URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Martie 2019, 17:34

Protestul #șîeu, în toată țara. Ștefan Mandachi a inaugurat primul metru de autostradă din Moldova, Dragnea a ieșit la atac, făcându-l "şmecher" (FOTO / VIDEO)

Protestul #șîeu, în toată țara. Ștefan Mandachi a inaugurat primul metru de autostradă din Moldova, Dragnea a ieșit la atac, făcându-l 'şmecher' (FOTO / VIDEO) foto: HotNews.ro

Protestul #șîeu, în toată țara. Ștefan Mandachi a inaugurat primul metru de autostradă din Moldova, Dragnea a ieșit la atac, făcându-l 'şmecher' (FOTO / VIDEO) foto: Libertatea.ro

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de mii de români au protestat, vineri după amiază, în toată țara, întrerupând pentru 15 minute lucrul și solidarizându-se, astfel, cu inițiativa omului de afaceri Ștefan Mandachi, în campania #șîeu, în care oamenii cer autostrăzi. În vreme ce omul de afaceri a inaugurat primul metru de autostradă pe care l-a construit pe banii lui, în Moldova, președintele PSD, Liviu Dragnea, l-a atacat pe inițiatorul campaniei folosind cuvinte dure și numindu-l ”șmecher”.

Prima autostradă

Primul metru de autostradă a fost inaugurat simbolic, în prezența a câtorva mii de persoane. "Eu n-am trăit niciodată un asemenea moment de solidaritate. Avem o șansă unică să restartăm România", li s-a adresat Mandachi oamenilor, potrivit HotNews.ro. "Eu vreau autostradă, eu vreau o Românie unită", a strigat suceveanul, răspunsul mulțimii fiind: "Șî eu".

"Nu voi face politică, îmi voi duce drumul înainte. Idealul meu este să fac autostradă. Vrem să se construiască autostrăzi cu aceeași viteză ca în China sau Germania", a adăugat el, potrivit sursei citate.

Ștefan Mandachi, om de afaceri

Mandachi (a spus, de asemenea, că nu a intenționat "nicio secundă să-și facă reclamă", așa cum a fost acuzat, și că a construit acest metru de autostradă din disperare. "Acesta nu este protestul lui Mandachi, este protestul lui Gheorghe, Vasile, Ion, Corina, și așa mai departe. NU mai este manifestul meu. Vreau să fim mândri că suntem moldoveni. Am dus șî eu-ul nostru în toată România. Este manifestul României. Haideți să facem din acest manifest momentul zero, să restartăm România", a afirmat bucovineanul.

Omul de afaceri le-a mulțumit celor prezenți. „E un moment unic în istoria României. Nu am trăit niciodată un astfel de moment de solidaritate între toți românii, fie că fac parte dintr-un partid, fie că sunt doctori, avocați, sunt de altă profesie. Avem o șansă unică să restartam România acum. Am fost pesimist puțin când am spus cum ar fi dacă am fi un milion, 5 milioane. Din sursele pe care le am, suntem în jur de 13-14 milioane solidari. 99% din feedback e pozitiv, românii sunt, pentru prima dată după 30 de ani, uniți”, a spus el.

Oamenii, alături

Inițiativa omului de afaceri a fost primită cu brațele deschise de foarte mulți oameni din țară, care au oprit lucrul la ora 15. „Astăzi românii au demonstrat că pot fi o voce unită pe care politicienii trebuie să o asculte. La ora 15.00, timp de 15 minute, zeci de mii de oameni, din întreaga ţară, s-au oprit din ce făceau ca să le atragă atenţia celor de la putere că România are nevoie de autostrăzi”, arată Digi24.ro.

București, Cluj, Iași, Ploiești, Sibiu au fost câteva dintre orașele în care pietonii au traversat în mod repetat pe treceri de pietoni, iar șoferii au claxonat în trafic. La un moment dat, mai mulți șoferi din Cluj care staționau în trafic au dat muzica tare la radio, unde răsuna imnul #șieu și au ieșit din mașini.

Proteste au fost și în Bihor, unde numeroase firme s-au solidarizat și au întrerupt lucrul.

Dragnea acuzatorul

În vreme ce țara se solidariza, Liviu Dragnea a lansat un atac la adresa iniţiatorului mişcării „România vrea autostrăzi”. Liderul PSD l-a atacat dur pe omul de afaceri Ştefan Mandachi, numindu-l şmecher.

„Toți auzim că nu se fac autostrăzi și niște șmecheri care vezi fac ei un metru - să vorbim cinstit, la 12 și jumătate a început lucrul la primii kilometri de autostradă în Moldova. Ei fac circ, noi facem autostrăzi. Ei țipă, noi dezvoltăm România. Acel om de afaceri, dacă tot avea 100 de mii de euro, putea să-i doneze la o casă de copii”, a spus Liviu Dragnea.

Întrebat, ulterior momentului, cum comentează atacul lui Dragnea, președintele PSD, Mandachi a spus: „Nu vreau să comentez reacția asta: dacă sunt la 2 metri sub pământ nu mai pot să folosesc 100.000 euro”, a spus Ștefan Mandachi, cu trimitere la faptul că, în lipsa autostrăzilor, pe șoselele din România au loc multe accidente grave. „Nu comentez declarații politice pentru că nu fac politică. E problema lui”, a adăugat Mandachi.

De precizat, că dintre oficialități, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj protestatarilor care cer autostrăzi, spunând că îi susține. Mișcarea a avut sprijin, însă, și în PSD. Ministrul Finanțelor a anunțat că e și el protestatar. Eugen Teodorovici (PSD) a declarat că va participa la protestul „România vrea autostrăzi”. Sunt și mulți primari PSD care s-au alăturat acestui demers.

Citește și articolul: ”#șîeu... NU: Angajaţii lui Ştefan Mandachi de la Oradea, împiedicaţi să protesteze în faţa propriului restaurant printr-un ordin al... „doamnei de la Lotus” (FOTO/VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Trebuie să fi bătut în cap să protestezi într-un spațiu privat, ex-contractual !?!
Puteau și protestatarii ăștia să meargă și să-și spună offurile pe prima treaptă de intrare în redacția Bihoreanul, că acolo li se dădea voie !?! Nu de alta dar, cum în guvernările liberale s-au turnat 14 km de autostradă anual, iar în guvernările socialiste 32 km tot anual ... poate și redactorii ar fi înțeles ce hram poartă !?!
Postat 16 Martie 2019, 10:32 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON