URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Aprilie 2019, 16:55

Ulcerul duodenal: Vezi care sunt semnele bolii!

Ulcerul duodenal: Vezi care sunt semnele bolii! (foto: hopkinsmedicine.org)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ulcerul duodenal este o boală cronică ce afectează circa 10% din populaţie şi care prezintă o tendinţă de scădere, mai ales în ţările dezvoltate. Frecvenţa este asemănătoare la ambele sexe, iar evoluţia bolii este spre vindecare şi apoi reapariţie (aproximativ 60% din ulcererele duodenale vindecate reapar în decurs de un an, iar 80-90% în decurs de 2 ani).

Cauzele bolii nu sunt pe deplin elucidate, dar este clar că existenţa secreţiei acide gastrice este factorul cheie. Boala este de 3 ori mai frecventă la rudele de gradul întâi ale bolnavilor de ulcer duodenal decât la ceilalţi. Fumatul a fost asociat cu ulcerul duodenal, dar s-a demonstrat că acesta nu este responsabil de creşterea secreţiei acide gastrice; totuşi, frecvenţa mai mare a ulcerului duodenal la fumători a fost pusă pe seama efectului nicotinei de a inhiba secreţia de bicarbonaţi de la nivelul pancreasului (care au efectul de a neutraliza acidul) şi/sau de a goli rapid acidul gastric în duoden.

De asemenea s-a constatat o creştere a numărului de cazuri de boală la bolnavii cu insuficienţă renală cronică, ciroză hepatică şi boli pumonare cronice obstructive. Deşi implicarea factorilor psihici este o temă controversată, totuşi se acceptă că stresul psihic şi anxietatea (senzaţia de teamă) cronică pot duce la activarea bolii. Studiile arată că nu există diferenţe ale frecvenţei bolii între diferitele clase socio-economice sau profesionale. Infecţia cu Helicobacter pylori (un bacil care poate coloniza stomacul şi duodenul) determină de obicei gastrite acute şi cronice, dar are un rol important şi în ulcerul duodenal.

Atenţie! Simptomul cel mai frecvent este durerea de la nivelul stomacului (de obicei sub formă de arsură) care apare la 90 de minute până la 3 ore după mâncare şi care poate trezi bolnavul din somn. De regulă se ameliorează la câteva minute după masă sau după administrarea antiacidelor. Intensitatea este variabilă, existând ulcere duodenale fără durere.

Episoadele dureroase pot persista timp de câteva zile până la câteva săptămâni sau chiar luni, iar perioadele de remisiune durează luni sau ani. Modificarea caracterului durerii ulceroase poate însemna apariţia unei complicaţii (de exemplu caracterul constant al durerii, sau absenţa ameliorării după mâncare sau după administrarea de antiacide), la fel ca apariţia hemoragiei gastrointestinale exteriorizate de obicei prin vărsături şi/sau scaune (aşa-zisa vărsătură "în zaţ de cafea", sau scaunul negru ca "de păcură").

Reţineţi! Diagnosticul se pune pe baza durerii, a examenului radiologic (care evidenţiază circa 90% din ulcerele duodenale) şi a endoscopiei digestive superioare cu prelevare de biopsii (gastroscopia, utilizată cel mai frecvent). Orice durere de la nivelul stomacului (epigastrică) care se amelioreză rapid după ingestia de alimente sau medicamente antiacide orientează diagnosticul spre ulcer duodenal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON