URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Martie 2020, 12:20

O nouă piedică pentru românii care vin din zone infectate cu coronavirus: Serbia a închis mai multe puncte de frontieră cu România

O nouă piedică pentru românii care vin din zone infectate cu coronavirus: Serbia a închis mai multe puncte de frontieră cu România foto: MApN
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce miercuri, Guvernul din Ungaria a emis interdicţia de intrare în ţară a cetăţenilor străini care vin dinspre Italia, China, Coreea de Sud şi Iran, Serbia a anunţat, joi, decizia de a închide mai multe puncte de frontieră cu România, pentru a evita răspândirea coronavirusului.

Anunţul a fost făcut, printr-un comunicat, de Grupului de Comunicare Strategică instituit la nivelul Guvernului, care arată că rămân deschise punctele de trecere de la Stamora Moraviţa (judeţul Timiş), Jimbolia  (judeţul Timiş) şi Porţile de Fier I (judeţul Mehedinţi).

"În ceea ce priveşte, activitatea în punctele de frontieră la graniţa cu Republica Serbia, vă informăm că, începând de astăzi, 12 martie, ora 08.00, a fost suspendată temporar activitatea următoarelor puncte de trecere a frontierei de la graniţa comună:

- PTF  Vrbica – Valcani - specific rutier;

- PTF  Nakovo – Lunga - specific rutier;

- PTF Jasa Tomic – Foeni – specific rutier;

- PTF  Kaludjerovo – Naidas – specific rutier;

- PTF Golubac - Moldova Nouă – specific rutier/naval;

- PTF Kladovo - Drobeta Turnu Severin – specific naval;

- PTF Kusjak - Porţile de Fier II – rutier.

Măsura a fost instituită de către autorităţile din Republica Serbia în vederea protejării sănătăţii cetăţenilor din cele două state, în contextul extinderii infecţiei cu COVID-19", se arată într-un comunicat de presă al Grupului de Comunicare Strategică.

Autorităţile mai atrag atenţia că persoanele care vin din ţări afectate de coronavirus trebuie să menţioneze acest lucru la intrarea în ţară, şi să se supună măsurii carantinei, în caz contrar riscând dosare penale.

Comunicatul mai arată şi că, "până în prezent, au fost înregistrate 21 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal şi două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicarea de informaţii false, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 404 Cod Penal", arată comunicatul.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Guvernul din Ungaria a decretat miercuri stare de pericol, iar printre măsurile dispuse se află şi interdicţia de intrare în ţară a cetăţenilor străini care vin dinspre Italia, China, Coreea de Sud şi Iran. Aşadar, românii care vin din Italia şi vor să tranziteze Ungaria în drum spre casă vor fi întorşi din drum.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON