URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2019, 20:10

Tăriceanu, prins cu minciuna. A susţinut că fiul disidentului Gheorghe Ursu i-a fost student. Andrei Ursu: Este o manevră politicianistă dezgustătoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost prins cu afirmaţii false. Într-o emisiune la Digi24, el a susţinut că l-a cunoscut pe fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei, care i-a împărtăşit drama prin care trecea.

Andrei Ursu a replicat prompt arătând că nu-l cunoaşte personal pe Tăriceanu, că nu i-a fost student şi că totul este "o manevră politicianistă dezgustătoare". Obligat de împrejurări, Tăriceanu a spus că la mijloc a fost "o regretabilă confuzie".

"Mi-a fost chiar student..."

Invitat, joi, în "Jurnalul de seară" de la Digi24, Călin Popescu Tăriceanu a amintit de tragedia lui Gheorghe Ursu, disident ucis în închisoare, şi a afirmat că l-a cunoscut pe fiul acestuia, care i-a fost student şi chiar i-a împărtăşit drama prin care trecea.  

"Întâmplarea face, de exemplu, că băiatul disidentului Gheorghe Ursu mi-a fost chiar student şi subiectul acesta a venit să ni-l împărtăşească, mie şi încă unui coleg de-al meu, cu mare frică, pentru că era... se temea că acest lucru ar putea să aibă consecinţe asupra lui, urmă să-şi pregătească examenul de diplomă...", a declarat Tăriceanu.

Declaraţia vine în contextul în care ALDE a cerut demiterea procurorului general Augustin Lazăr pe motiv că acesta, în anii comunismului, în calitate de preşedinte al Comisiei de liberări condiţionate de la Penitenciarul Arad, a dat aviz negativ eliberării anticipate a deţinutului politic Iulius Filip.

Manevră "dezgustătoare"

Într-o scrisoare, fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, a arătat că afirmaţiile sunt complet false, întrucât nu l-a cunoscut niciodată personal pe Călin Popescu Tăriceanu.

"Înţeleg că domnul Călin Popescu Tăriceanu a fost cadru didactic la Facultatea de Construcţii. Eu nu am urmat această facultate, ci pe cea de Automatizări şi Calculatoare, la Institulul Politehnic Bucureşti. La momentul uciderii tatălui meu de către Securitate, în închisoare, eu nu mai eram student de doi ani. Am terminat facultatea în anul 1983, deci nu avea cum să-mi fie teamă că acest lucru ar putea să aibă consecinţe, pentru că ar fi urmat să-mi pregătesc examenul de diplomă. Deci, nu cred că mai e nevoie să menţionez că aceste afirmaţii ale politicianului Călin Popescu Tăriceanu sunt în întregime false", a precizat Andrei Ursu.

Tot el este convins că Tăriceanu nu a făcut o eroare nevinovată. "Faptul că domnia să pretinde că eu aş fi venit la el să-i «împărtăşesc» subiectul uciderii în închisoare a tatălui meu, disidentul Gheorghe Ursu, găsesc că este o manevră politicianistă dezgustătoare. Nu mi se pare efectul unei memorii defecte. Orice om care a trăit în perioada dictaturii ceauşiste şi a terorii Securităţii ştie că a discuta cu cineva despre acest subiect însemna cu necesitate ca acea persoană să-mi fie foarte apropiată. Mai mult, să fi avut încredere totală în el că nu mă va turna Securităţii. Nu e plauzibil, deci, că pe domnul Tăriceanu îl înşală memoria".

A fost... "o regretabilă eroare"

După apariţia replicii lui Andrei Ursu, şeful Senatului a susţinut că, de fapt, l-a confundat pe acesta, la mijloc fiind "o regretabilă eroare". "Era vorba de un alt student, un băiat înalt, subţirel şi brunet care trăia şi el o dramă oarecum similară", a susţinut Tăriceanu.

"Vă reamintesc că am fost printre primii care au cerut demisia procurorului Augustin Lazăr tocmai pentru că am considerat că un om angrenat în prigonirea opozanţilor regimului comunist, precum a fost şi tatăl dvs., nu îşi are locul într-o funcţie publică de asemenea nivel. Am refuzat, din acelaşi motiv, să merg la discuţiile cu preşedintele României de la Cotroceni", a mai precizat şeful ALDE. 

"Atât timp cât mi-am asumat cu fermitate această bătălie, nu văd ce capital politic aş fi putut obţine doar relatând o discuţie de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident. A mă acuza de "manevre insalubre" înseamnă a crede că eu aş fi mizat total şi nejustificat pe complicitatea dvs. în perpetuarea a ceea ce numiţi o minciună abjectă, că nu aş fi luat în calcul nicio clipă o reacţie a dvs. mai mult decât firească de dezminţire, ceea ce s-a şi produs, de fapt. Chiar credeţi că aş fi putut fi atât de naiv?", a mai transmis Tăriceanu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pt popularitate
O dă TARI cu disidenții, că e bine, încă mai au public. Iliescu la învățat și pe el.
Postat 13 Aprilie 2019, 01:34 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON