Pomul tradiţional de Crăciun devine folositor şi după sărbătorile de iarnă. În premieră pentru oraşul nostru, brazii orădenilor vor fi folosiţi pentru realizarea compostului, adică a îngrăşământului agricol natural, rezultat în urma fermentării resturilor vegetale.
Operatorul de salubritate RER Ecologic Service informează orădenii că brazii trebuie lăsaţi lângă recipientele de colectare a deşeurilor, adică lângă pubele sau containere, de unde vor fi ridicaţi de utilajele specifice ale societăţii.
Sub nicio formă brazii nu trebuie băgaţi în pubele sau în containere. E de preferat ca brazii să nu aibă ambalaje de la bomboane pe ei. Toţi brazii vor fi duşi la staţia de compost a Eco Bihor, firma care a concesionat gestionarea haldei de deşeuri a oraşului.
Acolo, brazii vor fi depozitaţi, trataţi împreună cu alte deşeuri vegetale, iar apoi tocaţi, rezultând în final îngrăşământul folosit în agricultură.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.