URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cele 100 proiecte aflate în derulare, primarul Bolojan vrea să mai implementeze încă 172, dacă tot a reuşit să rezolve accesarea banilor de la UE. Practic, în felul acesta, în 2020 Bihorul are pe rol 273 lucrări, pentru că vine şi Consiliul Judeţean cu o investiţie. Mă gândesc că au de gând să termine terminalul neterminat, care trebuia terminat cu doi ani în urmă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 Decembrie 2019, 20:00

Vaccinarea antigripală: Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Vaccinarea antigripală: Ce condiţii trebuie să îndeplineşti (foto: generic, sursa: romanialibera.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.

Vaccinurile existente la ora actuală sunt purificate, dar pot determina o serie de reacţii secundare. Circa 5% din cei vaccinaţi pot prezenta subfebrilitate, cefalee sau dureri musculare uşoare la 8 până la 24 de ore după vaccinare; o treime prezintă la locul de inoculare o roşeaţă şi o sensibilitate ce poate persista 1-2 zile. Vaccinurile sunt preparate pe ouă şi de aceea sunt contraindicate celor alergici la acest aliment sau la carnea de pasăre.

Indicaţiile vaccinării antigripale sunt următoarele: persoanele care prezintă risc crescut pentru complicaţiile gripei, cum sunt cei trecuţi de 65 de ani, cei care necesită tratament medical regulat pentru afecţiuni renale, diabet, hemoglobinopatii sau imunosupresii, persoanele cu afecţiuni cardiovasculare şi pulmonare (inclusiv astmul), cei care locuiesc în cămine sau alte instituţii de tratament; persoanele care îngrijesc pacienţii cu risc crescut sau care intră frecvent în contact cu aceştia vor fi vaccinaţi pentru a reduce riscul transmiterii infecţiei (personalul medico-sanitar); lucrătorii din serviciile comunitare esenţiale (vameşi, pompieri, poliţişti, militari etc.); gravidele, după primul trimestru de sarcină, sau, dacă gravida prezintă un risc crescut de a face complicaţiile gripei, chiar şi în primul trimestru de sarcină.

Atenţie!

Vaccinul se va administra în perioada 1 octombrie-1 decembrie sau în orice sezon, dacă datele epidemiologice indică posibilitatea apariţiei unei epidemii. Este bine de ştiut că nivelul maxim al anticorpilor este atins la 4 săptămâni după vaccinare. Vaccinul trebuie păstrat la temperaturi de 2-8 grade C.

Reţineţi!

Doza uzuală este de o fiolă (0,5 ml), atât la adulţi, cât şi la copii. Vaccinul se administrează intramuscular sau subcutanat profund. La cei cu imunodeficienţe şi la copiii de până la 6 ani care nu au mai fost vaccinaţi în prealabil, sunt recomandate 2 doze la interval de 4 săptămâni. Vaccinarea se poate efectua şi la gravide sau lăuze. Vaccinul nu determină niciun efect asupra capacităţii de conducere a vehiculelor. Durata imunităţii postvaccinale este de 6 până la 12 luni. Vaccinul nu se administrează intravenos. Pentru anul în curs există vaccinul trivalent şi cel tetravalent.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2976 RON
  • 1 EUR = 4.7792 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON