URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 22 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, a venit cu o găleată de cenușă pe care și-a pus-o în cap. După trei ani şi jumătate de șefie, și-a dat seama că la instituția pe care și el o conduce sunt fel de fel de loaze de partid care nu fac nimic. Aflăm că în 2018 au rămas necheltuiți aproape 100 milioane lei, iar anul trecut 52 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
09 Iunie 2017, 11:39

Absurditate a Codului penal corectată prin decizie a Curții Constituționale

Absurditate a Codului penal corectată prin decizie a Curții Constituționale sursa foto: cotidianul.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Printr-o decizie pronunţată în 30 mai 2017, Curtea Constituţională a îndreptat una dintre prevederile Codului de procedură penală care impunea, în mod absurd, aplicarea unor pedepse foarte mari pentru "găinării".

Mai concret, în cazul unor furturi spre exemplu, noua lege considera că există atâtea infracţiuni câte persoane vătămate. Astfel, dacă o persoană fura din aceeaşi casă în fiecare zi câte ceva timp de mai mulţi ani era o singură faptă continuată şi se plica o singură pedeapsă, pe când dacă o alta fura câte o găină din 30 de gospodării în aceeaşi noapte urma să fie pedepsită pentru 30 de furturi, iar pedeapsa minimă era în jur de 10 ani de închisoare, deoarece instanţa era obligată să îi aplice o pedeapsă pentru cea mai grea faptă la care să adauge, obligatoriu, o treime din totalul celorlalte 29 de pedepse.

Prin decizia Curţii Constituţionale s-a stabilit cu unanimitatea voturilor judecătorilor Curţii că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art.35 alin.(1) din Codul penal, care impune condiţia unităţii subiectului pasiv în cazul infracţiunii continuate, este o discriminare în situaţia în care vizează aceleaşi categorii de persoane care săvârşesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, aceleaşi infracţiuni. Ceea ce atrage încălcarea prevederilor art.16 alin.(1) din Constituţie cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări.

Mai concret, Curtea Constituţională a apreciat că este contrar principiului egalităţii în drepturi ca o persoană să primească o pedeapsă mai mare pentru fapte identice doar pentru considerentul că există mai multe persoane vătămate.

Intervenţia Curţii Constituţionale, care chiar dacă poate fi criticată cu argumente juridice, este salutară într-o ţară în care Guvernul şi Parlamentul nu au făcut nimic în ultimii trei ani pentru a modifica o prevedere absurdă a noii legislaţii penale, prevedere care deja a condus, în practică, la aplicarea unor pedepse disproporţionale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3042 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON