URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Octombrie 2012, 16:12

Oradea ieri, Oradea azi: Regina Maria şi-a povestit vizitele la Oradea în jurnal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1921. O zi regală

Regina Maria a trecut prima oară prin Oradea în ianuarie 1893, când, proaspăt căsătorită, a venit în România cu Regele Ferdinand. Prima vizită propriu-zisă în Oradea a avut loc abia în 22 mai 1919, când cuplul regal a preluat simbolic acest teritoriu. "M-am trezit devreme în aclamaţii. Am ieşit la fereastră să-i salut pe ţăranii care erau cu toţii într-un extaz frenetic", a scris Regina în jurnalul său despre "primirea extraordinară" din Oradea, un oraş "mare şi frumos".

A doua vizită s-a petrecut în iulie 1919, când Maria a vizitat şi "o frumoasă localitate balneară foarte apropiată".

Pe 13 octombrie 1921, Regina revine la Oradea pentru dezvelirea statuii care o reprezenta. "O zi cu adevărat regală", a descris ea momentul.

Statuia de bronz, "de o mărime impresionantă", era acoperită cu un drapel, iar după o slujbă religioasă oficiată de episcopul Roman Ciorogariu, "a fost dezvelită în urale extraordinare".

Au urmat 7 discursuri despre care Regina a scris că, "dacă nu aş avea deja o părere bună despre mine, ar fi fost justificat să-mi formez una acum". A urmat o defilare a delegaţiilor de ţărani, o paradă militară, iar apoi Regina a plecat în ovaţii. A revenit la Oradea în 21 noiembrie 1924, la dezvelirea statuii Regelui Ferdinand.

03 statuie.jpg2012. Regina Maria, "revenită" în Oradea

Anul trecut, consilierii locali ai Oradiei au luat decizia reamplasării unei statui a Reginei Maria în faţa Teatrului orădean. În septembrie 1940, administraţia horthistă a dat jos şi a distrus statuia originală a Reginei, în locul ei punând-o pe cea a dictatorului fascist maghiar.

91 de ani mai târziu, chiar de Ziua Oradiei, pe 12 octombrie 2012, în prezenţa Principelui Radu, a Principelui Nicolae, nepot al Regelui Mihai, şi a Arhiducesei Maria Magdalena a Austriei, nepoate a Reginei Maria, s-a dezvelit noua statuie a Reginei.

Monumentul o reprezintă stând maiestuos în picioare, purtând coroana pe cap, iar în mâna stângă un sul cu sigiliul regal. Realizată în bronz de artistul Dumitru Paina, statuia înaltă de 2,6 metri a fost amplasată pe un soclu de 2,5 metri, placat cu piatră de Başchioi şi decorat cu două brâuri sculptate.

Pe soclu au fost montate două basoreliefuri din bronz, unul reluând o imagine de la vizita din 1919, iar celălalt înfăţişând-o ca "Mamă a Răniţilor".

Postamentul mai are două plăci, tot din bronz, explicative, cu înscrisul "Maria Regina României, 1875-1938", respectiv cu stema Oradiei alăturată textului "În amintirea vizitei în Oradea a MS Regele României Ferdinand şi a Reginei Maria, la 23 mai 1919".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
Locație
Păcat că imaginea ce însoțește articolul nu e din Oradea ci din piața Unirii,Cluj-Napoca,pe axa bulevardului 21 Decembrie 1989 Confuzia apare în multe locuri pe net. La Oradea primirea defilării trupelor a avut loc în fața palatului Vulturul Negru,o locație extrem de ușor de recunoscut. Sunt multe fotografii din aceea locație ca și de la decorarea unor militari din zona parcului 1 Decembrie de azi,la aceea vreme o piață comercială.
Postat 22 Octombrie 2021, 10:40 de comunicativ
RE: Locație
Fotografia e realizată în actuala Piață Unirii, în spate se vede clădirea din dreapta Palatului Vulturul Negru, cea cu balconul.
Postat 22 Octombrie 2021, 13:26 de Moderator
@b-hahah
bai **** imputit, de ce injuri ? gunoiule, nu ai drepturi in Romania ? ai boule, dar tu vrei sa fwti pw ma.ta ! marsh in ungaria, kkt nenorocit! !!!! ai merita pumni in gura pana sa crapi !!!!!!!!
Postat 23 Octombrie 2012, 03:48 de F12
Paradox
ca sa vezi cum lucreaza Justitia Divina... gunoaiele de unguri iredentisti, indiviz retarzi, bolnavi psihic, au ajutat la eliberarea Transilvaniei de sub ocupatia ungureasca. ungurii navalitori, au fost alungati ! hehehehehehe.....
Postat 22 Octombrie 2012, 03:36 de fm
pt. gunoaiele de unguri iredentisti..
ungurii si tiganii, migratori din asia. stie toata lumea, acest lucru. romanii, urmasii dacilor, stapanii de drept ai acestor teritorii.
Postat 22 Octombrie 2012, 03:29 de walk around
gunoaiele de unguri iredentisti..
escroci din tata-n fiu.... jigodiilor, sunteti NISTE NIMENI ! DUCA DE NICAIERI ! va e rusine de stramosii vostri, MONGOLEZII ! asta v-a invatat iredentismul hunguresc.
Postat 22 Octombrie 2012, 03:24 de walk around
hahah
Se vede ca ai invatat bine poeziile din cartea lui elena ceausescu. Ciocu mic? Tu ni ai nci macar un cioc, esti tigan albanez machedon nu ai treaba cu Oradea. Sinteti niste gunoaie.
Postat 21 Octombrie 2012, 21:35 de @paul
Recensamantul
@b 22,48 Cimitirul Olosig nu mai exista de mult, dar ca sa nu ai dubii citeste recensamintele facute de ungurii tai si o sa afli ca intre anii 1830 si 1840 populatia Transilvaniei era formata din 62,3% romani si doar 23,3 % unguri. De asemenea in 1869 erau 59% romani si 24,9% unguri, in 1880 57 la 25,9 ; in 1900 55,2 la 29,4 ; in 1920 57,3 la 25,5 ; in 1941 55,9 la 29,5 %. ATI FOST SUNTETI SI VETI FI MINORITARI. CIOCU MIC SI JOC DE GLEZNE.
Postat 21 Octombrie 2012, 12:50 de Paul
Cititi ca ramaneti prosti.
Mai unguri fraieri, cand romanii vorbesc despre monarhie, voi ascundetiva prin boscheti si citind ceva din istoria vostra o sa aflati ca Ungaria a avut regi unguri doar cam 400 de ani, intre 895 si 1301, in rest doar regi straini din dinastia de Anjou,Luxemburg,Habsburg....si ca regatul maghiar a fost desfiintat definitiv in 1526 cand Ungaria a devenit PASALAC TURCESC.
Postat 21 Octombrie 2012, 12:38 de Roman
Hai history
Ar fi bine ca history sa aiba dreptate de data asta.Daca in 1920 ungurii erau 90%,iar acum sunt 20%,putem trage sperante ca pana in 2030 sa ajunga la 0,001%,adica sa fie vreo 2 in Oradea.Tot multi,dar directia e buna.
Postat 21 Octombrie 2012, 10:46 de Cititor
@b(history)
esti un mare imbecil, migra_tontule ! haha
Postat 21 Octombrie 2012, 06:20 de mongolia
@a
Care-i problema contropitorule? Istoria ta e fabricata si plina de minciuni. Hai sa mergem la cimitirul Olosig si sa vedem mormintele stramosiilor tai. Ah, ati distrus cimitirul Olosig! De ce?
Postat 20 Octombrie 2012, 22:28 de b
pt asta de mai jos history
Ba history, bag seama ca esti ungur (sper ca nu si sovin ca muulti altii) da ma mir ca mai esti si necitit, ia mai cauta oleaca prin istorie si nu-ti arata pasulele pe aici.
Postat 20 Octombrie 2012, 17:56 de a
istoria si marturiile ei
\"Am ieşit la fereastră să-i salut pe ţăranii care erau cu toţii într-un extaz frenetic\" Asta da marturie, nu erau suficienti oradeni in 1921 pentru sarbatori regina si au importat de altundeva.... ! Cumva nici nu ma mir intr-un oras maghiar pana in 1920 cu un procent de 6-8% de romani eliberatori :)))
Postat 20 Octombrie 2012, 17:08 de history
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON