URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iulie 2011, 11:37

Cu biţa pe Peţa: Prima pistă de biciclete autentică va lega cartierele Rogerius şi Nufărul

Cu biţa pe Peţa: Prima pistă de biciclete autentică va lega cartierele Rogerius şi Nufărul TOT ÎNAINTE! Pentru că străzile Oradiei sunt prea înguste ca să se preteze la amenajarea unui traseu ciclist, viitoarea pistă de biciclete va străbate oraşul pe malul drept al Peţei, evitând situaţiile în care biciciştii să-şi dispute drumul cu şoferii
Cu biţa pe Peţa: Prima pistă de biciclete autentică va lega cartierele Rogerius şi Nufărul SPOIALĂ. Amenajată din bani europeni în vremea fostului primar Petru Filip, prin văruirea unor dungi pe asfalt, pista de pe malul Crişului e folosită mai mult de pietoni decât de biciclişti. Din ea n-au mai rămas nici marcajele...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De anul viitor, orădenii vor putea străbate oraşul pe bicicletă fără să se teamă de roţile maşinilor.

Primăria vrea să amenajeze pe malul drept al Peţei o pistă de biciclete lungă de 10 kilometri care să lege cartierele Rogerius de Nufărul. Şi asta fără ca bicicliştii să se încurce în aglomeraţia din centru!

Drum rapid

Orădenii au, de săptămâna trecută, o nouă cale de legătură între cartierele Nufărul, respectiv Grigorescu, şi centrul oraşului. Construită pe amplasamentul fostei pepiniere prin prelungirea străzilor Atelierelor şi Toamnei, noua şosea scurtează la doar câteva minute drumul spre zona centrală şi decongestionează traficul de pe rutele "ocolitoare" prin străzile Cantemir şi Sucevei ori prin Centrul Civic.

01 Ilie Bolojan.jpgOdată cu darea în folosinţă a noului drum, primarul Ilie Bolojan (foto) vrea să schimbe la faţă întreaga zonă. "Pe marginea drumului dinspre fosta pepinieră vrem să scoatem la licitaţie parcele de teren pentru amenajarea unei zone de servicii, iar pe porţiunea dintre şosea şi malul stâng al Peţei vrem să parcelăm terenul pentru construcţia de case", spune Ilie Bolojan. Pentru ca viitorii proprietari să aibă acces la zona de case, pe malul pârâului va fi amenajată o cale rutieră după modelul celei proaspăt inaugurate.

Velo-Peţa

Lucrările de pe malul drept al Peţei sunt o surpriză şi mai mare. "Am convenit cu unităţile militare din zonă să îşi retragă gardurile cu câţiva metri ca să putem amenaja pe coronamentul râului o pistă de biciclete", anunţă primarul.

Conform proiectului aprobat miercurea trecută de Consiliul Local, viitoarea pistă va avea două sensuri de mers, un sistem de drenare al apelor şi o zonă pentru pietoni. "Pista va face legătura între Zona de Vest şi Cantemir înaintând pe străzile Borşului, Carpaţi, Oneştilor, Făgăraşului, cu legătură prin Nufărul până în Felix. Pe porţiunea de pe malul Peţei va fi şi o zonă pietonală, suficient de lată pentru ca oamenii să poată circula pe aici inclusiv cu cărucioare pentru copii", zice Bolojan.

Pe bani nerambursabili

01 Marcel Bolos_1.jpgPista va avea o lungime de 10 kilometri şi va fi finanţată din fonduri nerambursabile prin intermediul Administraţiei Fondului de Mediu. Investiţia, estimată la 2,5 milioane lei (din care contribuţia oraşului este de doar 10%) va putea fi demarată în toamna anului 2012. "Am depus proiectul şi aşteptăm să fim chemaţi la semnarea contractului de finanţare. Marele avantaj e că, odată aprobat primul proiect, putem depune în fiecare an altul nou prin care să facem extinderea pistei", spune Marcel Boloş (foto), şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.

"Pentru că majoritatea bicicliştilor sunt tineri, punctul nodal al primului traseu va fi Universitatea. Sunt convins că atunci când orădenii vor vedea că studenţii traversează oraşul cu bicicleta din Nufărul în Rogerius rapid şi în siguranţă, pentru că nu se vor intersecta decât rareori cu şoferii, în mod sigur tot mai mulţi vor renunţa la maşini", completează Boloş.

Un drum de Ungaria

Traseul de biciclete a fost gândit astfel încât pe viitor să poată fi extins cu uşurinţă. Adăugiri vor putea face legătura între cartiere precum Rogerius şi Ioşia sau Nufărul şi Velenţa. Mai mult, conducerea municipalităţii vrea să interconecteze traseul cu viitoarea pistă Oradea-Berettyoujfalu, proiect de 6,2 milioane euro câştigat în luna martie de Zona Metropolitană Oradea.

"Mega-pista" va avea o lungime de circa 35 kilometri, din care 12,8 km pe teritoriul României. Pornind de la podul Ferdinand, de lângă Primărie, ea va uni localităţile Oradea, Borş, Artand, Biharkeresztes, Mezopeterd şi Berettyoujfalu, paralel cu şoseaua, pentru a proteja bicicliştii de accidente. Nu de alta, dar în condiţiile unui trafic aglomerat relaţia dintre şoferi şi biciclişti nu merge chiar "pe roate"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Excelent
Imi va fi foarte utila pista de la servici(in Cantemir) la Universitate si m-as bucura sa se faca cat mai repede...
Postat 21 August 2011, 11:20 de Anamaria
Super tare
Super tare! Mă gândesc serios să îmi cumpăr o bicicletă acum. Mă bucur să văd că s-au întâmplat foarte multe lucrui bune în acest oraș în ultimii ani!
Postat 27 Iulie 2011, 23:18 de Raul
...
@Bogdan: e bine ca se face, dar daca tot se investesc niste bani, sa se faca ca lumea. M-am plictisit de proiecte facute doar ca sa fie bifate pe hartie, si aici iti dau exemplu chiar sistematizarea Petei facuta acum cativa ani. Daca ai timp, da o tura pe malul petei, de la podul de pe Aradului pana la Universitate si vei intelege ce inseamna sa arunci banii pe geam, sau in buzunarul unuia sau altuia.
Postat 26 Iulie 2011, 10:07 de unu
asa e
@un cetatean: si eu stiam ca se intubeaza adona. Peta ar fi mai greu de intubat, mai ales in aradului, unde cand ploua mai tare apa urca pana sub pod. E pacat insa ca se lasa peta in halul iun care e acum, si aici nu stiu cat tine de primarie, cat de apele romane sau cat de cetateni (deoarece peturile si celelalte mizerii nu ajung in apa prin teleportare). Ideea e ca peta e murdara, e asa de cand a fost betonata si pamantul excavat de pe margini a fost aruncat in apa, micsorand adancimea apei. Astfel, algele plutesc la suprafata si pe ele stau bine mersi peturi, pungi si alte gunoaie. E bine ca se face pista de biciclete, insa cu ocazia asta trebuie rezolvata si problema mizeriei.
Postat 26 Iulie 2011, 10:03 de unu
Tipic romanesc
Tipic romanesti comentariile. Noua romanilor cred ca nu o sa ne faca nimeni pe plac niciodata. Daca nu se face, nu e bine ca nu se face, iar primarul e o putoare si un corupt. Daca se face ceva, nu e bine ca se face, ca Peta pute, etc. Asa ceva...
Postat 26 Iulie 2011, 09:46 de Bogdan
@UnAnonim
Stimabile, in cartierul Nufarul e vorba de intubarea Adonei, nu de Peta.
Postat 26 Iulie 2011, 09:31 de un cetatean
@UNU
nu stiu daca stii dar se ocupa deja de problema mirosului si gunoaielor pe paraul Peta! in Nufaru a inceput un proiect in care urmeaza sa intubeze paraul Peta ca sa nu mai fie in preajma miros urat si gunoaie ! ar fi bine sa va informati inainte sa vorbiti putin ! :)
Postat 26 Iulie 2011, 01:03 de UnAnonim
troleibuze
Niste extinderi ale liniilor de tramvai, si construirea unor retele de troleibuze, ca sa se promoveze transportul electric, ar fi un alt lucru benefic pentru oras.
Postat 25 Iulie 2011, 23:20 de mmm
@UNU
odata ce fac pista poate se vor simti si vor curata si Peta de mizerie. Acum prea putini circula pe langa peta si sunt si mai putini la care ii pasa de mizerie.
Postat 25 Iulie 2011, 21:23 de Observer
peta murdara
N-ar fi rau daca cu ocazia asta ar curata ca lumea si Peta. Din pacate, paraul colcaie de mizerii. Poate, daca tot ii copiem pe unguri, ii vom copia si la acest capitol si vom monta niste plase anti gunoaie de-a lungul cursului Petei.
Postat 25 Iulie 2011, 15:16 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON