URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Iunie 2019, 15:21

Oradea ieri, Oradea azi: Hotelurile orașului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1915. Cazare cu stil

În jurul anului 1900, Oradea devenea un oraş tot mai atractiv, ceea ce a dus şi la creşterea numărului şi calităţii hotelurilor. Acestea erau preferate atât de turişti, cât şi de marii proprietari de pământ care alegeau să petreacă sezonul de iarnă în oraş, respectiv de către cei care soseau pentru instruire şi cunoaşterea locurilor.

În timpul Primului Război Mondial, în Oradea funcţionau 4 hoteluri importante. Unul era Vulturul Negru, amenajat în palatul omonim, ridicat în 1907. Hotelul ocupa colţul Pieţei Unirii, iar camerele ofereau o privelişte completă asupra centrului urbei. Clădirea avea lift, încălzire centrală şi instalaţie de apă. La parter funcţiona un restaurant decorat cu covoare, draperii şi diferite stofe, care concura cu localurile cele mai bune din Ungaria.

Un alt hotel era Pannónia (foto), construit în 1904 în actuala Piaţă Ferdinand. La parter funcţiona un restaurant de mari dimensiuni, cu o "grădină de iarnă", iar subsolul era ocupat de o berărie. Aici se organizau banchete şi baluri la care participa elita locală, care consuma mâncare ungurească şi franţuzească şi vinuri de soi. Hotelul avea două dotări de top: un automobil propriu pentru transportarea musafirilor şi cinematograful Urania.

2019. Clienţi tot mai mulţi

Un alt hotel important de la începutul secolului XX a fost Rimanóczy, amplasat pe malul drept al Crişului. Având numeroase camere, hotelul avea baie cu aburi, iar la parter funcţiona cafeneaua Royal, cu o grădină de vară în faţă.

Hotelul Parc a fost inaugurat în anul 1915, într-o clădire mult mai veche, devenind o unitate de lux, cu încăperile decorate cu obiecte aduse din India. În perioada interbelică, aici s-au cazat personalităţi ca Nicolae Iorga, George Enescu şi chiar regele Carol al II-lea.

Astăzi, numărul unităţilor de cazare din Oradea este, evident, mult mai mare, fiind vorba de hoteluri, moteluri, pensiuni, aparthoteluri, răspândite atât în zona centrală, cât şi în cartiere. În anul 2018, în Oradea funcţionau 43 structuri de primire turistică, la care se adaugă multe apartamente închiriate în regim hotelier. Majoritatea unităţilor au restaurante, iar unele şi piscine şi săli de conferinţe.

Dintre acestea, cele mai mari sunt hotelurile Continental, Ramada şi DoubleTree by Hilton. Interesul crescut pentru Oradea se reflectă în numărul crescând al turiştilor, în 2018 fiind înregistrate peste 250.000 sosiri în structurile de cazare şi un total de 459.000 nopţi petrecute aici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Evolutie
Oricat ai fi de batut in cap, privind cele doua poze nu ai cum sa nu vezi diferenta dintre "atunci" si "acum".
Postat 17 Iunie 2019, 18:23 de 232
Sănduța ...
... înainte de a te băga în seamă, fără rost, fă-ți tu un deal Ciuperca pe domeniul tău !?! O să ai ocazia să evoluezi ... tot mai la vale.
Postat 17 Iunie 2019, 09:37 de CrisDumi
CrisDumi
Asa-i, oamenii ca tine nu au evoluat deloc. Primul sfat pt tine e să-ți faci budă in casă
Postat 17 Iunie 2019, 08:34 de Sandu1206
Poza de început arată nivelul la care era acest oraș la începutul secolului XX !?!
Chiar și în anii '60 era o plăcere să ieși seara în oraș ... se adunau la Astoria, pe terasă, artiștii rămași "la datorie" din "patriotism" și se comentau spectacolele de teatru ori "bârfele vremii" !?! Apoi au inundat paiezanii tot orașul și l-au murdărit cu bădărănismul lor ... iar astăzi se vede rezultatul, adică turnat la greu beton și aruncat cojile de semințe de către aplaudacii politrucilor de acum !?!
Postat 16 Iunie 2019, 21:21 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2719 RON
  • 1 EUR = 4.755 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON