URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Martie 2019, 12:11

Premieră în cercetarea mondială: Laserul de la Măgurele a devenit cel mai puternic din lume, ajungând la 10 PetaWaţi

Premieră în cercetarea mondială: Laserul de la Măgurele a devenit cel mai puternic din lume, ajungând la 10 PetaWaţi (sursa foto: edupedu.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sistemul laser de mare putere de la Măgurele realizat de francezii de la Thales, în cadrul unui contract de 60 de milioane de euro, a ajuns la nivelul proiectat de 10 PetaWaţi (un PetaWatt însemnând un Wat la puterea a 15-a), cel mai puternic din lume. Asamblarea sistemului de lasere a început în 2016, în 2018 fiind testat la puterea intermediară de 3 PW, iar la începutul lui februarie la 7 PW.

"Centrul de la Măgurele este exact aplicaţia descoperirii din 1985 a lui Gérard Mourou (n.r. – câştigătorul Premiului Nobel pentru Fizică în 2018) şi a Donnei Strickland, numită Chirped Pulse Amplification (CPA). Pe scurt, teoria lui Gérard Mourou spune că, pentru a creşte puterea laserului, te izbeşti de dificultăţi tehnice pentru că prea multă lumină concentrată topeşte tot. Ideea lor a fost că întâi se lungeşte pulsul, se amplifică acel puls, se trece prin tot sistemul optic fără să-l distrugă şi la sfârşit se compresează, se trece de la nanosecunde la femtosecunde. Deci se compresează numai la sfârşit, după ce trece prin tot sistemul şi se foloseşte întreaga putere numai la final, când interacţionează cu materia", a explicat pentru edupedu.ro Nicolae Zamfir, directorul Institutului de Fizică de la Măgurele, unde a fost demarat cel mai mare proiect de cercetare a laserilor din lume, Extrem Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), proiect european în care sunt implicate mai multe state UE.

O importanţă majoră în luarea deciziei ca România să fie parte a acestui proiect au avut-o fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu (Guvernul Boc), iar primele idei şi contacte au fost făcute de Cristian Adomniţei (Guvernul Tăriceanu) şi Anton Anton.

Decizia pentru alocarea fondurilor europene în vederea construirii efective a laserului de la Măgurele le-a aparţinut lui Daniel Funeriu şi Emil Boc.

Comisia Europeană a aprobat finanţarea proiectului ELI de la Măgurele în septembrie 2012, iar Nicolae Zamfir este directorul proiectului încă de la lansarea acestuia.

Potrivit hotnews.ro, principalele echipamente de cercetare de la Măgurele sunt cei doi laseri de mare putere (10PW) şi acceleratorul de electroni ca generator de fascicul gamma de mare intensitate.

Dacă laserii au fost instalaţi, la Sistemul Fascicul Gamma se înregistrează o întârziere de mai bine de un an.

Construit de Consorţiul EuroGammaS condus de Institutul Naţional de Fizică Nucleară din Italia, în baza unui contract de 66 de milioane de euro, semnat în martie 2014, Sistemul Fascicul Gamma este adus pe platforma de la Măgurele, dar consorţiul nu începe instalarea, care ar trebuie să fie gata pe 31 octombrie 2018. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON