URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
Maeştrii barei ne zic, scriitoriceşte, că-i mai bine să scape 99 de nevinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. N-au însă a se teme: în România zilelor noastre mai degrabă va fi osândit un singur vinovat din 99. Evident, cel care nu-şi permite să achite onorarii grase avocaţilor şi şpăgi consistente judecătorilor...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
23 Iulie 2017, 14:28

Radiaţiile ultraviolete şi organismul

Radiaţiile ultraviolete şi organismul sursa foto: www.cosmopolitan.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Radiaţiile ultraviolete (RUV) constituie un factor indispensabil pentru procesele vitale, lipsa lor putând determina îmbolnăviri, dar, totodată pot exercita un efect nociv, atunci când acţiunea lor este în exces şi fără adaptare progresivă.

Asupra pielii produc pigmentaţie, roşeaţă şi chiar alergii sau arsuri. Expunerea treptată şi de scurtă durată elimină aceste manifestări neplăcute. Cancerul de piele poate apărea după expunerile prelungite şi repetate la RUV.

Asupra ochilor acţiunea RUV se manifestă prin conjunctivite ce se pot complica, apărând mai des la schiori şi alpinişti prin reflexia RUV pe zăpadă, dar şi prin exploatarea neprotejată a surselor de RUV artificiale (lămpi de RUV, reflectoare, aparate de sudură etc.).

RUV au efecte şi asupra glandelor endocrine (se intensifică funcţiile acestora), sistemului nervos central (apar fenomene de stres) şi circulator (creşte pulsul, tensiunea arterială, putând agrava starea bolnavilor cardiaci), a ficatului (efect toxic şi alergic) şi sistemului digestiv (intensifică secreţiile digestive).

Există şi efecte indirecte asupra organismului uman: acţiunea bactericidă a RUV se manifestă prin distrugerea sau inactivarea microorganismelor, fapt ce permite autopurificarea suprafeţelor, a spaţiilor interioare şi a bazinelor de apă de suprafaţă; acţiunea de ionizare şi ozonizare a aerului, mai ales în zonele montane; neutralizarea unor poluanţi iritanţi, cancerigeni şi alergici, prin  reacţiile fotochimice din atmosferă, apă şi sol.

ATENŢIE! La suprafaţa solului RUV reprezintă doar 1-2% din energia solară, ele fiind absorbite de către ozon şi difuzate de către moleculele de aer şi diverşi aerosoli. Prezenţa norilor scade acţiunea directă a RUV, dar o creşte pe cea difuză. RUV sunt mai intense în regiunile muntoase şi la nivelul mării, fiind reţinute de geamurile ferestrelor în proporţie de 35-90% şi mult mai puţin de ţesături (chiar şi cele albe). Protecţia împotriva acţiunii nocive a RUV este uşoară, necesitând îmbrăcăminte de protecţie şi ochelari cu lentile speciale care reţin radiaţiile (obligatoriu pentru cei care lucrează cu surse generatoare de RUV). În ultimii ani intensitatea RUV a fost mai mare, de aceea este indicată restricţionarea expunerii la soare între orele 11 şi 17. De asemenea, expunerea la RUV din solariile artificiale trebuie făcută cu atenţie, fără excese şi numai în condiţiile existenţei aparaturii avizate de către Ministerul Sănătăţii.

REŢINEŢI! RUV au o acţiune benefică antirahitică prin favorizarea vitaminelor D necesare formării şi dezvoltării osoase la copii. Profilaxia rahitismului include şi expunerea moderată a gravidei la aceste radiaţii. De asemenea RUV favorizează creşterea imunităţii organismului, accelerează vindecarea plăgilor şi intervin în stimularea creşterii şi dezvoltării copiilor. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON