URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iulie 2019, 17:06

Victorie istorică: Simona Halep a învins-o pe Serena Williams şi a câştigat trofeul Wimbledon! (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Simona Halep scrie din nou istorie. Urmărită din tribune de familia sa şi din boxa regală de ducesele de Cambridge şi Sussex, Simona Halep a învins-o categoric, sâmbătă, pe titrata Serena Williams, în finala turneului de la Wimbledon.

Scorul final a fost unul cât se poate de clar, 6-2 - 6-2, pentru jucătoarea noastră.

Simona este prima tenismenă din România care reuşeşte să cucerească titlul pe iarba londoneză.

Acesta este cel de-al doilea titlu de grand slam din cariera Simonei, după cel câştigat anul trecut la Roland Garros.

După victorie, Simona a declarat în faţa tuturor celor prezenţi că nu ştie să mai fi jucat un meci atât de bun.

Ea a spus că a muncit mult să ajungă în această postură. Ea le-a mulţumit părinţilor săi şi echipei sale, dar şi românilor, despre care a spus că o susţin mereu.

Tot ea a spus că se bucură că a împlinit visul mamei sale, câştigând titlul la Wimbledon. Simona a spus că este onorată de prezenţa ducesei de Cambridge la meci, recunoscând că şi-a dorit să joace în faţa acesteia.

De asemenea, jucătoarea noastră a stârnit râsete când a spus că şi-a dorit să câştige trofeul şi pentru că a aflat că asta i-ar aduce un abonament pe viaţă în All England Tenis Lawn.

Superioritatea tenismenei din România a fost recunoscută şi de adversara ei, Serena, care a spus că trebuie să-şi scoată pălăria în faţa Simonei Halep pentru felul în care aceasta a jucat sâmbătă, la Londra.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
popa si-a luat o smetie, care urmeaza?!
Un senator pnl, cornel popa, îi cere lui KJ să o decoreze pe Simona Halep, după care solicită presei: “Sperăm să ne ajutați la diseminarea mesajului pentru a face o bucurie Simonei, cel puțin la fel de mare cu cea pe care ne-a adus-o ea în această seară”. Uite că te ajutăm la diseminarea mesajului, ba chiar îți facem și reclamă for free: ești un nesimțit uselist care de ani buni zace prin Parlament fără să facă nimic, iar acum te cocoți pe munca Simonei Halep. Hai, marș. (autor Mircea Marian)
Postat 14 Iulie 2019, 18:43 de pinonel
Felicitări Simona
.
Postat 13 Iulie 2019, 17:41 de Sandu1206
Gresit
Se scrie Wimbledon, se pronunta wimbeldon... Bravo autorului! :))
Postat 13 Iulie 2019, 17:21 de alpi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON