URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
30 Iunie 2019, 17:58

Modern şi practic! Orădenii au diverse metode pentru plata facturilor de salubritate către RER Vest

Modern şi practic! Orădenii au diverse metode pentru plata facturilor de salubritate către RER Vest NU UITAŢI! În perioada următoare, reprezentanţii RER Vest îi vor suna pe orădenii care nu şi-au plătit în ultima lună factura, pentru a le spune ce opţiuni au. Totodată, clienţilor li se va reaminti că dacă nu achită serviciul de colectare a deşeurilor riscă să rămână cu pubelele pline în stradă...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De două luni, angajaţii RER Vest nu mai merg din uşă-n uşă ca să încaseze banii pentru facturile de salubritate, pentru că toţi clienţii au la dispoziţie modalităţi mult mai rapide şi mai comode.

Facturile pot fi plătite în numerar la sediul societăţii sau folosind sistemele de plată rapid PayPoint, Un-Doi şi Selfpay din magazinele partenere, dar şi online, prin site-ul rervest.ro, prin aplicaţia mobilă Pago sau prin transfer bancar.

Cu un click

În luna aprilie, compania RER Vest a decis să nu mai trimită în teren aşa-numiţii încasatori, deoarece toţi orădenii au la îndemână diverse maniere moderne pentru a plăti serviciul de colectare a deşeurilor, care nici nu presupun vreun cost suplimentar.

O variantă este plata prin site-ul companiei, www.rervest.ro. Folosind o adresă de e-mail validă şi codul de client care se regăseşte pe factură, orice client poate să-şi creeze rapid un cont în care, apoi, va regăsi lunar factura şi va putea face plăţi.

În plus, RER Vest se află şi pe lista operatorilor din aplicaţia de mobil Pago, dedicată exclusiv plăţii diferitelor facturi. Acest program este disponibil gratuit în magazinul de aplicaţii şi, pe lângă facturi, furnizează şi memento-uri privind data scadenţei.

Desigur, orădenii mai pot să-şi achite facturile şi prin virament bancar, la orice bancă ori din faţa calculatorului, dacă folosesc un serviciu de homebanking.

Soluţii "offline"

Orădenii care preferă să plătească în continuare cu numerar au şi ei opţiuni. În primul rând, se pot deplasa la casieria de la sediul RER Vest, pe strada Tudor Vladimirescu nr. 79, sau la ghişeul pe care compania îl are la parterul Primăriei.

Dacă aceste puncte nu le sunt în drum, orădenii care vor să achite în numerar mai au încă o posibilitate. RER Vest a încheiat parteneriate cu operatori de plăţi cash, mai precis cu Un-Doi, PayPoint şi Self-Pay, care deţin dispozitive de tip POS amplasate în hypermarketuri, magazine şi alte spaţii comerciale. Practic, vânzătorul scanează factura, clientul plăteşte şi primeşte chitanţa. Aşadar, opţiuni la îndemâna oricui...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2654 RON
  • 1 EUR = 4.7354 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON