URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 22 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Formidabil cum un fapt aproape banal, până la urmă, se rostogolește pe Facebook pe baza unor știri false. Povestea a căpătat proporții tragice, mai ales la comentatorii de peste munți, care erau aproape gata să vină să ne salveze simbolul național. Frați români verzi, rămâneți la locurile voastre: Patria nu este în pericol!
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Iulie 2017, 17:00

Viktor Orban la Băile Tuşnad: Imperiul Soros lezează interesele maghiarilor şi riscă siguranţa Europei

Viktor Orban la Băile Tuşnad: Imperiul Soros lezează interesele maghiarilor şi riscă siguranţa Europei sursa foto: www.agerpres.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară Tusvanyos de la Băile Tuşnad că "imperiul Soros" lezează interesele maghiarilor şi pune în pericol nu doar siguranţa naţională a Ungariei, ci chiar a Europei, scrie hotnews.ro.

Orban a spus că există un plan a lui Soros, pentru care se recrutează voluntari, pentru aducerea în Europa a unui milion de emigranţi musulmani. Ca acest lucru să nu se întâmple, "Uniunea Europeană trebuie să-şi recâştige suveranitatea".

"Nu putem stăvili acest proces decât dacă Uniunea Europeană îşi recâştigă suveranitatea, iar fiecare stat membru îşi recapătă capacitatea de apărare a propriilor graniţe. Atunci putem pune capăt fenomenului imigraţionist şi toţi cei care au intrat ilegal să fie relocaţi. Poate că sună foarte strict şi sever, dar eu cred că problema nu poate fi rezolvată altfel", a afirmat premierul Ungariei, potrivit sursei citate.

Viktor Orban a mai spus că în Ungaria există un puternic curent împotriva fenomenului migraţionist, existând temerea că musulmanii nu se vor putea integra. 

Cu acelaşi prilej, prim-ministrul ungar a mai spus că Ungaria va folosi toate mijloacele ca să îşi  exprime solidaritatea cu Polonia și cu polonezii "în faţa inchiziţiei UE".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Hilar
Un nou Horty se formeaza la Tusnad. Da-ti-i o apa partial minerala sa se trezeasca
Postat 22 Iulie 2017, 23:27 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2726 RON
  • 1 EUR = 4.7627 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON