URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Ianuarie 2020, 09:51

Panică pe Aeroportul din Debrețin: Pasagerii unui avion Wizz Air, între care și români, au fost evacuați pe tobogane după ce a fost raportat un incendiu la aeronavă (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost panică, sâmbătă seară, pe Aeroportul din Debrețin, unde pasagerii unui avion aparținând companiei WizzAir, între care și români, au fost evacuați pe tobogane chiar înainte de decolare, după ce serviciul de handling de la sol și pompierii locali au raportat un posibil început de incendiu.

Potrivit site-ului baiamare24.ro, evacuarea a intervenit după ce un incendiu ar fi izbucnit în spatele avionului Airbus A320. Mulți dintre pasageri erau români din Satu Mare și Maramureș, dar nu este exclus ca printre acesștia să se fi aflat și bihoreni.

„La un moment dat s-a auzit un zgomot, un pic ciudat, la care stewardesele s-au uitat una la alta, speriate. N-au trecut două minute, una dintre stewardese a intrat în cabină la piloți și de acolo a ieșit afară și apoi s-a dat ordinul de evacuare. Am ieșit undeva, a doua sau a treia persoană din avion, n-am luat nici bagaje, nimica și la un moment dat s-au deschis ușile și ne-am dat jos pe tobogane. Și când am ieșit afară, am cerut informații, nimeni, nimica. Atâta ne-a zis o doamnă că a luat foc coada avionului, undeva la motor, în spate. Toată lumea s-a panicat, toată lumea s-a stresat, mai ales copiii. În primele minute după ce ne-am dat jos, copiii toți plângeau”, a declarat o pasageră la Digi24.ro.

Avionul urma să decoleze spre Paris, Beauvais, iar la bord se aflau 180 de pasageri şi membri ai echipajului.

Incidentul a fost confirmat de reprezentanții Aeroportului din Debrecen. Purtătorul de cuvânt al Aeroportului, Krisztina Nagy, a declarat pentru site-ul de ştiri Civishir.hu, că mai multe echipaje de pompieri au intervenit la ora 18.35 (19.35, ora României) la un avion de pasageri care avea destinaţia Paris. Pasagerii au fost evacuaţi imediat din avion, iar focul a fost stins în scurt timp, a precizat Nagy.

Totuși, ulterior, reprezentanții companiei Wizz Air au susținut că nu a fost vorba despre un incendiu. Conform acestora, aeronava "a trebuit să fie evacuată în timpul operațiunii de degivrare obligatorie anterioară zborului de pe aeroportul din Debrecen". 

"Serviciul de handling de la sol și pompierii locali au raportat un posibil început de incendiu în spatele aeronavei. Echipajul a inițiat procedurile standard și a evacuat în siguranță aeronava prin intermediul toboganelor frontale. Toți pasagerii au părăsit aeronava în siguranță. Aeronava a fost inspectată de serviciul de pompieri al aeroportului și de echipele tehnice, care au confirmat că nu a existat un incendiu, dar luminile din partea din spate, din dreptul logoului, și vaporii lichidului de degivrare ar fi putut crea senzația de fum", au susținut reprezentanții companiei aeriene, conform HotNews.ro.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Potrivit surselor citate, cursa a fost reprogramată pe duminică dimineață, iar pasagerilor urma să li se asigure cazare și masă.

"Echipajul a îndeplinit toate operațiunile cu profesionalism și conform procedurilor, evacuând aeronava. Wizz Air își cere scuze pentru orice incoveniente cauzate, însă siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor rămâne prioritatea noastră principală”, a mai precizat Wizzair.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
S-a da ordinul de evacuare
Asta nu-i a buna pt Wixx Air si pt Debretin. Treaba e ca nu exista concurenta, avand in vedere ca, deocamdata, la Oradea aeroportul e tras pe linie moarta.
Postat 06 Ianuarie 2020, 18:52 de 232
Țăranii cu straita
Așa se evacuează în avion cu incendiu la bord, Cu bagajele de mână pe tobogan?
Postat 05 Ianuarie 2020, 16:32 de MDM
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON