URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 24 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, a venit cu o găleată de cenușă pe care și-a pus-o în cap. După trei ani şi jumătate de șefie, și-a dat seama că la instituția pe care și el o conduce sunt fel de fel de loaze de partid care nu fac nimic. Aflăm că în 2018 au rămas necheltuiți aproape 100 milioane lei, iar anul trecut 52 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 August 2017, 10:50

Start-Up Nation 2017: Băncile partenere sunt Banca Transilvania, CEC şi BCR. Află dobânzile!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Băncile partenere în programul Start-Up Nation sunt Banca Transilvania, CEC şi BCR, şi vor percepe dobânzi mai mici decât nivelul maxim solicitat de stat.

Potrivit Startupcafe.ro, cele 3 bănci au semnat luni cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri convenţiile de colaborare în programul guvernamental prin care statul urmează să acorde fonduri nerabursabile de maximum 200.000 de lei fiecare unor firme mici şi mijlocii înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017.

Dobânzile percepute sub mult sub 5%, cât era limita maximă admisă de Guvern în program.

Condiţiile la Banca Transilvania:

- 3,9% dobândă la credit.

- Comision de acordre 0,75%.

- Comision de gestiune lunară de 0,08% (el funcţionează de fapt ca un fel de dobândă, cu cât creditul-punte este mai scurt cu atât este mai mic şi acest comision).

"Pe lângă aceste costuri de credite relativ aliniate între bănci, metodologia de lucru este aliniată, reglemenată de conveţia pe care am semnat-o. Noi adăugăm contul <<Primul an gratuit>>, pe care îl folosim pentru firmele tinere, ele beneficiază de aproape un an de lucru gratuit cu banca din toate punctele de vedere. Automat aceste companii devin membre ale BT Club, fndaţie care de peste 10 ani a investit în educaţie antreprenorială şi de management. Cu alte cuvinte, vor beneficia de cursuri în toată România, pentru ca ideea lor să aibă cât mai multe şanse să fie implemenată", a precizat, potrivit sursei citate, Tiberiu Moisă, director executiv în cadrul Băncii Transilvania.

CEC Bank

- Dobanda de 3,99%.

- comision de gestiune: 0,75% din valoarea creditului, perceput la data efectuarii primei trageri din credit;

- comision de acordare: 0,75% din valoarea creditului, perceput la data efectuarii primei trageri din credit;

- Comision de rambursare anticipta zero,

- termen de creditare: maximum 12 luni;

- garantii: 80% din valoarea creditului garantat de FNGCIMM; in completare, garantare cu bunurile achizitionate in cadrul Programului, după cum a precizat sursei citate Mihaela Popescu, vicepreşedinte CEC Bank.

BCR - condiţii de creditare Startup Nation 2017

- Dobânda la credit: 3,5%

- Totalul tuturor comisionaelor de orice natură nu va depăşi 2% din valoarea creditului.

- Zero costuri la verificare pentru certificarea cheltuielilor.

- Perioada de analiza şi slutionarea creditului punte în maximum 20 de zile la la sociliatera creditului.

- pachet de cont curent Startup Nation - zero lei de sus până jos cu excepţia certificării semnăturii electronice, unde vom aplica un discount de 25% faţă de preţul de listă.

Potrivit preşedintelui executiv al BCR, Sergiu Manea, acest pachet de cont curent va fi aplicat tuturor firmelor, indiferent dacă au avut succes sau nu în a intra pe lista Startup Nation. Iar pentru companiile care au avut succes vom avea un pachet de educaţie financiară secială".

Toate aceste credite-punte vor fi garantate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, în proporţie de 80%.

În acest moment, comisionul de garantare perceput de fond este de 3,8%, dar acesta ar urma să scadă la 2,5% printr-un protocol care va fi semnat între acest fond, Fondul de contragarantare şi Ministerul pentru Mediul de Afaceri, a declarat Alexandru Petrescu, preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a mai precizat acesta.

Toate costurile cu creditul (inclusiv dobânda şi comisionale) sunt cheltuieli eligibile prin Programul Startup Nation, pentru acele firme care au optat de la bun început în planul de afaceri pentru aceste costuri.

Avantajul creditului-punte va fi acela că antreprenorii îşi vor putea acoperi cheltuielile curente în proiect până la efectuarea celor maximum 3 tranşe de plată din ajutorul nerambursabil maxim de 200.000 de lei.

În programul Startup Nation sunt în funcţiune două modalităţi de plată: prin rambursarea cheltuielilor suportate în prealabil de beneficiar şi prin cererea de plată, prin care se achită facturile de la furnziori în contul beneficiarului, la termen.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3101 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON