URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
SIDA a fost recunoscută pentru prima dată în 1981 în SUA la emigranţii haitieni şi în grupurile de homosexuali din New York, Los Angeles şi San Francisco. Este determinată de virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi reprezintă stadiul final al unui şir de boli care apar ca urmare a imunodeficienţei instalate prin infecţia cu acest virus. În majoritatea cazurilor se transmite prin contact sexual (vaginal şi anal), dar şi prin sânge sau produse de sânge infectate şi de la gravida infectată la făt.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Ianuarie 2016, 14:18

Oradea ieri, Oradea azi: Sărbătorile iernii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1970. Vine Moş Gerilă!

În perioada comunistă, Crăciunul fusese înlocuit cu impersonala Sărbătoare a pomului de iarnă. Sensul real al sărbătorii se diluase în acest concept, care mai cuprindea şi Revelionul. "Luna cadourilor" a supravieţuit, dar singurul "moş" care-şi mai făcea apariţia era Moş Gerilă, succesorul comunist al lui Moş Crăciun.

În Oradea, în Parcul Bălcescu sau 23 August (acum 1 Decembrie) ori în Piaţa Victoriei (Unirii) se amenaja "orăşelul copiilor", unde cei mici erau chemaţi pentru programe culturale şi pentru a căpăta dulciuri sau jucării. În unii ani, în orăşel puteau fi vizionate filme, iar momentele artistice erau asigurate de pionierii proveniţi de la diferite şcoli sau de actorii teatrului de păpuşi: cântece, dansuri, recitări de poezii şi un Pluguşor ideologizat, adaptat mediului politic.

În anii ´70-´80, Moş Gerilă sosea în Oradea cu trenul, întâmpinat la gară de copii şi părinţii, iar de acolo în "orăşelul copiilor" la bordul unui car alegoric, decorat în diferite feluri, de pildă sub forma unei rachete. "Orăşelul copiilor" devenise tradiţie, rămânând deschis din Ajunul Crăciunului până în prima săptămână a lunii ianuarie şi cuprindea, pe lângă cele menţionate, expoziţii de animale sau, cum remarca presa vremii, "bere din abundenţă".

2015. Târgul de Crăciun

Pe lângă Sărbătoarea pomului de iarnă, oricum o zi lucrătoare, în perioada comunistă Revelionul era marcat tot prin manifestări artistice şi reuniuni de familie şi prieteni, întocmai ca în zilele noastre. Evenimentele aveau loc "în tovărăşia vecinilor de apartament", în restaurantele sau cluburile întreprinderilor, unde "la veselia generală îşi vor da concursul brigăzile de agitaţie" formate din angajaţi. La manifestări luau parte în special "fruntaşii în producţie", programul cuprinzând alocuţiuni, cântece şi "momente vesele".

La un sfert de secol după descătuşarea din 1989, Oradea a întâmpinat Crăciunul şi anul 2016 cu prima ediţie a Târgului de Crăciun. Desfăşurat în Cetatea reabilitată integral, Târgul a fost gândit ca un eveniment-emblemă pentru această perioadă, asemănător celor din marile oraşe, şi a cuprins atât spectacole de colinde şi cântece populare, cât şi o varietate mare de produse de sezon destinate vânzării, mărfuri lucrate manual şi produse alimentare tradiţionale.

Pentru Revelion, orădenii s-au obişnuit deja cu concertele şi focurile de artificii organizate de Primărie, nelăsând însă la o parte sindrofiile organizate în restaurante ori acasă, cu familia şi prietenii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Eu da
Era taaare miştooo!Atunci părinţii noştri dacă mai aveau timp şi cam aveau timp faţă de părinţii de acum,mergeau la cumpărături să stea la coadă dacă mai apucau ceva.Acum,sunt allday la job,şi nu prea le ajung money.Acum!Da!E varietate,nu văd ce captivante erau atunci sărbătorile de iarnă fără varietatea asta de azi.Nah!Ce i drept ,e cam anarhie în creştere azi,dar nu poţi fi cu toate.
Postat 01 Ianuarie 2016, 18:15 de crisan
Le-ati trait?!
Erau foarte frumoase , intr-adevar!Cu cat mai interzise, cu atat mai captivante!Alta lume,ce mai...
Postat 01 Ianuarie 2016, 15:37 de eS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2931 RON
  • 1 EUR = 4.7791 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON