URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 31 MARTIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
22 Februarie 2020, 17:17

Cancerul vezicii urinare. Care sunt semnele clinice ale bolii

Cancerul vezicii urinare. Care sunt semnele clinice ale bolii sursa foto: www.mibioresearch.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care „captează” urina din cei doi rinichi), cele două uretere („tuburile” prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra („tubul” prin care urina se elimină) este „căptuşit” cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu „uroteliu”. Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor. Cancerele ureterale şi uretrale sunt rare.

Statisticile americane arată că anual se diagnostichează circa 52.000 de cazuri noi de cancer vezical, cu circa 9.500 de decese, situaţia fiind asemănătoare şi la noi. Bărbaţii sunt de trei ori mai frecvent afectaţi decât femeile, boala apărând cel mai des între 65 şi 70 de ani.

Studiile epidemiologice au arătat că expunerea la amine aromatice este responsabilă de creşterea incidenţei cazurilor de boală, explicând frecvenţa mai mare a cancerului vezicii urinare la fumători şi la muncitorii din industria vopselelor, cauciucului şi, în general, a celei chimice. De asemenea, s-a constatat o creştere a numărului de cazuri cu cancer urotelial la bolnavii cu nefrolitiază cronică şi la cei cu infecţii urinare cronice, la cei care consumă abuziv analgezice care conţin fenacetină şi la unii bolnavi de cancer cu alte localizări aflaţi sub tratament pe termen lung cu ciclofosfamidă.

Cele mai frecvente semne clinice ale bolii sunt hematuria macroscopică (prezenţa sângelui în urină, vizibilă cu ochiul liber) sau microscopică, prezente la circa 75% din pacienţi. Alte manifestări sunt disuria (greutate la urinare), polakiurie (nevoia de urinare frecventă) şi incontinenţa urinară. Mai rar pot exista şi manifestări datorate metastazelor viscerale sau osoase.

Atenţie!

Cancerul vezicii urinare este o afecţiune gravă. Orice modificare a aspectului urinii (mai ales hematuria) sau a actului micţional trebuie adusă la cunoştinţă medicului de familie, care va orienta pacientul spre serviciul de urologie în caz de suspiciune a unei tumori vezicale.

Reţineţi!

Boala se diagnostichează în serviciul specializat de urologie, unde se efectuează şi tratamentul. Aparatura medicală actuală permite depistarea precoce a bolii prin metode nesângerânde.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3637 RON
  • 1 EUR = 4.8297 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON