URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Noiembrie 2016, 12:54

Deficiențele comunicării Facebook

Deficiențele comunicării Facebook foto: lifehack.org
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zilele trecute am decis să încetez comunicarea prin intermediul platformei de socializare Facebook şi mai mulţi prieteni şi amici mi-au pus întrebarea "de ce". M-am gândit să aștern motivele și într-un  articol. Aşa că în textul ce urmează am să explic, ca psiholog, de ce eu, personal, consider comunicarea prin acest mediu de socializare ca nefiind productivă.

Înainte de apariţia Internetului, principala formă de comunicare la distanţă a constituit-o scrisoarea. Doreai să comunici ceva cuiva aflat la mare distanţă, compuneai o scrisoare prin care îi transmiteai cele dorite. Scrisoarea parcurgea un drum lung până ajungea la destinatar, care destinatar avea timp să o citească în tihnă, să conceapă un răspuns pe măsură şi să trimită la rândul lui o altă scrisoare. Odată cu primul e-mail, distanţa dintre transmiterea şi recepţionarea mesajului s-a micşorat dramatic, dar timpul de concepere a mesajului în sine a rămas acelaşi. Au urmat BBS-urile (Bulletin Board Systems), precursoarele forumurilor din ziua de azi, locuri în care oamenii puteau lăsa mesaje la vedere, un fel de email-uri publice la care oricine putea contribui. Din nou - timpul de răspuns era mic, dar durata de concepere a unui mesaj a rămas practic limitat doar de viteza de tastare a interlocutorilor şi dispoziţia lor de a formula răspunsuri consistente.

Tot acest ritm bine cimentat al formulării mesajului a fost cel care a păstrat claritatea mesajului în sine şi a permis asimilarea lui în condiţii optime. Nepresat de timp, un utilizator BBS (sau unul de pe un forum ori din secţiunea de comentarii a unui articol) are la dispoziţie calmul, minutele şi răbdarea de a citi şi formula un răspuns.

Reţelele de socializare, IRC-ul, chat-ul, mesageria instantanee - toate acestea în schimb au micşorat nu doar durata de livrare a mesajului ci au impus un anumit ritm. Ritm dictat de diferiţi factori precum expectanţa celuilalt în primirea unui răspuns, nerăbdarea de a primi răspunsul respectiv, curiozitatea, ideea de implicare în ceva ce presupune activitate în timp real, ideea că celălalt e disponibil "aici" şi "acum" şi - prin urmare - se aşteaptă la interacţiune. Nu degeaba odată cu mesageria instantanee - sub orice formă a ei, fie SMS sau reţea de socializare - s-a ajuns la folosirea abrevierilor: LOL, BRB, GTG, ASL, PLS. Cuvinte scurte menite să ofere un maximum de interacţiune cu un efort cât mai mic. După abrevieri şi acronime, au urmat emoticoanele care deja exprimau întregi stări de spirit: buna dispoziţie, tristeţea, mirarea, furia.

Din cauza presiunii impuse de expectanţele interlocutorului (aştept să mi se răspundă acum deoarece am pus o întrebare acum) comunicarea a avut de suferit şi-a fost în mare parte redusă la stări de spirit de bază. Limbajul a fost redus la abrevieri. Şi tocmai în acest fapt stă deficienţa majoră a Facebook-ului şi a altor reţele de socializare: se impune un ritm alert ce duce la o comunicare milimetrică, deficitară. Un LOL poate însemna toată gama de emoţii cuprinsă între "e vag amuzant" şi "consider asta de-a dreptul ilar". Un prieten îţi transmite o glumă şi primeşte ca răspuns un "LOL" sau un emoticon menit să exprime râsul puternic şi deduci că ceea ce ai spus a fost de-a dreptul ilar. Însă cel mai probabil, interlocutorul a fost comod, a preferat să apese trei litere ca să exprime o cu totul altă trăire: cea de vagă satisfacţie, de vag amuzament, de zâmbet, o oarecare bună dispoziţie difuză. Cu toate astea, receptorul vede doar un "LOL" pe ecran şi deduce eronat că ceea ce a spus e atât de amuzant încât e mulţumit cu propria persoană şi ideea de a transmite gluma mai departe. Şi astfel avem doi oameni care au citit aceeaşi glumă, care se cunosc bine dar care au idei cu totul şi cu totul diferite despre impactul ei. Oameni care nu vor clarifica mai departe problema, nu vor diseca în amănunţime gluma, nu-şi vor exprima onest viziunea asupra ei.

Imaginaţi-vă cum ar fi să fiţi limitaţi în a exprima ceea ce simţiţi de zece semne de bază ale mâinii: degetul mare în sus înseamnă "OK, sunt bine", degetul mijlociu în aer înseamnă "dispreţ", degetul mic ridicat în aer înseamnă "sunt trist". Şi imaginaţi-vă acum dacă aţi putea comunica eficient prin aceste zece semne minime cu semenii voştri, să-i faceţi să înţeleagă pe îndelete cum vă simţiţi la un moment dat. Acelaşi lucru se aplică şi reţelelor de socializare şi comunicării instantanee în general: limbajul a avut de suferit, comunicarea a devenit milimetrică, gratificarea instantă şi nimeni nu mai ştie cu siguranţă ce vrea cu adevărat să transmită cineva printr-o stare de spirit dictată de trei litere şi impusă de ritmul rapid al comunicării. În plus, din cauza rapidităţii acelui ritm, devine imposibil să şi ţii pasul cu el şi să şi începi să îţi pui întrebări cu privire la dedesubturile unui acronim. Pentru că până începi să faci asta, eşti bombardat de alte trei acronime şi două emoticoane. Şi e mai uşor să le accepţi necondiţionat decât să-l întrebi îndelung pe interlocutor, prin patru fraze, ce anume a dorit să comunice cu exactitate.

Cu cât ritmul comunicării e mai alert, cu atât comunicarea în sine are de suferit. Idei demne de despicat şi discutat sunt reduse la propoziţii din cinci cuvinte şi primesc răspunsuri formate din trei cuvinte şi un emoticon. Ori noi, ca fiinţe umane, avem mult mai multe de transmis decât idei limitate la cinci cuvinte.

Reţeaua de socializare Facebook a devenit un Babilon ciudat în care toată lumea comunică dar 80% din mesaj se pierde din cauza comodităţii, a nerăbdării, a curiozităţii. Puţini scriu îndelung ceea ce gândesc despre un anumit subiect şi sunt şi mai puţini cei care au răbdare să citească fraze lungi. Trăim în era globalizării şi a ritmului alert impus de capitalism, iar timpul înseamnă bani. Uneori literalmente. Conform unor studii din anii trecuţi, rata atenţiei menţinute a unui cititor din online scade de la an la an. Dacă atenţia necesară parcurgerii unui text avea de suferit după 50 de secunde în anii 90, în anii 2000 a scăzut la 45 de secunde, iar mai recent undeva pe la 35-40 de secunde. Ziarele online, blogurile şi alte platforme de informare s-au adaptat, iar dimensiunea textelor scade de la an la an. Dacă în 2008-2009 standardul unui text SEO era de 500 de cuvinte, în ziua de azi acesta începe să tindă spre 350 de cuvinte. Semn că lumea nu mai are răbdare să parcurgă nici măcar o jumătate de pagină A4 şi că nivelul atenţiei şi cel al răbdării scad. Aşa că nu e de mirare că plaftorme precum Facebook sau Twitter au avut un asemenea succes, în condiţiile în care publicul caută comunicare milimetrică şi apreciază acest tip de comunicare.

Dar revenind la problematica psihologică care derivă din comunicarea pe reţelele de socializare, aparte de deficienţa dată de intepretarea eronată a mesajelor, rămânem şi cu reale deficienţe de limbaj, o oarecare comoditate vecină cu delăsarea şi - nu în ultimul rând - cu un sentiment de alienare dat de faptul că semenii cu care vorbim nu ne acordă atenţia cuvenită şi, la rândul lor, nu o primesc pe a lor.

Când un prieten sau amic de pe Facebook postează un citat dintr-un scriitor faimos sau un filosof tibetan, mai nou n-o face nici măcar tastând cuvintele cu propriile mâini. În schimb livrează o imagine cu un text deja pregătit de altcineva şi plasează acea imagine la vedere lăsând la libera interpretare a celorlalţi mesajul pe care ar dori să-l transmită. Şi poate că dorinţa lui e să afirme că este în ton cu mesajul citatului unui scriitor faimos, poate i-a plăcut doar cum sună, poate e subiectiv şi doar îi place autorul respectiv şi s-a simţit constrâns să-l promoveze. Poate doreşte doar să demonstreze că este un om citit. Nu vom afla niciodată şi - cel mai probabil - nu-l vom întreba niciodată adevărul. Ce vom face în schimb, tacit, va fi să acceptăm filtrul impus de comunicarea instantanee la distanţă, alienarea provocată de acel filtru, şi ne vom baza pe propriile presupuneri asupra motivelor individului de a plasa un citat pe wall-ul său. 200 de oameni vor avea tot atâtea interpretări din care poate doar cinci vor fi în acelaşi ton cu iniţiatorul mesajului.

Facebook-ul are desigur şi meritele lui: este o platformă de informare eficientă şi de acces rapid. Ştirile, link-urile directe către articole îţi parvin uşor şi-ţi oferă calea către un text mai lung. Eşti informat în timp real de mersul lumii. Dar comunicarea interumană a fost redusă la un strict necesar, ceea ce mă duce cu gândul spre alienare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@vocilebihoreanului29
Contrar credinței populare, psihologii nu au voie să dea sfaturi clienților. Detalii în acest articol pe care l-am scris mai demult și care vă explică exact de ce sfaturile în cabinet sunt contraindicate și - uneori - dăunătoare: http://psihoradea.com/iata-de-ce-psihologii-nu-dau-niciodata-sfaturi/ Din nou, contrar credinței populare, un psiholog nu poate face terapie sau consiliere în scris, prin intermediul Facebook-ului, cu atât mai puțin să pretindă să fie plătit pentru asta. În al treilea rând, dacă cele două de mai sus nu vă conving, gândiți-vă că scriu articole de psihologie pentru un săptămânal, o revistă națională și un site dedicat și că nici n-am fost plătit pentru articole și nici n-am cerut vreodată să fiu. Articolele sunt gratuite și constituie o chestie pro-bono pe care o fac în timpul meu liber. Ori dacă pot scrie 3-4 texte pe nișa psihologiei pe săptămână, în timpul liber, fără pretenția de a fi plătit pentru ele, putem conclude (cred) că nu din cauzele specificate de dumneavoastră am renunțat să comunic pe platforme de socializare. Motivele mele sunt clar expuse mai sus și nu au legătură cu ”sfaturi” sau ”bani”.
Postat 08 Noiembrie 2016, 14:01 de Razvan_T_Coloja
te-ai lăsat de facebook
pentru că un sfat pe facebook e gratuit și nu se plătește ;)
Postat 08 Noiembrie 2016, 13:36 de vocilebihoreanului29
Comunicare
Cu riscul de a fi catalogat ca fiind adept al comunicarii scurte si saraca in detalii, as mai aduce aici cateva argumente in favoarea deciziei autorului: - cu cat ai mai multe contacte pe facebook cu atat mai putine contacte reale ai. Timpul nostru este o resursa pe care o consumam pentru activitatile de zi cu zi. Cu cat alocam mai mult timp comunicarii pe facebook, cu atat alocam mai putin timp comunicarii clasice - facebook-ul ne ofera o alternativa virtuala in care suntem tentati sa ne cream o imagine falsa - in acelasi timp, din dorinta de a aduce argumente in favoarea imaginii create renuntam uneori la intimitatea noastra si, mai grav, a copiilor nostri. - oferim informatii privind localizarea, obiceiurile si programul nostru ... si cred ca se pot aduce inca multe argumente pentru care ar trebui sa reinvatam sa traim fara facebook...
Postat 08 Noiembrie 2016, 13:23 de Uv
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON