URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Octombrie 2019, 16:03

Şocant! 39 de cadavre găsite de polițiștii britanici într-un tir (VIDEO)

Şocant! 39 de cadavre găsite de polițiștii britanici într-un tir (VIDEO) (sursa foto: skynews.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia britanică a descoperit 39 de morţi în remorca unui tir, într-un parc industrial din zona Essex, lângă Londra. Şoferul tirului, un tânăr de 25 de ani din Irlanda de Nord, a fost arestat.

Potrivit edition.cnn.com, cadavrele au fost descoperite în urma unui apel la numărul de urgenţă făcut miercuri dimineața în jurul orei 01.40 (03.40 ora României). Camionul se afla în parcul industrial Waterglade, pe Tamisa, la circa 30 kilometri de centrul Londrei.

Autoritățile au descoperit că vehiculul venise din Bulgaria, intrând duminică în Marea Britanie prin portul galez Holyhead. "Suntem în procedura de identificare a victimelor, dar apreciem că aceasta ar putea să dureze mult", a spus comisarul de poliţie Andrew Mariner, potrivit sursei citate.

Echipajele de ambulanță care au ajuns la fața locului nu au mai putut salva cele 39 de victime, care au fost declarate decedate. Printre morți a fost găsit și un adolescent. 

Potrivit romania24.ro, consilierul delegat al Asociaţiei Transportului Rutier (Road Haulage Association), Richard Burnett, a spus că victimele au fost găsite în condiții „absolut înfiorătoare” pentru că remorca în care se aflau era una frigorifică. „Camerele sunt obscure şi temperaturile ajung acolo la minus 25 de grade ceea ce face ca un om să moară foarte rapid într-un asemenea spaţiu”, a explicat consilierul. 

Poliţia a închis cu bariere zona industrială în care se desfăşoară investigaţia.

Deocamdată nu se cunosc circumstanţele în care cele 39 de persoane şi-au pierdut viaţa şi nici motivele pentru care acestea se aflau în remorca unui TIR. În trecut, însă, cazuri similare au implicat migranţi ilegali. 

Spre exemplu, în august 2015, 71 de migranţi au fost găsiţi sufocaţi într-un camion frigorific abandonat pe o şosea din Austria. În 2018, şeful reţelei de trafic cu migranţi, un afgan, şi trei complici bulgari, fiecare primind câte 25 de ani de închisoare. Alţi nouă bulgari din reţea au primit şi ei pedepse cu închisoarea.

În Marea Britanie, o tragedie similară a avut loc în anul 2000, când 58 de chinezi au fost găsiţi morţi într-un camion ce venise cu feribotul din Belgia. În acest dosar au fost condamnaţi şoferul olandez şi nouă chinezi care activau într-o reţea de trafic de migranţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON