URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Februarie 2020, 08:57

Sunteţi înglodat în datorii? Puteți intra în insolvență. Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bihor oferă consiliere gratuită

Sunteţi înglodat în datorii? Puteți intra în insolvență. Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bihor oferă consiliere gratuită foto: bizlaw.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Persoanele fizice cu datorii neachitate de cel puțin 90 de zile pot beneficia de consiliere gratuită și îndrumare de specialitate din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru întocmirea dosarului de deschidere a procedurii de insolvență.

Totodată, de consiliere gratuită și îndrumare de specialitate beneficiază și persoanele care au datorii atât de mari încât valoarea lor totală depășește valoarea tuturor bunurilor aflate în proprietate (cu cel puțin 15 salarii minime brute pe economie, 2.230lei x15= 33.450lei), precum și persoanele care nu au alte surse de venit și au o situație financiară iremediabil compromisă.

"La acest moment există în derulare dosare de insolvență ce vizează toate cele trei forme de redresare financiară a debitorului, respectiv: procedura simplificată de insolvență; insolvența pe baza planului de rambursare și lichidare de active", se precizează într-un comunicat al instituției.

Persoanele interesate pot accesa site-ul ANPC, la secțiunea Insolvență Persoane Fizice, pagina de Facebook "Insolvență Persoane Fizice" sau să se adreseze direct personalul specializat din locațiile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) pentru detalii și informații suplimentare.

În Bihor, Biroul de Insolvenţă Persoane Fizice din cadrul CJPC Bihor are înregistrate 8 dosare de insolvenţă. "Toate dosarele sunt întocmite pe bază de plan de rambursare şi se află în diferite stadii de soluţionare", a declarat şefa Biroului, Ruxandra Sala (foto).

Legea 151/2015 privind insolvenţa persoanelor fizice a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2018, ca un act normativ de protecție socială, şi se adresează persoanelor fizice de bună‑credință, ale căror datorii provin din neachitarea la timp a ratelor bancare contractate în vederea achiziționării unui serviciu sau produs personal sau din activitățile care urmăresc satisfacerea unor nevoi personale, cum ar fi restanțele la furnizorii de utilități, la întreţinere, firme de creditare, chiar faţă de ANAF, şi care vor fi ajutate de stat să se descarce de obligaţii. 

Actul normativ prevede trei forme de aplicare: pe bază de plan de rambursare a datoriilor ori prin lichidare de active, pentru cei care înregistrează datorii în valoare de minim 15 salarii minime brute pe economie, respectiv procedura simplificată de insolvenţă, pentru persoanele cu datorii de cel mult 10 salarii minime brute pe economie.

Cea din urmă procedură este gândită ca o protecţie socială a persoanelor vulnerabile, cum sunt pensionarii sau cei cu capacitatea de muncă pierdută parţial sau total. Aceştia vor putea scăpa de toată datoria, respectând, însă, pentru o perioadă de 5 ani, o serie de obligaţii stricte.

Cererile pentru declanşarea procedurii insolvenţei persoanelor sunt depuse la Biroul de insolvenţă din cadrul CJPC Bihor şi sunt analizate de Comisia de insolvenţă teritorială, formată din trei membri, un reprezentant al CJPC Bihor, unul de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi unul de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Comisia, care se întruneşte lunar, stabileşte care dintre cele trei proceduri este aplicabilă pentru solicitant: procedura simplificată de insolvenţă, cea pe bază de plan de rambursare sau lichidarea de bunuri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON