URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am mai povestit despre faptele de arme ale doamnei primar Nagy Gizella, din Biharia. Până acum s-a remarcat prin geniala idee de a renunţa să conecteze comuna la reţeaua de apă introdusă prin Apa Regio. Acum băştinaşii beau apă cu mormoloci, în aşteptarea unui ipotetic proiect pritocit de UDMR exclusiv pentru comunele pe care le controlează.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
28 Ianuarie 2018, 20:36

Tăriceanu şi Dragnea îl apără pe ministrul propus la Educaţie: "Nu e profesor de română"

Tăriceanu şi Dragnea îl apără pe ministrul propus la Educaţie: 'Nu e profesor de română' sursa foto: www.evz.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderii coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, i-au luat apărarea ministrului propus pentru portofoliul Educaţiei, Valentin Popa, asupru criticat pentru greşelile gramaticale pe care le face. Cei doi şefi de partide spun că Popa are susţinerea rectorilor din România, dar şi că va trebui judecat după realizări. 

"Eu am văzut, tot în presă, o susţinere din partea a 45 de rectori din România, am înţeles 45 din 48. Pentru mine asta este foarte important. Am văzut această declaraţie de susţinere şi chiar câteva intervenţii ale unor oameni care lucrează la vârful Educaţiei româneşti şi care au încredere în această propunere. Atunci de ce să nu ţinem cont şi de părerea lor?", a spus Liviu Dragnea, potrivit hotnews.ro.

Întrebat ce exemplu dă Popa elevilor, dat fiind că nu vorbeşte corect româneşte, şeful PSD a spus că realizările vor conta: "Eu sper să fie un exemplu bun prin tot ceea ce va ca ministru al Educaţiei, dacă mâine va obţine votul întregul Cabinet". 

La rândul său, preşedintele ALDE, a vorbit despre "susţinerea consistentă" pe care Popa o are în mediul academic din România.

Întrebat, concret, dacă e mulţumit că acesta vorbeşte cu dezacorduri, Tăriceanu i-a găsit o scuză: "Am impresia că nu e profesor de limba română. Are nişte lacune". 

O înregistrare video în care Valentin Popa, rectorul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, propus de PSD ca ministru al Educaţiei, face numeroase greşeli de limbă a apărut pe YouTube la câteva ore după ce a fost prezentată componenţa Cabinetului Dăncilă. Printre altele, Popa a vorbit despre "pamblică" şi a făcut multe dezacorduri.

Criticat pentru aceste greşeli, Popa a fost apărat de omologii săi din ţară. 30 de rectori au semnat o scrisoare comună de susţinere, document completat ulterior cu susţinerea a altor 15 rectori. Printre susţinătorii lui Valentin Popa se numără şi rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ministri 3x00
E suficient daca spune corect si imediat "da", "da am inteles" si "da sa traiti" asta fiind singura conditie pt. membrii guvernului 3x00, cu exceptia doamnelor care trebuie sa fie blonde (stiti de ce)si cu bigudiuri.
Postat 28 Ianuarie 2018, 21:20 de Ducustrigacucu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)
  • Concurs de atelaje la Oşorhei - GALERIE FOTO şi VIDEO
  • Se reaprinde flacăra protestelor: Un orădean, rănit de jandarmi la mitingul diasporei. Sute de orădeni au ieșit în stradă (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON