URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
24 August 2017, 10:51

În toate procesele evaluabile în bani se poate formula recurs la Înalta Curte II

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum arătam săptămâna trecută, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a stabilit că poti fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie toate hotărârile pronunţate în apel în litigiile evaluabile în bani, indiferent dacă acestea sunt pronunţate de către curţi de apel sau de către tribunale.

Această decizie este cea mai importantă în materie civilă cu privire la noile coduri prin efectele pe care le produce, respectiv prin acordarea dreptului la recurs în casare în numeroase situaţii.

Cu ocazia pronunţării acestei decizii, Curtea Constituţională şi-a reconsiderat jurisprudenţa tocmai datorită reevaluării standardului de protecţie pe care îl asigură art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul reducerii marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul căilor extraordinare de atac şi al sporirii garanţiilor care însoţesc accesul liber la justiţie în condiţiile în care şi căile extraordinare de atac reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie.

Curtea reţine că recursul este o cale de atac extraordinară, iar nu o cale de atac excepţională. Calificarea acestei căi de atac ca fiind extraordinară nu îi ataşează şi tipologiile de hotărâri care pot fi supuse acesteia, ci vizează numai motivele pentru care poate fi exercitată. Prin urmare, stabilirea hotărârilor judecătoreşti susceptibile de recurs trebuie să ţină cont de natura acestui remediu procesual, iar nu de alte criterii artificial create care să excludă de la acest remediu procesual o multitudine de persoane, fără a avea o justificare obiectivă şi raţională.

Ca urmare a publicării deciziei, vor putea fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie toate hotărârile pronunţate în apel de către curţile de apel şi de către tribunale în litigiile evaluabile în bani care nu sunt exceptate, printr-o normă specială de la posibilitatea exercitării recursului la Instanţa Supremă. Aceasta va stabili, pe cale jurisprudenţială, dacă vor putea fi atacate doar hotărârile pronunţate după data publicării deciziei Curţii Constituţionale sau şi hotărârile pronunţate anterior pentru care nu se împlinise termenul de recurs la data publicării deciziei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Diaspora, Oradea te aşteaptă: 'Stranierii' primiţi la Oradea cu uşile deschise, 'nu cu gaze şi bastoane' (FOTO)
  • Cum va arăta artera Nufărul – Centrul Civic: Linii de tramvai înierbate, străjuite de arbori înalţi, stâlpi de iluminat cu senzori şi camere de supraveghere (FOTO)
  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON