URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Septembrie 2019, 18:57

Ungaria licitează electrificarea a 55 kilometri de cale ferată la graniţă cu Oradea

Ungaria licitează electrificarea a 55 kilometri de cale ferată la graniţă cu Oradea (sursa foto: psnews.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

​Ungaria a lansat licitaţia pentru electrificarea şi reabilitarea a 55 kilometri din linia de cale ferată ce leagă Oradea de Budapesta.

Potrivit Hotnews.ro, între Budapesta şi Oradea sunt 247 km, iar ungurii vor electrifica şi moderniza 55 km, între Püspökladány şi Biharkeresztes (localitate situată la 13 km de Episcopia Bihor).

Companiile care vor să participe la licitaţie trebuie să depună documentele până în 15 octombrie. Proiectul este finanţat din fonduri europene.

La finalul proiectului, linia va permite trenurilor să circule cu viteze de până la 160 km/h. În prezent, porțiunea respectivă este parcursă între 52 și 62 de minute, mai scrie sursa citată.

Cel mai rapid tren care parcurge traseul Oradea - Budapesta face 4 ore şi 45 de minute. Cea mai rapidă porţiune este Budapesta - Szolnok, unde cei 100 km sunt parcurşi de trenurile IC în 74 de minute.

Ungaria a modernizat mult reţeaua feroviară în ultimii ani, existând porţiuni importante cu viteze de peste 100 km/h.

Pe de altă parte, în România, electrificarea liniei dintre Cluj şi Oradea este în discuţii de ani buni. În 2016, CFR anunța că a finalizat procedura de licitaţie pentru reactualizarea studiului de fezabilitate în vederea electrificării şi reabilitării liniei de cale ferată Cluj - Oradea - Episcopia Bihor.

Principalele argumente pentru modernizare erau că s-ar asigura circulaţia trenurilor pe linie electrificată cu până la 120 km/oră, iar investiţia va contribui la preluarea parţială a traficului dinspre şi spre vestul Europei, precum şi realizarea conexiunii cu tronsoanele Coridorului IV Pan-european de pe teritoriul țării.

Demersuri concrete s-au făcut, însă, prea puţine. Pentru acest an, bugetul propus de Ministerul Transporturilor în vederea proiectului de electrificare a liniei de cale ferată între Cluj și Episcopia Bihor era unul infim şi anume 684.000 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3082 RON
  • 1 EUR = 4.7537 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON