URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Prea multă lume nu a auzit de Adrian Berinde! Nici nu prea avea cum, din moment ce singurul post de radio care îi mai scapă câte o melodie în eter este România Cultural. În Oradea, Radio Transilvania, ce îl mai difuza sporadic, și-a banalizat grila de programe la fel ca restul radiourilor comerciale, iar singurul post românesc ce difuzează exclusiv muzică românească, Național FM, pornit tot din Oradea, nu are și nu a avut niciodată o melodie de Adrian Berinde în playlist.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
27 August 2017, 21:32

Proteste în Bucureşti şi alte oraşe din ţară împotriva "politizării justiţiei"

Proteste în Bucureşti şi alte oraşe din ţară împotriva 'politizării justiţiei' (sursa foto: hotnews.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 3.000 de persoane au ieşit, duminică seara, în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a protesta împotriva modificărilor legilor justiţiei prezentate de ministrul Tudorel Toader, precum şi împotriva Pilonului II de pensii şi supraaccizei la carburanţi.

Oamenii strigă "Un guvern de hoţi şi de mafioţi!" şi "Dragnea, nu uita, România nu e a ta!". Se mai protestează şi în alte oraşe mari din ţară cum ar fi Iaşi şi Cluj. 

Hotnews.ro scrie că şi Gabriel Liiceanu şi Vlad Voiculescu. Un  protest similar a avut loc in Piata Victoriei miercuri seara, la cateva ore dupa ce Tudorel Toader a anuntat propunerile de modificare a legilor justitiei.

La ora 21 s-a ţinut un minut de tăcere în Piaţa Victoriei când toţi participanţii şi-au aprins luminile de la telefoane. Tăcerea a fost spartă apoi brusc de huiduieli la adresa Guvernului. 

Protestatarii mai strigă şi "PSD, ciuma rosie!", "Nu dati inapoi, venim peste voi!", "Cuib de hoti si de mafioti!". 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON