URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Noiembrie 2018, 17:42

Răsturnare de situaţie, în cazul tabloului de Picasso găsit la Tulcea. A fost o farsă!

Răsturnare de situaţie, în cazul tabloului de Picasso găsit la Tulcea. A fost o farsă! sursa foto: adevarul.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Răsturnare de situaţie în cazul tabloului de Picasso pe care o româncă stabilită în Olanda spunea că l-a găsit într-o pădure din judeţul Tulcea. A fost o farsă pusă la punct de doi producători de teatru din Belgia. Motivul? Aşa au găsit de cuviinţă să-şi promoveze un spectacol!

Informaţia a fost făcută publică de televiziunea de stat olandeză şi preluată de Digi24.ro, potrivit cărora cei care au pus la cale gluma şi-au anunţat printr-un e-mail victimele şi au povestit că farsa este inspirată din piesa de teatru "Copia adevărată" care a avut premiera joi la Anvers. În scenariu, personajul principal este un falsificator de tablouri.

Din câte se pare, producătorii de teatru belgieni au îngropat la sfârşitul lunii o copie a picturii "Cap de Arlechin" în apropiere de Tulcea, apoi au trimis scrisori anonime în care anunţau unde este o pictură celebră, furată împreună cu alte capodopere acum şapte ani de la un muzeu din Rotterdam, arată Digi24.ro.

Scrisorile au ajuns la trei adrese din Olanda şi trei din România, dar numai scriitoarea de origine română Mira Feticu, care a publicat şi o carte despre jaful pus la cale de bandă de hoţi români, şi un prieten de-al ei se pare că au căzut în plasă. Feticu

Femeia, care a scris şi o carte, a venit în ţară împreună cu un prieten, a urmat instrucţiunile, şi a dezgropat pictura, anunţând inclusiv autorităţile, cărora le-a dat indicaţii precise cu privire la locul în care a fost găsită.

"Eu nu mă simt nicio victimă şi nu mă simt nici păcălită. Eu mi-am făcut datoria de jurnalist, să vin să văd şi cu adevărat am crezut că am găsit un Picasso. Dacă este adevărat, se pare că falsificatorul este unul dintre cei mai mari falsificatori ai Europei, poate cel mai mare. Oricum copia are o valoare mare", a spus Mira Feticu, la Digi24, după dezvăluirile televiziunii olandeze.

Aceasta a mai precizat că încă nu are mai multe detalii despre farsa pusă la cale de artişti olandezi, urmând să participe la o dezbatere televizată cu aceştia, însă a insistat că ea şi-a făcut datoria să verifice aninima primită.

"Am primit acest e-mail, l-am citit şi nu ştim ce să credem. Aşteptăm să vedem cum stăm lucrurile. în mail e vorba despre publicitate. Dar artiştii aceia îşi fac publicitate pe spinarea noastră, a anchetatorilor români, deci încă nu ştim…", a spus Mira Feticu.

De precizat că, până la transmiterea acestei ştiri, nici Poliţia Română şi nici DIICOT, care anchetează găsirea tabolului, nu au făcut comentarii.

După cum se știe, un tablou despre care existau informaţii că ar fi "Tete D 'Arlequin", pictat de Picasso, dispărut dintr-un muzeu din Olanda, a fost găsit în weekend îngropat la tulpina unui copac, în Tulcea. Tabloul ar avea o valoare de 800.000 de euro şi a fost găsit după ce o scriitoare de origine română a primit informaţii prin intermediul unei scrisori anonime.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON