URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Iulie 2018, 10:27

Eco-recompensă: Orădenii care respectă regula colectării selective vor fi scutiţi un an de la plata facturilor de salubritate

Eco-recompensă: Orădenii care respectă regula colectării selective vor fi scutiţi un an de la plata facturilor de salubritate LA COMPOST. Resturile alimentare şi vegetale pe care orădenii le aruncă în recipientele de culoare maro ajung la depozitul ecologic administrat de Eco Bihor, unde sunt transformate în îngrăşământ organic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Programul pilot gândit de Primărie şi de operatorul licenţiat de salubritate RER Vest pentru îmbunătăţirea ratei de reciclare a intrat în linie dreaptă. Din luna iulie, peste 12.000 orădeni colectează separat şi biodeşeurile, adică resturile alimentare şi vegetale ce pot fi transformate în compost.

Toate cele 126 asociaţii de proprietari cuprinse în program au intrat automat şi într-un concurs. Timp de un an, RER Vest va scuti de la plata facturilor asociaţia de proprietari care trimite spre reciclare cele mai multe deşeuri. Aşadar, dacă respectă reguli de bun simţ, orădenii pot simţi în propriile buzunare că reciclarea e şi rentabilă!

Fracţia bio

Gândit ca o soluţie pentru reducerea cantităţilor de deşeuri pe care oraşul le trimite la halda ecologică, programul pilot pus în aplicare la 126 asociaţii de proprietari din Oradea are reguli simple. În loc să arunce deşeurile în două fracţii, aşa cum făceau toţi concitadinii până acum, cei cuprinşi în program le împart în trei: fracţia uscată (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă etc.), cea biodegradabilă (resturile de fructe şi legume, coji de ouă, zaţ de cafea şi resturi de ceai, flori şi plante, şerveţele şi prosoape din hârtie, păr şi blană de animale, carne, caşcaval şi brânzeturi), precum şi fracţia reziduală (deşeurile care nu se încadrează în celelalte două categorii).

La fel ca până acum, materialele reciclabile ajung în containerele de culoare galbenă, în timp ce deşeurile reziduale trebuie aruncate în recipientele negre. În schimb, pentru biodeşeuri, RER Vest a dotat fiecare din ţarcurile celor 126 asociaţii cu pubele sau containere de culoare maro.

Ceilalţi orădeni trebuie să continue să colecteze selectiv deşeurile în două fracţii, aşa cum s-au obişnuit în ultimii opt ani, adică aruncând resturile menajere separat de cele ce pot fi reciclate (PET-uri, hârtii, cartoane, plasticuri, cutii de lapte, suc sau iaurt, sticle, doze de aluminiu).

Pe înţelesul tuturor

Timp de aproape şase săptămâni, seară de seară, reprezentanţi ai Primăriei şi ai RER Vest s-au întâlnit cu locatarii asociaţiilor de proprietari cuprinse în programul pilot, pentru a le explica ce anume trebuie să facă. Oamenii au aflat că, la fel ca toate oraşele din ţară, Oradea are anul acesta obligaţia de a reduce cu 35% cantitatea de gunoi depozitată la haldă, în caz contrar urmând să plătească penalităţi pentru fiecare tonă de deşeuri peste această limită.

În ultimii doi ani, municipalitatea a plătit penalităţi de peste 800.000 lei, bani cu care puteau fi amenajate noi parcuri ori realizate alte facilităţi pentru cetăţeni. Dacă nu va îndeplini obiectivul, oraşul va trebui să trimită în continuare bani la Bucureşti, ba chiar mai mulţi, dat fiind că în 2019 ţinta de reducere a deşeurilor din haldă creşte la 45%!

Pentru a evita acest lucru, Primăria şi RER Vest au pregătit programul pilot bazându-se pe studii şi analize care arată că în coşul de gunoi al unei familii 33% reprezintă resturi de mâncare, 25% sunt cele din hârtie, 16% este plastic, 10% resturi mărunte nesortate, 8% sticlă, 7% legume şi 1% aluminiu. Aşadar, la haldă ar putea ajunge cu 40% mai puţine deşeuri dacă biodeşeurile sunt aruncate separat!

Un an fără facturi!

Pentru colectarea în trei fracţii, fiecare proprietar de apartament a primit de la voluntarii RER câte un coş de gunoi şi 90 saci din hârtie în care să arunce biodeşeurile pe durata celor 6 luni a programului pilot. De asemenea, oamenii au primit şi pliante ce prezintă regulile colectării în trei fracţii. Cei care nu s-au întâlnit cu tinerii voluntari îşi pot revendica "recuzita" de la preşedinţii asociaţiilor.

Pentru a stimula orădenii să acorde atenţie programului, RER Vest a pregătit şi un premiu pentru cei mai conştiincioşi: asociaţia care va aduna cele mai multe biodeşeuri va fi premiată cu scutirea de la plata facturii de salubritate timp de un an! Desigur, este important ca în acelaşi timp să arunce separat şi resturile reciclabile, astfel încât în containerele negre să ajungă doar gunoaiele care nu pot fi valorificate. Regulamentul concursului poate fi consultat, de altfel, pe site-ul www.rervest.ro.

Reprezentanţii RER Vest vor şti cu precizie câte deşeuri colectează selectiv fiecare asociaţie, deoarece societatea s-a dotat cu un utilaj prevăzut cu cântar şi a lipit etichete cu cipuri pe containere şi pubele, astfel că la ridicarea acestora pentru golire se înregistrează automat greutatea lor şi numele asociaţiei de la care provin.

Aşadar, nimic n-ar trebui să-i oprească pe cei 12.000 orădeni să răspundă apelului lansat de Primărie şi de RER Vest, colectând deşeurile în trei fracţii, dovedind civism, spirit ecologist şi chiar simţul economiei...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON