URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Ianuarie 2020, 09:32

Papa Francisc îşi cere scuze, după ce a plesnit o femeie peste mâini: Orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu (VIDEO)

Papa Francisc îşi cere scuze, după ce a plesnit o femeie peste mâini: Orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu (VIDEO) sursa foto: ABC News
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Papa Francisc a fost implicat într-un incident extrem de neplăcut. În timp ce saluta mulţimea adunată în Piaţa Sfântul Petru, în ajunul Anului Nou, a plesnit o femeie peste mâini, pentru a se elibera din strânsoarea acesteia. Suveranul şi-a cerut scuze pentru gestul său, spunând că şi-a pierdut răbdarea. 

Incidentul a fost surprins de presă: Papa saluta mulţimea, în special copiii şi a dat să plece, când o femeie l-a tras de braţ. Suveranul Pontif a fost deranjat vizibil, a plesnit-o peste mâini şi a admonestat-o.

Papa Francisc a declarat apoi că "şi-a pierdut răbdarea". "Ne pierdem răbdarea de multe ori. Asta mi se întâmplă şi mie. Îmi cer scuze pentru exemplul rău pe care l-am dat ieri", a spus Papa, citat de BBC News.

Ulterior, în cadrul slujbei de Anul Nou, Papa Francisc a descris violenţa împotriva femeilor drept "o blasfemie la adresa lui Dumnezeu". Femeile sunt cele care dau viaţă, a spus Suvernaul Pontif "şi totuşi ele sunt în mod continuu insultate, bătute, violate, obligate să se prostitueze şi să pună capăt vieţii care le înmugureşte în pântece".

"Orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, care s-a întrupat dintr-o femeie. Salvarea întregii omeniri a venit din pântecele unei femei. Putem să înţelegem de cât de multă umanitate dăm dovadă după cum tratăm corpul unei femei", a susţinut el, potrivit Agerpres. Corpul femeii este un sacrificiu adus "pe altarele profane ale publicităţii, ale profitului, ale pornografiei".

Femeile trebuie eliberate de consumerism, a mai susţinut Papa, adăugând că "femeile trebuie respectate şi onorate" şi că "a lor este cea mai nobilă carne din lume". "Şi în zilele noastre, maternitatea este degradată pentru că singura creştere de care suntem interesaţi este cea economică", a punctat Suvernaul Pontif.

Numeroase mame sunt nevoite să fugă în pribegie pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor şi ajung în locuri unde sunt considerate de prisos "de către oameni cu stomacurile pline de mâncare şi inimile golite de dragoste", a mai susţinut el.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nesimțit
Nesimțit rau papa! Sa lovești o femeie care te venereaza si crede in tine e nesimțire curată...nici biserică nu mai e ce era odată. Cand se lucreazi cu bani mulți uiti de unde ai plecat, uiti ca esti un simplu muritor, uiti cand umblai desculț si erai omul modest . Acum papa e manager pe câteva sute de milioane de euro si e greu când trebuie să ti scoată banilor(te gândești mai mult la ei decât la omul care erai când poate mancai un măr și o felie de pâine o zi intreaga)...Bravo mister Papa, data viitoare incearca croseul de stânga, lovești odata si bine nu trebuie lovit de atâtea ori ca acum...rusine !
Postat 03 Ianuarie 2020, 21:48 de Adrian_Preda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON