URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ordonanţa 114 pare a fi cu dedicaţie. Împotriva băncilor lacome şi implicit a Băncii Naţionale. În plus, e vizat trustul RDS&RCS, care are o televiziune ce deranjează puterea. Altfel nu se explică de ce în telecomunicaţii se bagă un impozit pe cifra de afaceri de 3% şi la jocuri de noroc, de exemplu, de 2%.
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
13 Noiembrie 2018, 11:51

Pe mâna americanilor: Hackerul orădean Guccifer, predat autorităţilor din SUA

Pe mâna americanilor: Hackerul orădean Guccifer, predat autorităţilor din SUA foto: www.nytimes.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanul Marcel Lehel Lazăr, cunoscut hacker ce acţiona cu numele de "Guccifer" sau "Micul fum", a fost predat autorităţilor judiciare americane, în vederea executării pedepsei de 52 de luni de închisoare. Informaţia a fost furnizată de Curtea de Apel Alba Iulia, scrie site-ul stirileprotv.ro.

Ca urmare a unei informări primite de la Interpol, CA Alba Iulia a transmis că Marcel Lehel Lazăr a fost extrădat autorităţilor judiciare din Statele Unite ale Americii, în conformitate cu prevederile sentinţei penale nr.61/10 septembrie 2018 a instanţei. Hacker-ul a fost predat autorităţilor judiciare americane în urmă cu câteva zile.

Condamnat în două ţări

"Guccifer" a fost condamnat în 2016 la închisoare, de către un tribunal federal din oraşul Alexandria, după ce a pledat vinovat la două din cele nouă capete de acuzare, respectiv la acuzaţiile de acces neautorizat la un sistem informatic protejat şi furt de identitate în formă calificată. A fost extrădat, în primăvara lui 2016, din România în SUA, pe perioada desfăşurării procedurilor judiciare, şi a fost adus din nou în ţară în octombrie 2016 şi încarcerat iniţial la Rahova.

În septembrie, CA Alba Iulia a admis cererea de extrădare în SUA a hacker-ului, predarea acestuia fiind amânată până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau a executării până la termen a pedepsei de 7 ani închisoare pe care o executa în România. Instanţa a constatat atunci că sunt întrunite condiţiile extrădării în ceea ce îl priveşte pe Lazăr şi a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din SUA, înregistrată la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei la data de 8 august.

"Guccifer" a făcut contestaţie la decizia CA Alba Iulia, contestaţie care i-a fost însă respinsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 5 octombrie.

Politicieni "vulnerabili"

În 23 octombrie, Tribunalul Hunedoara a dispus liberarea condiţionată a acestuia din pedeapsa de 7 ani de închisoare primită pentru că a spart conturile de e-mail ale mai multor personalităţi din România. "Guccifer" a fost condamnat după ce s-a stabilit că a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică. Printre persoanele al căror e-mail a fost spart de "Guccifer" se află George Maior şi Corina Creţu.

Rolul potenţial al lui Marcel Lazăr Lehel în ancheta privind spargerea contului de e-mail al lui Hillary Clinton a fost evocat prima dată în primăvara lui 2016 de către Fox News. Contul de e-mail al fostului secretar de stat conţinea circa 2.200 de e-mail-uri cu informaţii clasificate şi alte 22 de nivel Top Secret.

Lazăr este bănuit că a spart circa 100 de conturi de e-mail în perioada 2012-2014. Printre persoanele vizate se numără fostul secretar de stat american Colin Powell, Sidney Blumenthal, un apropiat al lui Hillary Clinton, membri ai familiilor Bush şi Rockefeller, dar şi vedete din SUA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@Pff
Si pana la cel mai mic nivel de asemenea, asa ca pff poti sa emigrezi in ce tara vrei tu care sta in picioare sfidator "imperialistilor americani"... cum ar fi Venezuela Korea de Nord Rusia.... ca norocu ai de aler, asa ca haida fa bagajele ca aici e nevoie de sluji pupincuriste nu de curajosi independenti ca si tine.
Postat 14 Noiembrie 2018, 10:37 de CucuBanana
Pff
Praf e justitia din România, cata prostie si idiotenie zace in uni judecători de nu I adevarat. Faptul că americanii comit ilegalități in tara noastra si sunt protejați de statul lor si scosi nevinovați...hmm am ajuns sa fim o țară de slugarnici si pupincuristi până la cel mai înalt nivel. Nu i normal ...chiar nu i normal
Postat 13 Noiembrie 2018, 22:25 de Adrian_Preda
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)
  • Incendiu în centrul Oradiei: O casă a luat foc, pe strada Ady Endre (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON