URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 24 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
05 Aprilie 2018, 09:32

Depresia ar putea să aibă cauze fizice!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.

Prin "cauze fizice" se înţelege aici inflamaţii în întreg corpul declanşate de un sistem imunitar supra-activ. În cazul depresiei cronice, sistemul imunitar ar continua să funcţioneze la capacitate maximă după o boală fizică lungă sau o traumă, ducând la simptome ce includ stare de nefericire, lipsă de speranţă, oboseală.

Se pare că există o conexiune între tratamentul cu medicamente antiinflamatorii şi diminuarea depresiei. În 2017 un grup de cercetători a creat un laborator pentru a căuta tratamente pentru sindromul oboselii cronice şi encefalomielită. Ambele produc aceleaşi simptome ce se regăsesc şi în depresie, iar grupul de cercetători şi-a bazat laboratorul pe această legătură. Mai mult, cu un an înainte, în octombrie 2016, studii care vorbeau despre tratamentul bolilor sistemului imunitar şi posibile tratamente oferite de o nouă generaţie de medicamente antiinflamatorii au descoperit o legătură directă între depresie şi inflamaţii.

Citochinele sunt molecule proteice cu rol în transmiterea de informaţii între leucocite - celule ale sistemului imunitar. Aproape o treime din oamenii care suferă de depresie prezintă niveluri ridicate de citochine în corp şi - implicit - sunt în risc de a dispune de un sistem imunitar mult mai activ. Asta la rândul ei ar putea duce la inflamaţii în anumite zone ale creierului.

O altă dovadă a relaţiei dintre inflamaţii şi depresie stă în faptul că dacă o persoană sănătoasă este tratată cu medicamente antiinflamatorii (de exemplu Interferon), există o mare şansă ca acea persoană să dezvolte ulterior depresie. Ultima afirmaţie îi aparţine lui Ed Bullmore, profesor la Universitatea Cambridge şi şeful Departamentului de Psihiatrie din cadrul aceleiaşi instituţii.

Implicaţiile acestor cercetări sunt diverse. Dacă se dovedeşte că medicamentele antiinflamatorii sunt mai eficiente în tratarea depresiei decât antidepresivele, s-ar putea ca în viitorul apropiat depresia să poată fi tratată mult mai rapid şi mai ieftin. De asemenea, companiile farmaceutice vor pierde o mulţime de bani dat fiind costul antidepresivelor. Mai mult, definiţia depresiei în psihologie şi psihiatrie va trebui modificată dacă se dovedeşte că simptomele sunt declanşate - cel puţin în parte - de cauzele fizice descrise mai sus.

În prezent, tratarea depresiei prin terapie este o muncă asiduă, atât pentru terapeut cât şi pentru client sau pacient. În funcţie de gravitatea cazului şi de gradul la care a avansat depresia, putem vorbi de un tratament care variază în timp, de la câteva săptămâni la câteva luni. În cazul distimiei ori a bolilor mintale care au ca simptom episoade depresive (cum ar fi tulburarea bipolară) tratamentul se poate chiar relua după o vreme, întinzându-se pe perioada mai multor ani. Alături de anxietate, depresia este una din cel mai des întâlnite afecţiuni în lumea psihologiei, iar suferinţa provocată de aceasta se poate dovedi a fi cu adevărat devastatoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Sărbătoarea Recoltei: Ce bunătăţi sunt în Cetatea Oradea şi de ce a plecat un floricultor bihorean supărat acasă (FOTO)
  • Victorie la debut de nou sezon pentru echipa de handbal a CSM Oradea: 33-32 cu HC Szejke Odorhei (FOTO)
  • 'Puncte de vedere': În Cetatea Oradea a fost vernisată o expoziţie de imagini 3D din timpul Primului Război Mondial (FOTO)
  • 'Portretele Unirii' își așteaptă vizitatorii în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO)
  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)
  • Se toarnă fundaţia! Au început construcţia podului din strada Universităţii (FOTO)
  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)
  • Cruce luminoasă de 14 metri, înălţată la Vintere cu ocazia Centenarului (FOTO)
  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON