URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iunie 2018, 16:54

Sentinţă definitivă pentru fostul ministru al Transporturilor Dan Şova: Închisoare cu executare, în dosarul CET Govora

Sentinţă definitivă pentru fostul ministru al Transporturilor Dan Şova: Închisoare cu executare, în dosarul CET Govora foto arhivă, generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul senator PSD Dan Şova, totodată fost ministru al Transporturilor, a fost condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul CET Govora, în care este acuzat de trafic de influenţă. Decizia a fost dată, miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi este definitivă.

De asemenea, Mihai Bălan, fostul director al CET Govora a primit muncă în folosul comunităţii, scrie Mediafax.

Potrivit Digi24.ro, în acest dosar, Şova a fost trimis în judecată în ianuarie 2017, el fiind acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. În primă instanţă, Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, aplicându-i-se pedeapsa complementară de interzicere a exercitării unor drepturi timp de 2 ani de la eliberare. Şova a fost obligat şi la plata către stat a sumei de 100.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de confiscare specială.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Procurorii notează în rechizitoriu că, în urma demersurilor lui Dan Şova pe lângă Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011 şi mai 2013, Bălan a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunţător, iar în perioadele ianuarie-octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013-august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor interne de funcţionare a societăţii respective.

DNA mai arată că aceste contracte nu erau justificate pentru că atunci CET Govora avea un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi.

Fostul ministru s-a predat, miercuri după amiază, polițiștilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Cuțu rau
Parca tu ziceai că ai dovezi cum că Impact și Bolojan
Postat 22 Iunie 2018, 00:50 de Sandu1201
nu m-a păgubit nimeni...
@Sandu1201: Ce pagube? Nu m-a păgubit nimeni! Despre ce vorbesti?
Postat 21 Iunie 2018, 22:18 de cainerau
Cuțu rau
Tu ți-ai recuperat pagubele?
Postat 21 Iunie 2018, 21:54 de Sandu1201
!!!
@Sandu1201: Tu ești capabil să faci diferența între daune, pagube și profit? Cunoști definiția prejudiciului? Știi că DNA nu are atribuții în recuperarea unor sume? Evident HABAR NU AI!
Postat 21 Iunie 2018, 18:59 de cainerau
Biohazard
Sunt legende in care unii se ocupau cu experimente de arme biologice.Ei creau virusul si tot ei aveau antidotul.DNA-ul a luat-o razna, extrem de selectiv, subversiv, corupt de-a dreptul. Problema e sa creezi un sistem functional cit mai imun la coruptie(se poate daca se vrea).Statul paralel a ingaduit coruptia, pentru ca a fost actionar in ea, apoi a creat antidotul, care nu prea functioneaza, plus ca s-a defectat de-a binelea.Pentru noi era mult mai simplu sa respectam citeva reguli de igiena, nu sa incercam sa ne vindecam de holera. Deci nu un dna mai puternic. Reguli,proceduri etc...dar asta numai daca ne salvam de DSP(!)
Postat 21 Iunie 2018, 00:02 de excalibur
Excalibur
DNA sa fie mai puternic sa recupereze DAUNELE, PAGUBELE și PROFIT
Postat 20 Iunie 2018, 23:06 de Sandu1201
Ciudat...
Pe director l-au condamnat la munca in folosul comunitatii.Nu trebuia sa-i impute cei 10.000€/luna x numarul de luni "prestate" ?? Poate s-au virit sumele in pretul curentului si atunci n-a mai fost nici o pierdere...
Postat 20 Iunie 2018, 22:23 de excalibur
Eutanasiat
Să crești mare, la minte, nu la prostie.
Postat 20 Iunie 2018, 22:19 de Sandu1201
Mulţumesc pentru sugestie
Funcţionalule!
Postat 20 Iunie 2018, 20:09 de eutanasiu
Eutanasiat
De ce nu sesizezi DNA
Postat 20 Iunie 2018, 19:39 de Sandu1201
Şi mic, şi slab, Şova!
Mult mai performante mi se par Irina Poinar şi cu Şuta Loreadana care au reuşit să încheie două contracte de asistenţă juridică "tip abonament" cu Compania de Apă Oradea însumând 150.000 de euro. Speţele sunt identice. Ambele instituţii (CET Govora şi CAO) au jurişti angajaţi, diferă doar numărul (6 respectiv 5). Cu toate acestea, DNA Oradea n-are nicio treabă!
Postat 20 Iunie 2018, 19:20 de eutanasiu
Felicitări DNA
Curățați tara de jigodii
Postat 20 Iunie 2018, 17:05 de Sandu1201
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON