URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2018, 17:05

Washington Post face un apel pentru salvarea democraţiei în România: "Guvernul corupt a recurs la forţa brută"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prestigioasa publicaţie Washington Post face un apel pentru salvarea democraţiei din România. Jurnaliștii americani scriu că folosirea violenţei împotriva manifestanţilor paşnici la protestul din 10 august este doar una dintre tacticile prin care PSD încearcă să-i protejeze pe liderii corupţi.

"Guvernul corupt al României a recurs la forţa brută, ca răspuns la protestele organizate împotriva atacului său asupra statului de drept. După ce zeci de mii de oameni s-au adunat în centrul Bucureştiului pentru a cere demisia Guvernului, forţele poliţiei au organizat atacuri cu tunuri de apă, gaze lacrimogene şi bastoane, lovind violent pe protestatarii paşnici, pe jurnalişti şi chiar pe mai mulţi cetăţeni israelieni. Peste 400 de oameni au fost răniţi, ceea ce reprezintă o cifră şocantă pentru o ţară care este membru al Uniunii Europene şi al NATO", scriu cei de la Washington Post.

În articol se mai adaugă că folosirea violenţei este doar o ultimă tactică a PSD în campania neîncetată prin care încearcă să îi apere pe corupţi. Jurnaliştii americani îl dau exemplu chiar pe liderul formaţiunii, Liviu Dragnea, care are două condamnări penale la activ.

În fine, Washington Post cere statelor occidentale, care au ajutat la căderea comunismului, să pună acum umărul la consolidarea democraţiei din ţări precum România, Polonia sau Ungaria.

"Democraţia din România are nevoie de ajutor din partea liderilor UE şi a altor democraţii occidentale, inclusiv din Statele Unite ale Americii. Comisia Europeană ar trebui să mărească presiunea asupra Guvernului pentru a anula sau chiar pentru a amenda drastic noile legi. Iar Administraţia Trump ar trebui să-i sancţioneze pe oficialii români implicaţi în cazuri de corupţie şi în actele de violenţă împotriva demonstranţilor paşnici", se arată în material.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
@soricel
Ei, dar stii ca esti vigilent. Pot sa imi dai adresa de email ca sa corectezi tot ceea ce scriu saa pot posta liniistit? Ar fi foarte linistitor pentru mine! Astept doar serioxitate si perseeverenta. Toate gandurile bune domn' profesor!
Postat 20 August 2018, 23:30 de scortosul
Ce bine ne-nțelgem noi doi...
@Sandu1206: Poate eu cu tine....dar nu știu despre ce am putea discuta noi doi? Eu robot nu știu, tu cred că nu te pricepi la economie! Poate om bea o horică! Scuze! Horincă ! Deși eu prefer gin-ul! Cu lămâie și gheață!
Postat 20 August 2018, 21:30 de soricel
Soricel
Eu și Tu , dar nu și Dragnea care vrea să pună mana pe avuțiile noastre pt o ciorbă fara ciolan
Postat 20 August 2018, 21:08 de Sandu1206
!!!
@scortosul: Na, n-am "citeștit"! Și să știi că "monștrii" nu e greșit! Dacă ai fi dat citatul corect: "Somnul rațiunii naște monștri ", da! Dar tu ai pus cuvântul monstru la plural articulat înainte de hoție! Ce să vezi, merge!
Postat 20 August 2018, 21:04 de soricel
@soricel
daca citesteai atent ai fi obsevat aceeasi greseala si la"monstrii". Nu stiu, poate cum scriu repede, poate din neatentie, poate se mai..... am observant ca mai apar litere in plus si cate o data e schimbata ordinea fireasca a literelor in cuvinte. Greseala mea e ca nu mai corectez ceea ce scriu. Imi recunosc greseala. Incearca sa treci peste greseala mea. Te rog!
Postat 20 August 2018, 20:50 de scortosul
?
@scortosul: De ce articulezi "noștri"? Ai făcut-o de două ori....deci nu e din tastare!
Postat 20 August 2018, 20:29 de soricel
Violenta atrage violenta!
Violenta a fost nascuta/generata de jandarii lui dracnea cand din senin au gazat cu gaze de lupta manifestantii. Intrebarea e ce sa facem, sa stam cuminti robiti de o gasca de penali care au furat si demolat Romania si care e in stare sa omoare pe oricine isi cere dreptul de a nu mai fi furat? Avem noi o obiligatie fata de copii, nepotii nostrii? Ce tara lasam mostenire copiilor nostrii? O tara furata? O tara demolata? O tara subjugata de o gasca penala? Romania o tara distrusa si nimeni nu e vinovat... doar poporul roman care plateste taxe si impozite! Somnul natiunii naste monstrii hotiei! Nu mai confundati revolutiile cu lovitura de palat data de un kgb-ist cu gasca lui!
Postat 20 August 2018, 20:24 de scortosul
!!!
@Sandu1206: Da! Per ansamblu nea Soros asta face!
Postat 20 August 2018, 20:19 de soricel
Violenta atrage violenta
Diferiti indivizi frustrati (ratati), cum sunt revizionistii, moarhisti frustrati, diversi infractori insulta populatia etichetand-o in fel si chip. Romania, este tara cu cea mai mare crestere economica din UE ! Este meritul populatatie care, iata, munceste cel mai mult si mai eficient din Europa ! Nu este meritul indivizilor frustrati de care am amintit mai sus. Ei sunt o minoritate parsiva. Ei sunt uscaturile din padure. Padure fara uscaturi nu exista nicaieri in lume. Frustratii respectivi sunt niste ratati care isi imprastie zoailele pshihice, rezultate ca urmare a ratarii din viatile personale, peste tot in jurul lor. Sunt respinsi de catre toti si isi gasesc refulare pe net. Unii instiga si la violenta. Solutia pt cei care vor o schimbare este demonstratia pasnica si mersul la vot. Alegerea celor mai competenti la conducere. Pe timp de pace se poate filtra mult mai bine pe cine alegi.In timpul haosului nu. Violenta inseamna haos, haos cu ajutorul caruia oportunisti lipsiti de scrupule incearca sa se infiltreze in cercurile de putere pt a-si atinge scopurile (accederea la putere, bani, privilegii, etc). Exemplul cel mai bun este "lovilutia" din '89. Revolutionarii au murit pe strada, iar in haosul creat oportunistii s-au infiltrat la ciolan, acaparand puterea.
Postat 20 August 2018, 18:26 de Alcor
FARA PENALI!
Marea noastra problema, ca natiune e ca dupa 50 de ani de communism ne-am obisnuit ca cineva, cineva de undeva sa ne resolve toate problemele. Noi stam cuminti la crasme(pe ajutoare sociale daca se poate) si cineva sa ne resolve necazurile. Acum chiar ni se cere sa stam cuminti ca dracnea&spd-alde-udmr rezolva el problemele de coruptie si furfisag. Ba, suntem chiar prosti? Chiar crede cineva ca stand noi cuminti dracnea&psd-alde-udmr lucreaza pentru binele nostru, al tarii, al neamului? Am prostit de tot? Astia nu se lasa de la hotie daca nu-I alungi! Cum ii alungi? Cu parul daca numai asa se poate! Modifica legile justitiei dupa mintea lor talhareasca, se iarta ei pe ei de hotie numai sa ramana cu averile din furtisag si sa poata ramane cu cazierele spalate la conducerea statului! Romania o tara furata fara vinovati! Romania o tara condusa de hotii! FARA PENALI IN FUNCTII PUBLICE este doar inceputul unei revolutii in viata cetatii!
Postat 20 August 2018, 09:23 de scortosul
Cetateanbihorean
Ala-i miner , fara presiune
Postat 20 August 2018, 02:16 de Sandu1206
Ai omis cativa
Crisdumi e unul
Postat 20 August 2018, 01:22 de cetateanbihorean
elev
Ai pus bine problema. Statul paralel e de vină pt evenimente din '89 și MINERIADE. Acolo văd că merge, și unii ca Soricel vor spune că DA , SOROS e de vină. Bineînțeles sa nu uitam de Multinaționale, alea pe care le-a falimentat Iliescu ( am avut multinaționale ), împreună cu bravii MINERI. Au luat-o MINERII la M**E de la ILIESCU
Postat 19 August 2018, 22:56 de Sandu1206
Astept cu nerabdare....
......ca toti postacii comunistoizi, toti jandarmii infecti sa blameze Washington Post cum ca ar fi o unealta a statului paralel, o parghie sorosista care vrea sa napastuiasca biata noastra tarisoara. Iar un anumit soarec retardat sa spuna ca primarul e de vina pentru acest articol, ca l-a platit ( articolul) din banii publici. Hai pa, bagati mare.
Postat 19 August 2018, 22:37 de elev
Corupt
După '89 Romania nu a mai avut un guvern așa corupt . Depinde ce vrem , 60 Ron la pensie sau infrastructura de toate tipurile, ne dezvoltam sau stam pe loc.
Postat 19 August 2018, 20:09 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON