URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
10 Februarie 2019, 22:45

Victorie imensă! Echipa de tenis a României a învins campioana en-titre în Fed Cup (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de tenis a României a învins-o, duminică seara, pe cea a Cehiei, campioana en-titre în Fed Cup şi cea mai bună echipă din istoria competiţiei.

Meciul decisiv s-a disputat la dublu, iar Irina Begu şi Monica Niculescu le-au învins pe cehoaicele Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova cu 6-7 (2), 6-4, 6-4.

La general, scorul în disputa România-Cehia a fost de 3-2, celelalte două puncte ale României fiind aduse de Simona Halep în meciuri disputate sâmbătă şi duminică la Ostrava, în Cehia. 

Echipa României a fost încurajată din tribună de o galerie numeroasă, în frunte cu primarul de Cluj, Emil Boc, care a bătut toba şi a dat tonul scandărilor. 

Performanţa este cu atât mai mare cu cât echipa Cehiei a câştigat ediţia precedentă a Fed Cup, iar meciurile s-au desfăşurat în Cehia. 

Tenismencele române au ajuns, astfel, în semifinalele Fed Cup şi vor juca împotriva Franţei. România a fost ultima dată în semifinalele Cupei Federaţiilor în 1973, când pierdea în faţa Africii de Nord.

Cehia vs România 2-3

Karolina Pliskova vs Mihaela Buzărnescu 6-1, 6-4
Katerina Siniakova vs Simona Halep 4-6, 0-6
Karolina Pliskova vs Simona Halep 4-6, 7-5, 4-6
Katerina Siniakova vs Mihaela Buzărnescu 6-4, 6-2
Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova vs Irina Begu/Monica Niculescu 7-6, 4-6, 4-6

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON