URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 17 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este evident că, după marele război al tranșeelor cu pasaje subterane și girații îngropate, urmează  bătălia pentru parcări. Însă ideea de a lăsa pe mâna unui investitor specializat această afacere trebuie analizată cu foarte mare atenție, în niciun caz după sistemul „da, șefu’, am înțeles, să trăiți!”.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Iunie 2017, 16:52

Oradea ieri, Oradea azi: Cine a fost "Einsteinul Bihorului", evreul premiat de însuşi Stalin

Oradea ieri, Oradea azi: Cine a fost 'Einsteinul Bihorului', evreul premiat de însuşi Stalin foto generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1952. Inventatorul răsplătit de Stalin

Una dintre cele mai importante figuri ale inventicii din Bihor, Váradi Ernest, s-a născut pe 15 februarie 1910.

Provenit dintr-o familie de evrei, părinţii numindu-se Edmund şi Viorica, a urmat Liceul Evreiesc local, înscriindu-se apoi la Politehnica din Dresda (Germania), pe care a absolvit-o cu titlurile de inginer chimist şi mineralog. Începând din 1940 a lucrat într-un laborator amenajat de el însuşi la Derna.

Cercetările lui Váradi Ernest (foto) s-au axat pe şisturile bituminoase, un zăcământ răspândit în zonă, în timp reuşind să înfiinţeze secţii de producţie pentru un ulei ce rămânea fluid la temperaturi de -60 grade, faţă de temperatura de -20 grade până la care rezista produsul similar realizat de americani.

Pentru a-l produce, Váradi a colaborat cu laboratoare şi centre din Germania şi Elveţia, produsul finit fiind apoi exportat în mai multe ţări. "Uleiul polar" a fost folosit în aviaţie, în 1952 ajutând un echipaj rus să efectueze primul zbor realizat vreodată deasupra Polului Nord. Invenţia i-a adus titlul de Laureat al Titlului de Stat şi decoraţia Ordinul Muncii clasa a III-a. Se spune că însuşi liderul sovietic Stalin l-ar fi recompensat cu bijuterii de aur.

2017. "Einsteinul" Bihorului

Cercetarea bitumurilor i-a permis lui Váradi Ernest să realizeze mai multe tipuri de produse destinate construcţiei de drumuri, dar şi produse cosmetice, larg apreciate în America şi Asia.

Elena CeaușescuEl este, de asemenea, inventatorul polimerilor, dar a fost nevoit să-şi cedeze descoperirile Elenei Ceauşescu. Orădeanul a făcut parte, de altfel, din colectivul cu care "savanta de renume mondial" lucra la perfecţionarea produsului.

Váradi Ernest ar fi realizat peste 70 de invenţii, însă numai câteva au fost înregistrate la OSIM. Mare parte au luat calea străinătăţii, bihoreanul având legături cu diverse institute de cercetare şi unităţi de producţie, cum ar fi combinatele chimice din Düsseldorf, Tokio şi München.

Se spune că soţii Ceauşescu i-ar fi oferit funcţii importante la Bucureşti, dar cercetătorul a refuzat. După ce şi-a pierdut familia la Auschwitz, a preferat să trăiască solitar la Derna. A încetat din viaţă în anul 1997 şi, din păcate, arhiva sa a fost distrusă, cu greu realizându-se şi o biografie a lui. Supranumit "un Einstein al Bihorului", în septembrie 2005 a fost făcut "Cetăţean de onoare postum" al Oradiei,  pentru meritele sale ştiinţifice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3343 RON
  • 1 EUR = 4.7669 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON