam recent că în data de 18 iunie a.c. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat cea mai neconstituţională, nelegală, ruşinoasă şi imorală decizie de interpretare a legii din întreaga sa existenţă (Decizia nr. 52/2018), stabilind că recursurile formulate în procesele pornite până în data de 20 iulie 2017 sunt inadmisibile, contrar celor statuate prin Decizia 369/2017 a Curţii Constituţionale, explicând totodată şi mecanismul prin care s-a ajuns la o asemenea decizie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
19 Noiembrie 2010, 10:10

Orădenii de la case vor colecta deşeurile selectiv

Orădenii de la case vor colecta deşeurile selectiv PRIMIŢI CU SACII? Toţi orădenii care locuiesc la case vor primi, în perioada următoare, saci galbeni în care să strângă deşeurile reciclabile
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
După asociaţiile de proprietari care au deja la dispoziţie recipiente pentru colectarea selectivă, a venit rândul orădenilor care locuiesc la case să strângă separat reciclabilele de restul deşeurilor. Aşa, Oradea intră cu adevărat pe harta oraşelor care şi refolosesc resursele, nu doar le consumă...

Gratuit la toată lumea

Operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service începe distribuirea sacilor galbeni orădenilor care locuiesc la case - saci destinaţi colectării fracţiilor uscate, adică a deşeurilor care pot fi reciclate: hârtii, cartoane, PET-uri, folii de plastic sau doze din aluminiu.

Fiecare locuinţă va primi un sac cu perioadă lungă de folosire, ce poate fi utilizat de mai multe ori, urmând să fie înlocuit când va fi deteriorat. Sacii se dau gratuit, cum de altfel este şi colectarea reciclabilelor de la  persoanele fizice.

Ridicarea acestor deşeuri se va face de două ori pe lună şi nu va modifica programul colectării deşeurilor menajere. Când anume se vor strânge reciclabilele nu s-a stabilit încă, această colectare presupunând trasee diferite ale utilajelor RER, care în ziua de reciclabile nu vor strânge alte deşeuri.

În plus, două utilaje vor fi "dedicate" exclusiv colectării diferenţiate şi vor avea pe ele autocolante cu mesajul "Această maşină colectează selectiv", ca orădenii să ştie că micul lor efort de a pune hârtiile, PET-urile sau dozele de aluminiu într-un sac nu e inutil.

Reguli mărunte

Colectarea reciclabilelor de la case va începe după ce sacii vor fi distribuiţi, împărţirea lor depinzând şi de cetăţeni, pentru că dacă nu sunt acasă nu au cum să-i primească. Oricum, conducerea RER şi-a propus ca activitatea de colectare să demareze până la finele anului.

Pentru buna desfăşurare a acestei acţiuni, există câteva reguli privind colectarea reciclabilelor: înainte de a le pune în sac, flacoanele trebuie călcate cu piciorul, astfel încât să conţină cât mai puţin aer şi, implicit, să ocupe mai puţin spaţiu, hârtia unsă nu poate fi pusă la un loc cu celelalte reciclabile, deoarece murdărită cu o substanţă uleioasă nu mai poate fi reciclată, şi sub nicio formă în sacii galbeni nu au ce căuta alte tipuri de deşeuri decât cele reciclabile.

Dacă orădenii vor ţine seama de ele, colectarea selectivă va putea fi pusă pe lista reuşitelor din acest an...



VOX POP

VOCEA STRĂZII

Aţi fi dispuşi să colectaţi deşeurile selectiv, cele refolosibile separat de nereciclabile?

02 Liviu Filimon.jpgAcum nu strâng gunoaiele separat pentru că nici nu am ambalajele necesare şi nu există nici tomberoane separate pentru fiecare tip. Dar, dacă ar fi, aş colecta selectiv.
Liviu Filimon, 53 ani, manager

Am colectat selectiv ani de zile când locuiam în Bacău, iar după ce m-am mutat în Oradea am fost neplăcut surprinsă să văd că nu există posibilitatea asta.
Luminiţa Arghire, 39 ani, consilier financiar

02 Adina Vaideanu.jpgDa. În mod cert aş face o colectare selectivă, dar până acum nu am avut cum s-o fac. Bănuiesc că într-un final tot în folosul nostru ar fi.
Adina Văideanu, 29 ani, traducător

Aş colecta selectiv, pentru că nu cred că ar fi o muncă în plus, ceva obositor. Pur şi simplu ceea ce poate fi reciclat am pune separat de celelalte.
Szitko Eniko, 35 ani, muncitoare

02 Viorel Vancea.jpgEu aş colecta separat dacă aş avea opţiunea asta. Bănuiesc că în felul ăsta ar fi mult mai uşor de adunat şi de recuperat materialele refolosibile.
Viorel Vancea, 41 ani, profesor

Ar fi foarte bine dacă s-ar putea colecta selectiv. Eu, de exemplu, aş face-o. Dar trebuie să recunoaştem: unii ar arunca gunoiul tot la întâmplare, la grămadă.
Ioan Pintiuţa, 45 ani, muncitor

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)
  • Răsplată pentru lene: În vreme ce firmele caută angajaţi, asistaţii din Brusturi primesc ajutoare sociale chiar şi plecaţi în străinătate (FOTO)
  • Lansare showroom PREMIUM USED CARS Oradea (FOTO)
  • Flashmob la sediul PSD Bihor: Două pensionare de etnie maghiară au înjurat UDMR pentru că au votat cu PSD (FOTO)
  • Accidentul din Beiuş: Şoferul ar fi adormit la volan, o întreagă familie şi-a pierdut viaţa! (FOTO / VIDEO)
  • A fost 'nebunie' în Cetatea Oradea: Publicul i-a lăsat cu greu să plece pe artiştii de la Subcarpaţi (FOTO / VIDEO)
  • Festivalul Medieval a scos orădenii din casă: Mii de oameni au petrecut vineri în Cetate (FOTO / VIDEO)
  • Scandal la Borod: Trei bărbaţi au ajuns la spital, zeci de localnici s-au adunat în faţa Primăriei protestând faţă de agresivitatea ţiganilor din zonă (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON