URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Februarie 2019, 09:49

Bani... la tomberon: Pentru că n-a reciclat destule deşeuri, Oradea va plăti penalizări de 700.000 lei

Bani... la tomberon: Pentru că n-a reciclat destule deşeuri, Oradea va plăti penalizări de 700.000 lei VECHIUL DEVINE NOU. Adunate de la orădeni de operatorul licenţiat de salubritate, RER Vest, deşeurile reciclabile ajung în staţia de sortare administrată de firma Eco Bihor, iar apoi la alte firme, specializate în transformarea lor în materie primă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Salubritatea devine o factură tot mai scumpă pentru Oradea! Pentru că nu şi-a îndeplinit ţintele de reciclare impuse de lege, adică n-a reciclat măcar 35% din deşeurile produse, municipiul va plăti către Fondul de Mediu circa 700.000 lei.

Astfel, în ultimii trei ani, suma totală pe care Oradea a "expediat-o" la Bucureşti pentru că nu a reciclat destule gunoaie se ridică la 1,5 milioane lei. Bani aruncaţi... la tomberon.

Record la menajere

Anul trecut, pubelele negre ale orădenilor, unde cetăţenii aruncă deşeurile menajere, au fost mai uşoare ca oricând. Conform datelor oficiale ale Primăriei, în 2018, utilajele RER Vest au colectat de la orădeni 11.896 tone de deşeuri menajere amestecate, adică acele resturi care, odată ajunse la depozitul ecologic administrat de Eco Bihor, sunt abandonate pe haldă. Cantitatea de deşeuri abandonată în 2018 este mult mai mică decât în anul precedent, când orădenii au aruncat 14.375 tone de deşeuri menajare. De altfel, este cea mai mică din ultimul deceniu!

Pe lângă aceste deşeuri, RER Vest a mai adunat din oraş 38.053 tone de deşeuri municipale şi asimilabile de la firmele şi instituţiile din oraş, respectiv 16.510 tone de gunoaie de pe străzi. În coşurile de gunoi de pe alei şi din parcuri au fost, în schimb, cu aproape 3.000 tone mai multe gunoaie decât în 2017.

Gunoaie în cifre

În 2018 a scăzut, însă, şi cantitatea de deşeuri reciclabile colectate de RER Vest. În total, muncitorii au strâns din oraş 2.482 tone de deşeuri de ambalaje, în timp ce în 2017 oraşul a "produs" 2.534 tone de astfel de resturi.

Cele mai multe dintre reciclabilele aruncate în containerele galbene, în sacii de aceeaşi culoare sau în igluurile din oraş au fost resturi din plastic (1.285 tone), urmate de cele din hârtie şi carton (867 tone), sticle (183 tone) şi metale (146 tone).

La aceste cantităţi se adaugă alte aproape 7.900 tone de deşeuri de ambalaje colectate de la orădeni şi valorificate de alte firme decât operatorul licenţiat de salubritate. Totodată, în 2018, 5.735 tone de deşeuri din Oradea au fost valorificate energetic, adică arse la fabrica Holcim din Aleşd.

Orădeanul şi tona

Un plus s-a înregistrat la echipamentele electronice şi aparatele electrocasnice. Mai precis, în 2018, din oraş s-au valorificat 589 tone de DEEE-uri, semnificativ mai mult decât în 2017, când s-au reciclat doar 330 tone de astfel de deşeuri şi chiar de şapte ori mai multe decât în 2015, când acest bilanţ a cuprins doar 78 tone!

Adunând toate deşeurile nepericuloase, menajere şi reciclabile deopotrivă, care au fost trimise de orădeni la depozitul Eco Bihor, Direcţia Tehnică a Primăriei a concluzionat că această cantitate se ridică la 184.622 tone. Asta înseamnă că, în medie, un orădean a aruncat anul trecut aproape o tonă de deşeuri!

Obiectiv dificil

Toate aceste date statistice ar rămâne nişte numere prin rapoarte, dacă Oradea, ca de altfel toate localităţile ţării, n-ar avea obligaţii clare privind reducerea cantităţilor de deşeuri depuse la haldă, implicit privind reciclarea gunoaielor. Aşa cum se ştie, până la finalul anului 2020, toată Europa trebuie să recicleze cel puţin jumătate din deşeurile pe care le produce, ţintă pe care, cel mai probabil, România şi alte 12 state nu o vor îndeplini.

Pentru anul 2018, obiectivul de reciclare pe care şi Oradea trebuia să-l îndeplinească a fost de 35%, ceea ce înseamnă că cel puţin o treime din deşeurile orădenilor ar fi trebuit să ia drumul reciclării. Acest fapt nu s-a întâmplat, aşa că municipalitatea va trebui să plătească o penalizare către Fondul Naţional de Mediu.

O nouă amendă

"Deocamdată, colegii mei încă fac calculele, pentru a vedea exact cât avem de plătit. Estimăm că suma va fi în jur de 700.000 lei", spune viceprimarul Florin Birta. Din acelaşi motiv, anul trecut Primăria Oradea a plătit penalităţi de 550.000 lei, iar în urmă cu doi ani de 300.000 lei, bani extraşi, fireşte, din "buzunarul" orădenilor.

Chiar dacă pentru anul 2019 ţinta de reciclare este şi mai mare, de 45%, Primăria a decis să nu schimbe, deocamdată, regulile colectării selective din oraş. Asta pentru că de anul viitor oricum se va produce o revoluţie, deoarece, teoretic, se va implementa sistemul de management integrat al deşeurilor, sistem care prevede că în toate oraşele şi comunele se va face o colectare selectivă în patru fracţii. Deocamdată, singura schimbare care se poate face este în conştiinţa orădenilor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Statia de sortare?
Acum cativa ani, cand s-a dat in folosinta statia de sortate s-a facut tamtam dar s-au marit si preturile pe acest considerent. Acum suntem penalizati ca nu sortam "cat trebuie"? Ceva pute aici.
Postat 12 Februarie 2019, 18:42 de oradeanbihor
excalibur
Clujul are oameni ca tine , care selectează deșeurile la banda gratuit.
Postat 12 Februarie 2019, 11:49 de Sandu1206
E vremea sa se implice primarul si in gunoaie...
Sa aiba vreo legatura disparitia iglu-urilor din oradea? Sa aiba vreo legatura tomberoanele cu cartela implementate in oradea? Da' clujul, clujul cum a rezolvat problema...ca ei nu au nici groapa de gunoi agreata iar primarul face galerie la tenis in cehia.
Postat 12 Februarie 2019, 11:10 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON