URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Mai 2019, 13:00

Viorica Dăncilă, declaraţii neaşteptate: "Da, voi vota pentru referendum" şi "Sunt un susţinător al independenţei justiţiei"

Viorica Dăncilă, declaraţii neaşteptate: 'Da, voi vota pentru referendum' şi 'Sunt un susţinător al independenţei justiţiei' (sursa foto: banatulazi.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că va vota duminică atât la alegerile europarlamentare cât şi "pentru referendum". De asemenea, Dăncilă a spus că este "un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei, dar şi ale drepturilor cetăţenilor".

Afirmaţiile au fost făcute la Bacău în timpul turneului electoral pe care Dăncilă îl face prin ţară. 

"Da, voi participa duminică la vot şi voi vota pentru ambele - şi pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendum. Voi vota pentru imaginea României, pentru câştigarea demnităţii României, pentru că ştiţi am fost europarlamentar 9 ani de zile, ştiu ce înseamnă lucrul cu instituţiile europene, ştiu cât de important este să avem acolo oameni implicaţi, oameni care să lucreze pe directive, pe regulamente în care să se regăsească şi obiectivele României şi ale românilor", a declarat, potrivit hotnews.ro, premierul României.

Potrivit aceleiaşi surse, Viorica Dăncilă a susţinut că aceste alegeri sunt foarte importante şi trebuie tratate cu multă seriozitate.

"Voi vota şi pentru referendum. Aşa cum am spus de fiecare dată, sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei, dar şi ale drepturilor cetăţenilor, pentru că şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere de fiecare dată şi între toate trebuie să existe un echilibru", a adăugat Dăncilă.

Pe 25 aprilie, Dăncilă spunea, într-un interviu pentru Adevărul.ro, că va merge la referendum, dar "dacă se va lua o decizie ca partidul să nu meargă", va urma partidul.

Marţi, liderul PSD, Liviu Dragnea, a ameninţat-o voalat pe Viorica Dăncilă cu o eventuală "evaluare" după alegeri.

Dragnea a declarat, pentru Adevărul, că, până acum, Dăncilă a fost un premier bun, iar o discuţie va avea loc după alegerile pentru Parlamentul European, transmiţându-i însă să nu uite pentru ce a fost numită în funcţie.

"Până acum, da (a fost un premier bun- n.red) . (...) O să analizăm după alegeri, pentru că nu stă nimeni să vadă asta. E un sfat pentru oricine: să nu uite pentru ce a fost pus acolo. A fost pusă acolo pentru a implementa un program de guvernare. Dacă fiecare membru al guvernului ţine minte asta, şi nu consideră că i-a crescut şi capul, atunci o să fie un ministru bun şi eficient", a declarat liderul PSD.

În ceea ce priveşte referendumul convocat de Klaus Iohannis, liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat de fiecare dată într-o notă ironică.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a avut însă un mesaj clar de boicotare a referendumului. 

La referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis se pun două întrebări, la care românii pot răspunde cu "Da" sau "Nu". Acestea sunt "Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie?" şi "Sunteţi de acord cu interzicerea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în domeniul infracţiunilor, corelat cu extinderea dreptului de a ataca Ordonanţele de Urgenţă direct la Curtea Constituţională?".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
100% NU MERG LA REFERENDUM !!!
Numai Veorica si cei nedestepti merg la vot !!! Plus ca Iohannis initiatorul referendumului NU stie intrebarile care le~a pus el,aaaaaaa aaa !!
Postat 23 Mai 2019, 10:09 de bogdan1
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON