URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 23 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
28 Mai 2018, 15:52

Cancerul gastric

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut.

Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. Se pare că ingestia de alimente alterate parţial şi consumul lor permanent (aşa cum se întâmplă la categoriile defavorizate) poate duce la apariţia bolii, la fel cum creşterea nivelului economic şi a cunoştinţelor de igienă a alimentaţiei (accesul tot mai mare la alimente păstrate prin refrigerare) a determinat şi determină scăderea cazurilor.

Nu s-a demonstrat o asociere între ulcerul duodenal şi cancerul gastric. Boala nu produce de obicei simptome în fazele incipiente, dar pe măsură ce tumora creşte în dimensiuni pot apărea manifestări la nivelul abdomenului, ca senzaţia de "stomac plin" imediat după consumul de alimente, lipsa poftei de mâncare, greţuri şi uneori vărsături, alături de durere, care poate fi severă şi persistentă. Tumora se extinde spre ţesuturile vecine şi poate invada pancreasul, intestinul gros sau ficatul, putând însă da şi metastaze la distanţă (ganglionii intra-abdominali şi supraclaviculari sau, la femei, la nivel ovarian). Bolnavii scad în greutate, devin mai palizi şi pot prezenta vărsături cu sânge sau scaune cu urme de sânge vizibile la analiza microscopică. Cel mai frecvent sunt afectaţi bărbaţii cu vârsta de peste 40 de ani, cu un maxim între 50 şi 60 de ani.

ATENŢIE! Diagnosticul bolii se face pe baza examenului radiologic (tomografie computerizată), a gastroscopiei (cu prelevarea unei mici porţiuni din mucoasa gastrică şi examinare microscopică) şi a markerilor crescuţi din sânge. Poate fi utilă şi ecografia abdominală. Este foarte importantă depistarea cât mai precoce a leziunii, datorită posibilităţii de reuşită totală a tratamentului în aceste stadii. Orice anemie apărută la un bărbat de peste 40 de ani aparţinând unei categorii sociale mai defavorizate impune prezentarea la medic pentru diagnosticul corect. Examenul microscopic al scaunului este de asemenea important în depistarea bolii la fel ca şi cunoaşterea obiceiurilor alimentare.

REŢINEŢI! Tratamentul cancerului gastric este chirurgical, fiind necesară rezecţia completă a tumorii şi a ganglionilor din vecinătate. Aceasta este singura alternativă până în prezent, alături de chimioterapie (care presupune distrugerea celulelor tumorale rămase după rezecţia chirurgicală) dar, din păcate, aplicabilă la doar 30% din pacienţi. De obicei bolnavii se prezintă la medic în faze depăşite terapeutic. Radioterapia se aplică numai în cazuri selecţionate, din cauza rezistenţei tumorii la radiaţii, doza terapeutică depăşind toleranţa organelor din vecinătate. Alimentaţia corectă şi cunoaşterea noţiunilor minime de igienă alimentară reprezintă măsuri utile în profilaxia bolii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)
  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON