Biciclete şi asfalt

Într-un mic orăşel de nu mai ştiu unde, Olanda parcă, primarul a decis ca tot ceea ce înseamnă trafic să se desfăşoare pe biciclete. Mai pe scurt, a interzis complet autoturismele. Cei care aveau nevoie să parcurgă un drum în alt oraş îşi puteau ţine maşinile într-un garaj special din afara localităţii. La români, dacă ai impune un astfel de standard, s-ar sinucide în grup.

În vizitele prin Germania sau Olanda i-am invidiat întotdeauna pe băştinaşi pentru pistele de biciclete, pentru traseele amenajate special prin păduri sau între localităţi. În acelaşi timp i-am admirat pentru numărul mare de ciclişti amatori. Şi mi-am pus o întrebare: oare la noi numărul relativ mic de biciclişti se datorează lipsei de benzi de biciclete sau pur şi simplu lenei de a pedala?

Din păcate pentru noi, am ajuns la concluzia că mersul pe bicicletă e un semn evident al gradului de civilizaţie. Cu cât e mai civilizată o naţie, cu atât mai mulţi biciclişti vei vedea (poate cu excepţia Chinei, unde mersul pe bicicletă e necesitate pură). La noi, dacă gibonul vrea să meargă până la ABC-ul din colţ se urcă neapărat în BMW, că e greu pe ţoaclă sau pe jos.

În fiecare dimineaţă, când pornesc spre muncă pe bicicletă, prin aerul răcoros, în umbra copacilor, îi compătimesc pe toţi somnambulii din cutiile lor de metal pe patru roţi. Am uitat că suntem fiinţe naturale, am uitat să ne bucurăm de natură şi să o respectăm, am uitat de noi. Fiecare drum cu maşina e o palmă la adresa copacilor care produc oxigen şi un picior în fund la adresa sănătăţii noastre.

De când a venit Ilie Bolojan la Primărie, Oradea a văzut mai mult asfalt ca în ultimii 20 de ani. Am auzit că începe şi construcţia traseelor destinate special bicicliştilor. Oare odată cu asfaltul va creşte proporţional şi numărul bicicliştilor? Am o vagă bănuială că nu. Nu e stilul nostru. Să meargă sărăntocii şi proştii pe bicicletă. Băieţii adevăraţi circulă cu jipu'.

Harris Wallmen
jurnalist