URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Noiembrie 2012, 11:47

Deszăpezire după reguli: În premieră, din această iarnă străzile din Oradea vor fi curăţate de zăpadă în funcţie de intensitatea traficului auto

Deszăpezire după reguli: În premieră, din această iarnă străzile din Oradea vor fi curăţate de zăpadă în funcţie de intensitatea traficului auto UTILAJE NOI. Pentru a birui în lupta cu zăpada, RER Ecologic Service şi-a completat parcul auto cu utilaje nou-nouţe, două Unimog U400, destinate exclusiv deszăpezirii pe arterele mari, plus o automăturătoare Boschung, care va putea înlătura omătul de pe străduţele înguste
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ultima şedinţă a Consiliului Local, aleşii orădenilor au aprobat primul regulament de deszăpezire din istoria oraşului. Pe lângă faptul că împarte străzile în categorii de urgenţă, procedura de lucru stabileşte şi intervalul de timp în care ele trebuie să fie curăţate de omăt, dar şi sancţiunile pe care RER Ecologic Service le riscă dacă nu-şi face treaba.

Străzi cu întâietate

Programul de măsuri specifice iernii adoptat de municipalitate este structurat pe trei capitole: prevenirea şi neutralizarea poleiului, împrăştierea de material antiderapant când stratul de zăpadă este până în 5 centimetri, respectiv deszăpezire când stratul e mai gros de atât.

Orice intervenţie se va face la alertarea Comandamentului de deszăpezire şi exclusiv în funcţie de "topul" priorităţii străzilor. Cele 756 de străzi cuprinse în program au fost împărţite în patru categorii de urgenţă. Cele mai importante sunt cele 148 din Urgenţa 1, adică marile bulevarde, arterele cele mai circulate ale oraşului şi intrările în municipiu. În Urgenţa 2 sunt incluse 226 de străzi, majoritatea din cartiere, în Urgenţa 3 alte 174 de străzi importante, iar în ultima categorie 250 de străzi, majoritatea situate pe dealurile oraşului.

Strada şi ora

Împrăştierea de material antiderapant când stratul de zăpadă este mai subţire de 5 centimetri se va face atât preventiv, cât şi pentru neutralizare, adică pentru înlăturarea omătului. Preventiv, sarea, nisipul ori clorura de sare se vor arunca doar pe arterele din Urgenţa 1, dar contra-timp. Conform regulamentului, când zăpada e încă puţină, străzile din Urgenţa 1 trebuie curăţate în maxim trei ore de la alertare, iar cele din Urgenţa 2 în cel mult şase ore.

Pe străzile de categoriile 3 şi 4, potrivit regulamentului, "se intervine numai punctual, unde situaţia o impune". Altfel spus, utilajele nu vor trece pe fiecare stradă de acest tip, ci doar acolo unde, în caz contrar, circulaţia ar fi cu totul imposibilă.

Să iasă plugurile!

Dacă stratul de zăpadă este mai mare de 5 centimetri, străzile din Urgenţa 1 vor trebuie să fie practicabile în cel mult patru ore de la alertare, iar dacă ninsoarea va fi continuă, pe aceste străzi utilajele vor trebui să treacă din trei în trei ore.

Arterele din Urgenţa 2 vor trebui deszăpezite în cel mult opt ore de la alertare, iar următoarele treceri se vor face tot la cinci ore. Şi în acest caz, în urgenţele 3 şi 4 se va interveni doar pe şoselele unde se face "comandă" expresă. O stradă de urgenţa 3, de pildă, va trebui deszăpezită în cel mult opt ore de la alertare, iar din 12 în 12 ore utilajele RER Ecologic Service vor trebui să mai treacă pe acolo. La Urgenţa 4, timpul de intervenţie este de 12 ore de la alertare, iar trecerile se vor face o dată pe zi. Pentru asemenea operaţiuni, operatorul a fost obligat să aibă la dispoziţie 35 de utilaje.

Curăţată şi transportată

Odată cu deszăpezirea sau imediat după încheierea acţiunii, după caz, muncitorii RER Ecologic Service vor trebui să transporte zăpada, astfel încât mormanele adunate să nu încurce şi mai rău traficul prin lăsarea lor pe marginea carosabilului.

O altă noutate adusă de regulamentul "alb" este prevederea conform căreia, dacă nu îşi va face treaba ca la carte, RER Ecologic Service va putea fi sancţionată cu o penalizare de 0,5% din valoarea contractului pentru fiecare abatere constatată.

Reprezentanţii Primăriei au verificat deja utilajele şi stocurile de material antiderapant ale operatorului de salubritate, negăsind până acum nicio neregulă. Aşa că, mai departe, de vreme ce obligaţiile sunt bine stabilite, iarna aceasta oraşul ar trebui să fie acoperit cu omăt, după câteva ore de ninsoare, doar pe acoperişuri...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
sujo
Cum ar fi sa platim impozitu fix direct proportional cu cat au deszapezit ? Inseamna ca eu care locuiesc pe o strada din \"urgenta 4\" ar trebui sa merg la primarie sa colectez vreo 100 ron cadou de la \"distins\". Blocheaza cardu, platim la fel ca si \"centralii\"... meh...Romania, te iubesc !
Postat 10 Decembrie 2012, 09:28 de Ser
groaznic
Oradenii trebuie sa inteleaga ca primaria nu are nici o datorie fata de contribuabili, ci doar invers, adica contribuabili fata de primarie.Stati sa vedeti cum urmeaza blocarea conturilor de salarii daca nu ati platit impozitele!!!!!
Postat 09 Noiembrie 2012, 07:34 de oradeanul
Ce nesimtiti !
Strada unde locuiesc este in categoria a III-a la ,,inzapezire'', despre deszapezire zic sa vorbim DUPA ce va avea loc, dar la impozit platesc de parca stau vis-a-vis de primarie !
Postat 08 Noiembrie 2012, 15:19 de petru
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON