URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Septembrie 2018, 20:45

Summitul celor Trei Mări, la București. Iohannis: "România are potenţialul de a fi o platformă energetică regională"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în alocuţiunea susţinută la deschidera oficială a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, că "România are potenţialul de a fi o platformă energetică regională, care să contribuie esenţial la securitatea energetică regională, dar şi europeană".

Proiect pentru 12 ţări

"Încurajăm reprezentanţii companiilor prezente astăzi, ai camerelor de comerţ, ai asociaţiilor patronale şi sectoriale, dar şi ai autorităţilor publice şi locale, să pună bazele dialogului şi cooperării permanente. Avem nevoie de coerenţă în promovarea şi susţinerea proiectelor propuse, precum şi de crearea şi fructificarea mecanismelor adecvate de atragere a investiţiilor. Nu în ultimul rând, sper că reprezentanţii mediului de afaceri vor valorifica întâlnirile business-to-business şi business-to-government pentru a forma sau a consolida legăturile cu omologii din regiune şi cu sectorul public şi pentru a identifica noi oportunităţi de afaceri şi de investiţii", a mai spus şeful statului, potrivit Digi24.ro.

Klaus Iohannis a vorbit şi despre înfiinţarea unui fond de investiţii regional. "Salut, totodată, paşii întreprinşi pentru crearea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, prin semnarea unei Scrisori de intenţie, fond care îşi propune să co-finanţeze proiectele prioritare. Fondul va reprezenta un vehicul important prin care regiunea are şansa de a mobiliza si prioritiza contribuţiile financiare necesare pentru implementarea proiectelor prioritare ale regiunii", a precizat preşedintele.

El a ţinut să precizeze că "România este un stat adânc ancorat în cultura europeană şi un puternic susţinător al proiectului european, care în acelaşi timp a construit un parteneriat strategic puternic şi diversificat cu Statele Unite ale Americii".

"Suntem deci extrem de interesaţi să menţinem o relaţie transatlantică operaţională şi robustă, vitală pentru sistemul de valori al civilizaţiei occidentale. Iniţiativa celor Trei Mări este o expresie a acestei abordări strategice a României, fiind o contribuţie regională la consolidarea parteneriatului transatlantic", a adăugat şeful statului.

Preşedintele a mai spus că, astăzi, la Bucureşti, se deschide "o pagină foarte importantă în istoria Iniţiativei celor Trei Mări". "Deschidem astăzi un eveniment de un calibru şi o anvergură deosebite", a subliniat Iohannis, care s-a referit la faptul că la summit participă peste 600 de persoane din mediul academic, meciul de afaceri, politic etc., atât din Europa, cât şi din Statele Unite, potrivit Mediafax.

"Forumul reprezintă primul pas pe care-l fac cele mai dinamice ţări din Uniunea Europeană", a mai spus preşedintele României, care şi-a manifestat susţinerea ca acest forum să fie organizat anual.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, şeful statului a avut şi un mesaj pentru partenerii americani, spunând că este nevoie de o relaţie robustă. De asemenea, preşedintele a salutat prezenţa autorităţilor şi a companiilor americane la Bucureşti, unde un subiect fierbinte rămâne legea offshore.

Summitul celor Trei Mări - Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică – se desfăşoară, luni şi marţi, la Bucureşti. Proiectul reuneşte 12 ţări, respectiv Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Proiectul are ca obiectiv cooperarea în domeniul energetic, precum şi în cel al infrastructurii de transport şi de comunicaţii între statele membre.

Mesaj de la Donald Trump

Președintele SUA, Donald Trump, i-a transmis un mesaj președintelui Klaus Iohannis cu ocazia desfășurării, la București a summit-ului Inițiativei celor Trei Mări.  „Statele Unite se angajează să rămână un puternic aliat și partener în această Inițiativă pe măsură ce continuăm să ne concentrăm asupra dobândirii unei bogății și securități sporite în secolul al XXI-lea”, se arată în mesajul președintelui american, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. 

Trump amintește de participarea sa la summitul de la Varșovia de anul trecut în care a reafirmat sprijinul SUA pentru Inițiativă și scopul comun de extindere a infrastructurii și consolidare a securității energetice. „O nouă infrastructură energetică este esențială pentru susținerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi piețe și diversificarea surselor de energie în întreaga regiune. Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria și Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcția de infrastructură pentru gazoducte.   

Statele Unite sunt mândre să rămână partener în aceste eforturi prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanță strategică și prin participarea companiilor americane la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări. La multe niveluri, țara noastră rămâne dedicată colaborării cu cele 12 state membre pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport și digitale”, se arată în mesajul președintelui american. 

Viorica a gafat din nou: l-a ratat pe Juncker

Premierul Viorica Dăncilă a ratat întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Dăncilă trebuia să-l primească pe șeful CE la aeroportul Băneasa, la ora 18.30, însă a ajuns prea târziu, iar apoi a dat vina pe SPP. 

„Premierul Viorica Dăncilă a plecat la ora 17.30 de la Palatul Victoria spre Aeroportul Băneasa, însă la ora 17.40, Protocolul Guvernului a fost anunțat de către directorul Aeroportului Băneasa că aeronava cu care vine în România președintele Comisiei Europene este posibil să aterizeze mai devreme decât ora anunțată inițial. La ora 18.00, premierul Viorica Dăncilă a intrat în Aeroportul Băneasa. Însă, SPP a preluat în coloană oficială delegația președintelui Comisiei Europene de la scara avionului și a plecat spre hotelul la care urma să fie cazată”, a arătat Guvernul. 

Surse oficiale au declarat pentru HotNews că decizia de a pleca de la aeroportul Băneasa i-a aparținut lui Jean-Claude Juncker, SPP neavând niciun rol în stabilirea programului. Mai mult, susțin aceleași surse, protocolul Guvernului se afla pe aeroport cu mult timp înainte de aterizarea aeronavei șefului Comisiei Europene.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Primul bețivan al Europei a șters-o de la aeroport "iepurește" ... că era pleaznă înc de la întâlnirea de dimineață cu niște populari EU și îi era rușine de un contact cu o socialistă competentă ca varza din RO !?!
În timpul ăsta, primul escroc al țării, într-un cadru bun de expus tractoare, vorbea despre o platformă regională care să asigure securitatea energetică a unui spațiu din care România nu va face parte niciodată, pentru că nimeni nu va putea schimba vreodată granița terestră între ortodoxie și catolicism !?!
Postat 18 Septembrie 2018, 10:03 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON