URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
SIDA a fost recunoscută pentru prima dată în 1981 în SUA la emigranţii haitieni şi în grupurile de homosexuali din New York, Los Angeles şi San Francisco. Este determinată de virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi reprezintă stadiul final al unui şir de boli care apar ca urmare a imunodeficienţei instalate prin infecţia cu acest virus. În majoritatea cazurilor se transmite prin contact sexual (vaginal şi anal), dar şi prin sânge sau produse de sânge infectate şi de la gravida infectată la făt.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Noiembrie 2019, 21:25

Viorica Dăncilă, la conferinţa de la Parlament: A refuzat să spună dacă Dragnea a fost "toxic" pentru ţară şi s-a dat de gol că nu ştie cum se calculează aria unui cerc (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În conferinţa de presă susţinută, marţi seara, la Parlament, care a durat circa două ore şi jumătate, Viorica Dăncilă i-a invitat pe toţi jurnaliştii prezenţi să-i pună întrebări, însă a evitat să spună dacă Liviu Dragnea a fost toxic pentru ţară, nu i-a criticat pe cei care fac afirmaţii xenofobe la adresa lui Klaus Iohannis, a refuzat să răspundă în engleză la o întrebare şi s-a dat de gol că nu ştie cum se calculează aria cercului, deşi se mândrise că a dat meditaţii gratuite la matematică. 

Legile Justiţiei, vina parlamentarilor

În conferinţă, Viorica Dăncilă l-a făcut pe Iohannis "laş şi arogant" fiindcă refuză să participe la o dezbatere şi a susţinut că luni ea va deveni preşedintele României.

Ea a continuat prin a înşirui un "bilanţ" al guvernării PSD, amintind de creşterile de salarii şi construcţia de grădiniţe şi şcoli.

În schimb, candidata PSD, care tocmai se mândrise cu realizările guvernului social-democrat, a încercat să se delimiteze de măsurile luate în domeniul justiţiei. 

"Nu aţi văzut premierul Dăncilă făcând un asalt asupra justiţiei. Întrebarea trebuie să i-o adresaţi preşedintelui Iohannis. Eu nu am intervenit niciodată în justiţie, iar când ministrul justiţiei a încercat să intervină, eu am intervenit", a spus Dăncilă, adăugând că întrebările despre modificările legilor justiţiei ar trebui adresate "parlamentarilor". 

A fost Dragnea toxic? "Nu pot eu să fac această apreciere"

Întrebată în două rânduri de jurnalişti diferiţi dacă Liviu Dragnea a fost "bun sau rău", respectiv "toxic" pentru România, Viorica Dăncilă s-a eschivat.

"Care consideraţi că a fost mai bun, Băsescu sau Iohannis? (…) Noi ne asumăm istoria acestui partid şi ne asumăm fiecare lider şi cu bune şi cu rele, învăţăm să nu mai repetăm greşelile. Liviu Dragnea a avut şi lucruri rele, şi lucruri bune. Lucru bun – programul de guvernare şi câştigarea alegerilor din 2016", a răspuns Viorica Dăncilă.

Spre finalul conferinţei, când s-a pus întrebarea dacă Dragnea a fost "toxic", Dăncilă a răspuns: "Nu pot eu să fac această apreciere. Pentru România, Klaus Iohannis a fost un preşedinte toxic? Nu pot eu să fac această apreciere. Românii sunt cei care pot face această apreciere". 

Una dintre jurnalistele prezente a întrebat-o în limba rusă dacă susţine unirea Republcii Moldova cu România. Dăncilă a spus că nu ştie limba rusă şi a cerut ca întrebarea să-I fie adresată în limba română. Răspunsul ex-premierului a fost că susţine această iniţiativă. 

În încurcătură

Întrebată despre ceasul de mii de euro cu care s-a afişat, dar şi câte broşe deţine, Viorica Dăncilă n-a dat un răspuns clar, însă s-a folosit de moment pentru a-l ataca din nou pe Iohannis. "O să fac un inventar şi o să vă spun, dar să ştiţi că nu încalc legea. Dar pentru o abordare imparţială, întrebaţi-l pe domnul Iohannis câte meditaţii a dat într-un an pentru a cumpăra cinci case", a spus candidata PSD.

Spre finalul conferinţei, Viorica Dăncilă s-a dat de gol că – în ciuda faptului că declarase cu o zi înainte că a dat meditaţii gratuite la matematică în Videle – nu ştie cum se calculează aria unui cerc. 

"Raza la pătrat", a răspuns Viorica Dăncilă întrebării unuia dintre jurnaliştii prezenţi. Acesta a corectat-o, spunându-i că formula corectă este πR² (Pi ori raza la pătrat). 

"Da, Pi ori raza la pătrat. Am putea, dacă aveţi timpul liber, să mergem alături şi să vedem cine ştie matematică. Eu sunt inginer şi 3 ani am făcut matematică şi am terminat cu media 9. Dacă vreţi să vorbim despre matematică, vă stau la dispoziţie după această conferinţă", a continuat Viorica Dăncilă.

CONFERINŢA SUSŢINUTĂ DE VIORICA DĂNCILĂ:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
...
Iohannis era în Forumu German când o fost propus premier din partea alianței social-liberale, deci despre care război vorbim, oportunist ca oricare altu. Despre alianța locală pentru primărie a forumului cu ciuma roșie nu ne spune nimic? Toate curve, toți hoți!
Postat 20 Noiembrie 2019, 13:38 de two
@scortosul
Premierul lui Geoana, in timpul celor 30 de ani nedemocratici.
Postat 20 Noiembrie 2019, 13:02 de testtest
Pact Iohannis psd?
daca imi aduc bine aminte in acea perioada Iohahannis era doar un biet primar air pnl era la stanga psd-ului intr-o alianta dovedita toxica! Trebuie intrebat Crin de ce a dus pnl-ul in acea alianta mizerabila!
Postat 20 Noiembrie 2019, 09:55 de scortosul
minciuni prin omitere
Despre pactul iohanis-PSD de ce nu pomeniti? A spus destul de clar si raspicat, dar voi sunteti mai prosti de cum o prezentati pe Viorica.
Postat 20 Noiembrie 2019, 08:19 de testtest
Cunosc limbi straine, dar nu și literele străine
Doamna Viorica, cum ați putut da un răspuns atât de greșit!?! Cum adică aria cercului e raza la pătrat!?! Pătratul nici nu are rază. Totuși, noi românii adevărați, apreciem faptul că ați reușit să scoateți acea literă străină din formulele noastre matematice. De remarcat aici e și delimitarea dvs. față de toxicul Dragnea. Deși tare vă scăpa, v-ați oprit să dați explicații despre soarta lui Pi, undeva alături, și nu la toaletă, ca Dragnea.
Postat 19 Noiembrie 2019, 22:30 de FaBULA
:)))
Veoricaaaaa treci la cratita unde ti e locul, nu la pupitru in fruntea tarii Femeie inculta
Postat 19 Noiembrie 2019, 22:28 de Dan1977
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2931 RON
  • 1 EUR = 4.7791 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON