URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 28 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În splendida luncă a Crișului, între podurile Paralelor și Ladislau, de zeci de ani se luptă să supraviețuiască sălciile pletoase, chinuite de inundații și rupte de vânt. Acum câțiva ani, chiar mă întrebam într-un editorial unde sunt ecologiștii să planteze copaci tineri în locurile rămase goale. Ei bine, iată că au apărut și ecologiștii!
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 12 februarie a.c., Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Codului administrativ invocată de Avocatul Poporului, astfel încât acest act normativ rămâne în vigoare şi produce efecte juridice. Deşi lumea juridică se aştepta la o decizie de neconstituţionalitate rapidă a acestui act normativ, după ce a ţinut dosarul pe rol aproximativ 6 luni, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că este absolut constituţional să adopţi un cod prin ordonanţă de urgenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
06 Iulie 2019, 17:17

Clima, vremea şi organismul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clima (de la grecescul klima care înseamnă înclinaţia razelor solare) reprezintă regimul caracteristic al vremii unei regiuni pe timp îndelungat. Regimul climatic se caracterizează printr-o relativă stabilitate, modificările putând fi urmărite numai prin observaţii îndelungate şi pe perioade lungi de timp.

Vremea reprezintă starea condiţiilor meteorologice într-un interval scurt de timp, modificându-se chiar şi în timpul unei zile. Vremea şi clima acţionează asupra organismului, influenţând în mare măsură desfăşurarea proceselor fiziologice, caracterul activităţii economice şi condiţiile de viaţă.

Principalii factori care participă la formarea climei sunt latitudinea şi longitudinea geografică, intensitatea radiaţiilor solare (căldura solară şi temperatura aerului cresc de la Nord spre Sud), circulaţia atmosferei, relieful zonei şi gradul de industrializare.

Zonele climatice sunt: cele două zone polare, cele două zone temperate şi zona tropicală. În funcţie de apropierea sau depărtarea de suprafeţele mari de apă, distingem clima maritimă (sau oceanică) şi cea continentală. La noi există un climat continental influenţat de lanţul carpatic, Martea Neagră şi chiar şi cea Mediterană (cea mai mare parte a ţării cuprinde clima continentală a zonelor climatice din Europa Centrală, cu influenţe mediteraneene în sud-vestul Banatului, sudul Olteniei şi al Dobrogei).

Atenţie!

Diferitele tipuri de climă au influenţe asupra organismului. Climatul alpin (peste 1000-2000 m) este excitant, producând creşterea numărului de globule roşii din sânge, a volumului respirator, a frecvenţei pulsului, a tensiunii arteriale şi a metabolismului general. Climatul subalpin (între 500 şi 1000 m) are efecte stimulatoare  asupra organismului, fără să aibă un efect excitant. Climatul de şes şi coline (sub 500 m) este un climat de cruţare pentru bolnavi şi convalescenţi.

Climatul de stepă solicită organismul, având un caracter excitant. Climatul marin este excitant prin radiaţiile solare şi cele ultraviolete care abundă, prin curenţii puternici de aer şi aerosolii salini cu conţinut de iod (climatul litoralului nostru este un climat marin influenţat de cel de stepă din vecinătate care îl îmbunătăţeşte). Climatul zonelor polare provoacă modificări sezoniere ale funcţiilor fiziologice, iar cel al zonelor de deşert influenţează tot organismul, prin creşterea necesităţilor hidrice de până la 10 l pe zi, eliminându-se prin transpiraţie până la 90% din apa ingerată (faţă de până la 50% în zonele temperate).

Reţineţi!

În marile oraşe temperatura aerului este mai ridicată decât în zonele din jur, ca urmare aerul cald urban se ridică datorită deplasării aerului rece de la periferie spre centru, favorizându-se cumularea poluanţilor şi scăderea consecutivă a numărului de ore de iradiere solară. O mare influenţă asupra climei o au plantaţiile de păduri, acestea având rolul de a scădea temperatura aerului în sezonul cald, de a mări umiditatea atmosferică, de a atenua forţa vânturilor şi de a scădea poluarea aerului, fiind denumite pe drept cuvânt "aur verde".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3926 RON
  • 1 EUR = 4.8068 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON